Pregătiți de Perseide? Eveniment marca POV21 pe Dealul Budacului

Pregătește-ți păturica, cheamă-ți familia și prietenii și vino să te bucuri de spectacolul cerului de vară! POV21 te invită la Star Party: Perseide 2025, un eveniment sub clar de lună și ploaie de stele, desfășurat în această seară de la ora 19:00, pe Dealul Budacului (zona Serbările Zăpezii). Intrarea este liberă, iar activitățile sunt pentru toate vârstele.

Te așteaptă o seară plină de magie: muzică live la chitară, observarea cerului prin telescoape performante, lansare de lampioane, foc de tabără și multe alte momente-surpriză. Pe lângă acestea, îți vei putea răsfăța gusturile cu înghețata Aniela și preparate delicioase de la carul „La Alin”. Voluntarii POV21 vor ghida privirea spre stele cu ajutorul laserelor astronomice și îți vor povesti despre constelațiile verii și despre minunile universului.

Programul serii:

  • 19:00 – 21:00 – sosirea participanților, prezentarea telescoapelor și montarea lor;
  • 21:00 – 22:00 – observații astronomice dedicate Lunii și planetelor;
  • 21:00 – 23:00 – urmărirea Perseidelor și a altor obiecte cerești, foc de tabără, lansare de lampioane și muzică live la chitară.