O nouă academie de fotbal în județul Bistrița-Năsăud: Gherasim Olar deschide drumul către performanță
În județul Bistrița-Năsăud, o nouă academie de fotbal își va deschide porțile, având ca obiectiv dezvoltarea talentelor locale și promovarea unei mentalități de campioni. Inițiativa aparține fostului fotbalist Gherasim Olar, un nume cu o poveste impresionantă în lumea sportului.
„Am început să joc la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Bistrița, sub îndrumarea domnilor Gheorghe Șomfelean și Sergiu Gabor. Ulterior, am evoluat pentru Atletico Arad, UTA Arad și Gloria Arad, în Liga a III-a. Am continuat cariera în ligile regionale din Germania și Olanda, unde am avut onoarea să fiu căpitanul echipei. Deși cariera mea a fost marcată de accidentări, cea mai gravă fiind dubla fractură de tibie și peroneu la 17 ani, aceste încercări mi-au întărit determinarea”, a declarat Gherasim Olar.

Noua academie de fotbal, ce va purta numele său, are ca scop sprijinirea copiilor talentați din județul Bistrița-Năsăud și zonele învecinate. Academia va colabora cu cele mai prestigioase școli de fotbal din România și Europa, asigurând astfel un mediu competitiv și oportunități pentru tinerii sportivi.
Cristian Bud, alături de proiect
Fostul campion al României cu CFR Cluj, Cristian Bud, susține inițiativa lui Gherasim Olar și este implicat în dezvoltarea academiei. „Este un proiect ambițios, cu impact major asupra tinerilor pasionați de fotbal din această regiune”, a afirmat Bud.
NEXT JUNIOR CUP INTERNATIONAL, un succes remarcabil
Primul pas important în promovarea academiei a fost organizarea turneului NEXT JUNIOR CUP INTERNATIONAL, în parteneriat cu primarul comunei Șanț, Marian Forogău. Acesta a fost cel mai puternic turneu de fotbal din județul Bistrița-Năsăud, reunind echipe de renume din România.

Câștigătoarea primei ediții a fost echipa Hebe Sângeorz-Băi, considerată una dintre cele mai promițătoare din județ. Printre remarcații turneului s-au numărat portarul Buia, Sighiartău și Bota Matei.
De asemenea, Universitatea Cluj-Luceafărul a fost reprezentată cu succes, oferind fotbalistul turneului, Mico Williams. Alte echipe care au impresionat au fost Academia Borșa și CS Zorile Moisei, care au avut prestații solide, pierzând greu meciurile decisive.
Fotbaliști de viitor
Tinerii jucători care s-au remarcat la turneu sunt Filip Timiș, Damian Ianis, Danciu Nicolas, Vlad Forogău, Stan David, Bedeoan Diana, Mihalciuk Patrik, Alex Dorian Pop, Groza Andrei și Albu Andrei. Antrenorii Kemenes, Dani Tomoiagă și Ionuț Șuștic au fost, de asemenea, apreciați pentru contribuția lor la succesul echipelor.

Academia Gherasim Olar se anunță un punct de referință pentru fotbalul juvenil din Bistrița-Năsăud, oferind o șansă reală copiilor talentați să-și construiască un viitor în sport.










