Peste 50 de permise de conducere au fost suspendate săptămâna trecută în Bistrița-Năsăud. În plus, au fost aplicate circa 500 de sancțiuni

În perioada 17-23 aprilie, structurile rutiere din Bistrița-Năsăud  au desfășurat acțiunea ”SPEED”, pentru combaterea tuturor cauzelor generatoare de accidente rutiere, cu accent pe respectarea legislației privind regimul legal de viteză.

Astfel, în cadrul activităților, polițiștii au acționat cu aparatele radar din dotare, pentru depistarea celor care încalcă prevederile legale privind viteza de deplasare. De asemenea, au fost efectuate 115 testări cu aparatele etilotest și DrugTest, fiind constatate, în flagrant delict, 2 infracțiuni de conducere sub influența unor substanțe psihoactive, dar și o infracțiune de conducere fără permis, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

 

În perioada menționată, pentru abaterile rutiere constatate, polițiștii rutieri au aplicat 563 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 33.775 de lei. Totodată, a fost dispusă suspendarea dreptului de a conduce față de 53 de conducători auto. La nivel județean, viteza rămâne în topul cauzelor generatoare de accidente rutiere, urmată de abateri ale bicicliștilor și neacordarea priorității de trecere vehiculelor, mai transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.