N1TV

N1TV ești TU!

Advertisement

PNL Bistrița respinge suplimentarea cu 1 milion de lei a bugetului Clubului Sportiv Gloria

Biroul Politic Local al PNL Bistrița a respins în unanimitate, prin vot, propunerea primarului Gabriel Lazany de a majora cu încă 1.000.000 de lei suma alocată Clubului Sportiv Gloria Bistrița. Conform comunicatului semnat de președintele interimar al organizației municipale, Ioan Turc, fondurile destinate clubului se ridică deja la 17.500.000 de lei.

„Decizia Biroului Politic Local al municipiului a fost comunicată consilierilor locali liberali”, se arată în document.

Într-o postare transmisă pe Facebook, Ioan Turc a criticat inițiativa edilului:

„Pentru că toate problemele orașului sunt rezolvate, Lazany propune ca încă 1.000.000 de lei să fie alocat din banii noștri pentru Gloria Bistrița, pe lângă imensa sumă de 17.500.000 lei repartizată până acum. Aceasta în condițiile în care participarea bistrițenilor la meciuri este contra cost”, a precizat liderul liberal.

Totodată, acesta a ridicat și o întrebare retorică referitoare la susținătorii suplimentării bugetului: „Mă întreb, artizanii acestui jaf fără precedent din banul public, câți bani ar scoate din propriile buzunare?”.

Propunerea de suplimentare urmează să fie supusă votului în Consiliul Local Bistrița, unde grupul PNL ar trebui să fie în opoziției. Totuși, potrivit surselor noastre, cel puțin trei consilieri PNL vor vota PENTRU.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *