Paul Știr: ,,Cu ajutorul Bunului Dumnezeu ne-am întors cu bine din Ucraina!”
,,Misiune îndeplinită!Cu ajutorul Bunului Dumnezeu ne-am întors cu bine din Ucraina!Am plecat din județul nostru într-un convoi umanitar format din 5 tiruri și 3 microbuze! Unul dintre tiruri a fost încărcat în comuna Căianu Mic, prin bunăvoința unor oameni atât de inimoși!Prieteni dragi, ajutorul umanitar oferit de către dumneavoastră, a ajuns acolo unde trebuie! Împreună cu prietenul meu, Florin, ne-am asumat să mergem personal până în Ucraina, pentru a participa și a da o mână de ajutor la repartizarea și distribuția ajutoarelor!În prezent, Ucraina, din cauza războiului, se confruntă cu o mare criză alimentară și medicală! Magazinele se închid rând pe rând, iar stocurile de medicamente și produse medicale s-au epuizat! Astfel, o parte din ajutorul nostru a fost repartizat orașului Cernăuți, iar cea mai mare parte a produselor, constând în produse alimentare neperisabile, apă potabilă, produse de igienă, medicamente și pături, au fost repartizate pentru orașele Kiev și Harcov!Orașele Kiev și Harcov sunt grav afectate de efectele războiului! În orașul Harcov, chiar și în cursul zilei de astăzi au fost bombardamente foarte agresive! Mii de oameni s-au adăpostit în parcări și pasaje subterane, galerii de metrou, precum și alte adăposturi civile sub forma unor buncăre, iar aici, în astfel de zone, este mare nevoie de mâncare, apă potabilă, medicamente, produse de igienă și pături! Mă bucur că, împreună cu dumneavoastră, am reușit și noi să ne aducem contribuția și să mai acoperim din nevoile și necesitățile acestor oameni greu încercați!Vă mulțmesc din suflet tuturor și îmi doresc ca Dumnezeu să vă răsplătească și să ne țină în paza Sa pe toți!”, a transmis primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr.
Anterioară
Următoare
Publică comentariul