PNL: Et tu, Brutus?
Interese, calcule, promisiuni, lupte, influență, putere și poziții „săltate” – cam așa se prezintă alegerile din interiorul celui mai vechi partid politic din România, respectiv Partidul Național Liberal.
Congresul PNL este stabilit la începutul toamnei, dar lupta din interior a început și s-au format deja trei tabere: O tabără care, declarativ, îl susține pe Orban la președinția partidului, o tabără care ar vota cu actualul premier, Florin Cîțu și tabăra indecișilor.
Eu sunt mai tare, eu sunt mai mare
Pentru că nu le stă bine să joace curat și să dea cărțile pe față, peneliștii fac acum un joc de intimidare continuu. Ludovic Orban, actualul președinte PNL, ar fi rugat organizații județene să declare susținerea pentru el. Astfel, 17 organizații au anunțat deja că îl susțin pe trubadur, iar surse adânci din PNL umflă gogoașa până la o epuizare vădită:
Suflul nou al partidului
PNL Bistrița-Năsăud e cu Orban
PNL Bistrița-Năsăud își exprimă susținerea față de Ludovic Orban. BPJ a adoptat o rezoluție în acest sens, „Recunoaștem rezultatul alegerilor de la Congresul PNL din iunie 2017, iar asemenea rezultate nu pot fi schimbate decât tot în urma unui congres. În consecință, îl susținem pe președintele partidului, dl. Ludovic Orban. Totodată, le recomandăm tuturor colegilor noștri să discute problemele de natură internă doar în forurile statutare”, este textul rezoluției, potrivit unui comunicat semnat de președintele organizației județene, Ioan Turc. (21 ianuarie)
Ce se întâmplă, totuși, în inima organizației condusă de Ioan Turc?
Ioan Turc îl susține de aproape pe Ludovic Orban,, poziție reiterată astăzi de președintele PNL Bistrița-Năsăud, printr-o discuție avută cu reprezentanții N1 TV. Orban a ieșit singur la declarații, ca un martir al partidului.
Traian Ogâgău, chit că e afară din PNL în urma a numeroase dosare penale, încă se plimbă în lesa lui Dolha (care, de altfel, i-a și salvat mandatul, printr-o chichiță legislativă).
Dorin Dobra, al doilea pe lista candidaților (nu în preferințele liberalilor)
Un vechi liberal din județ, Dorin Dobra, este al doilea pe lista candidaților la președinția PNL BN, după Ioan Turc. Din tabăra sa face parte doar Sami Coman, însă Dobra îl acuză dur pe Turc pentru nerespectarea principiilor democratice și că nu face față unui asemenea post.
„Nu am nimic de pierdut. O spun fără a fi nevoie să mă feresc de careva: Ioan Turc nu știe și nu face față cerințelor cerute de postul de președinte al PNL BN. Iar lumea va afla acest lucru. Dacă tot candidăm, să nu o facem degeaba, să nu tăcem, să facem o mare sărbătoare a democrației din PNL. Voi spune tot ceea ce este de spus de la microfon. Ce va face, îmi va tăia microfonul? Va fi presă acolo, așa că se vor auzi multe lucruri”, spune Dobra.
La scurt timp după ce primarul Sorin Hognogi a anunțat oficial că își dorește un loc în viitorul Birou Politic Județean, în acest scop a reușit să coalizeze mai mulți membri PNL cu care, după declarațiile sale, a format un nucleu, însă nu se știe în jurul cui. După loteria parlamentarelor, unde dorea să câștige un loc de deputat, primarul de pe Valea Țibleșului, se declară anti-contra și împotrivă.
Vasile Silași vrea locul din vârf, însă este destul de dificil pentru reprezentantul Văii Meleșului să adune voturile necesare, mai ales că primarii sunt reticenți în a-și declara sprijinul pentru el. Este cunoscut faptul că Vasile Silași este un politician vechi, un om care nu se teme să spună lucrurilor pe nume și asta nu-i atrage doar simpatii…
Vlașin susține că e nevoie de o nouă construcție liberală în Bistrița-Năsăud: „Atunci când vezi că lucrurile nu funcționează, simți că se poate mai mult. Eu cred că o construcție nouă ne poate aduce un mare plus, pentru că, dacă vom continua așa, putem anticipa ce poate să urmeze, la nivel național și la nivel județean. Acum, cu siguranță voi candida la un funcție în Biroul Județean, mă voi implica mai mult în acest sens, am și eu multe nemulțumiri și dacă noi nu ne dăm un restart, e o chestiune de timp până decădem”, spune primarul Năsăudului, conform propolitica.ro. Liberalul năsăudean se declară un susținător al secretarului general PNL, Robert Sighiartău, chiar dacă nu este cert încă pentru ce poziție va candida reprezentantul neoprotestanților și al IFN-iștilor din județ.
Nu doar Sorin Hognogi și Vlașin vor în Biroul Politic Județean. Alături de ei vine și Sorin Mititean, iar influența primarilor din județ poate trece de partea altui candidat, nu de partea lui Ioan Turc, care i-a ocolit și nu i-a implicat în acțiunile BPJ. În schimb, a reușit să aducă la butoane tot felul de personaje cel puțin discutabile, puternic contestate de vechii membrii.
Vă vom ține la curent cu evoluția evenimentelor, dar și cu data alegerilor interne din PNL BN.
P.S: Să nu uităm de faptul că, încă, crocodilul nu „a murit” și încă mai are un cuvânt de spus.
P.P.S: Salvatorul energetic al României (ovidiu florean) și Diana Morar nu au putut fi contactați până la ora publicării articolului pentru a exprima un punct de vedere.
Concluzie: Încă nu știm cu exactitate cu ce a reușit trubadurul să-l supere atât de rău pe zeul de la Cotroceni, care a decis că prestația lui pe scena politică trebuie să se încheie.
Alea iacta est!
Publică comentariul