„Omul modern, mai mult decât omul dintotdeauna, privește cu liniște în jos. Față de cer, toate idealurile noastre sunt trădări.” (Emil Cioran)
Iar cum îi sunt idealurile trădări, la fel îl pot idealurile trăda. Într-o lume încă nerăzbunată pe deșertăciunile pe care au reușit sinecurile și foștii securiști să le facă unui întreg popor, luminile care pâlpâie în dreptul sinecuriștilor moderni nu sunt galbene sau roșii ci sunt doar orbitoare. Nu au culoare, nu au miros și nu au urmă, precum banul. Iar cel mai adesea astfel de personaje nu se pomenesc după ce istoria se scrie. Pe principiul De morți numai de bine, sunt astupați de același maldăr de mizerie pe care l-au creat în timpul vieții și rămân nici măcar pomeniți de societate. E uneori un vis urât de care îți dorești să scapi cât mai devreme.
Găsim în categoria sinecuriștilor oameni slabi, pregătiți doar pentru a nu avea vreun gram de scrupule și care se lipesc ca Picătura de orice le-ar putea aduce un avantaj… cu orice mijloace. Livrează același nimic permanent și împing același aer într-o pungă ce urmează să fie expusă pe tarabă ca un lucru prețios, scump, greu de ajuns la el. Iar când se apropie cumpărătorul, așa-numitul beneficiar de servicii, toarnă tot ce-a învățat din casa fostului cumpărător de servicii care i-a făcut toate poftele.
Trădarea în această formă le este convenabilă doar persoanelor care se bazează pe un principiu de viață care sună cam așa: Îmi place trădarea, dar urăsc pe trădători!, ca și cum nu se așteaptă ca același cuțit care s-a învârtit într-o rană acum veche și închisă, să-i străpungă drept în vulnerabilități și secretele spuse la o cafea lungă, povestită.
Ei bine, toate sună mai bine după ce în desfășurătorul vieții a stat la bază o muncă în comunicare, care ar trebui să se dedice exclusiv telespectatorilor, oamenilor, ascultătorilor sau cititorilor, nu unor interese de partid. După o anumită experiență, poți să gestionezi arta manipulării în scop propriu și chiar acolo este capcana meseriei de jurnalist: Momentul în care din filtru transmițător în canalul normal al mesajului te transformi în comunicatorul și păpușarul din spatele altor sinecuri și oportuniști, în timp ce călărești o funcție politică, spre exemplu cea de secretar general de partid.
Încercările de a te urca deasupra întregii plebe au reușit. Trădarea și fățărnicia, dezonoarea și ambiția au făcut un pact și te-au dus financiar acolo unde tânjeai cu atâta sârg. Uman, însă, sunt permise orice rezerve. Spre exemplu, un astfel de candidat la scaunul de tartor al tuturor șmecherilor a avut la un moment dat o ieșire din scenă apoteotică, în care s-a făcut “magie” cu orice tehnică de studio TV ca într-un roman SF, unde jurnalismul era SF și discursul său era SF. A dispărut în ceață așa cum a dispărut animalul care l-a purtat în spate pe Hristos și s-a ascuns exact lângă coada dracului, în spatele unui jilț de pe care “Împăratul” nu atingea pământul cu degetele de la picioare. A fost cald și bine, dar lucrurile s-au murdărit mai tare decât erau deja, așa că a încercat să pună mâna pe un Palat, măcar-măcar să se aleagă cu ceva după toată strădania și lucrarea.
Nu l-a mai susținut nimeni. Da, a fost mințit exact de cei care mințeau în locul lui. Iar o perioadă, nu s-a auzit de candidat. Până în altă zi când a prins momentul schimbării Împăratului! Iar de-aici e istorie pură, cu suișuri și coborâșuri. Un lucru este clar, că nu poți vorbi de funie în casa spânzuratului. Așa că a turnat tot din casa spânzuratului… funiei! Pentru merite deosebite, a fost ridicat din nou la rând înalt, în proiecte noi, cu oameni tineri, ca nu cumva, cineva, să observe că în spatele acestei acțiuni se ascunde o binefacere populară. Un nou “centru media”, un “hub”, o oarecare sectă a dreptății – dar asta la rang de inițiere, cam atât.
De aceea, pașii pe care și tu, cititorule, îi poți urma pentru a deveni un profesor, un meșter al cuvintelor, un guru al tehnicii TV și radio trebuie să îi respecți sfințește sunt următorii:
1. Să ai influență politică. Te descurci mult mai bine ca “jurnalist” dacă ai fost secretar general de partid.
2. Să te folosești de bunătatea altor colegi ca să te reînvie după ce ani de zile ai stat ascuns și a uitat până și singurul fost fan al defunctului post TV pe care l-ai avut, de tine.
3. Să te joci de-a platformele și să minți în legătură cu abilitățile tale tehnice. Gura bate … .
4. Să te legi de câteva “vârfuri” care țin de mondenitatea locală, irelevantă publicului țintă, ca să fii puțin mai vizibil decât praful pe un mobilier alb.
5. Să achiți 100 de lei pentru ChatGPT Plus; doar ai nevoie de generarea de imagini care ți-ar da impresia că desfășori activitatea acelui curs, chiar dacă momentan e la stadiul de “fictiv”. Spațiul de desfășurare, adică un studio ultra-modern nu, doar a fost făcut pe bani publici de ex-boss.
6. Să cumperi 2-3 mii de urmăritori pe Facebook ca să dai impresia că mai ai credibilitate sau că mai reprezinți vreo valoare.
În acest context avem nevoie și de o concluzie SF: Nici 20.000 de picuri cu tot cu TVA nu pot spăla rușinea care-ar trebui să îi cuprindă pe unii.
Orice asemănare cu realitatea poate să fie o simplă coincidență.
