Radu Moldovan: Colegii mei din PSD duc o adevărată bătălie la Bruxelles
Radu Moldovan spune că România a fost împrumutată de multe ori fără simțul răspunderii, iar acum a venit timpul pentru luarea unor măsuri ferme, în favoarea românilor. De asemenea, acesta mai punctează că reducerea cheltuielilor publice, combaterea evaziunii și eliminarea unor privilegii fiscale pentru multinaționale nu înseamnă austeritate pentru România, ci se urmărește ca statul să fie pe drumul creșterii economice.
Am spus-o de nenumărate ori, multinaționalele care fac profit în țara noastră, prin munca românilor, trebuie să fie impozitați aici. Afacerile românilor nu trebuie să suporte greutatea neimpozitării afacerilor din afară, dar care prosperă în țara noastră.Vreau să știți că în aceste zile, colegii mei din PSD duc o adevărată bătălie la Bruxelles. Acolo avem negocieri grele și complexe pentru reducerea deficitului bugetar, fără să ni se impună să creștem taxe care să-i afecteze pe cei vulnerabili. Este deja cunoscut faptul că în guvernările PSD nu s-au tăiat salarii, nu au scăzut pensiile, ba din contră, am ținut mereu cu românii. Acum ne propunem să modelăm sistemul de pensii, sistemul fiscal și pe cel salarial după principii pentru oameni. Este important să înțelegeți că aceste măsuri sunt luate pentru a proteja românii și pentru a corecta nedreptățile care s-au tot perpetuat. Vrem să asigurăm un sistem de pensii echitabil, care să ofere o viață decentă pentru toți pensionarii noștri. Și, desigur, vrem să avem un sistem salarial care să reflecte munca și efortul fiecărui român, astfel încât să se asigure o viață mai bună.Salut angajarea răspunderii Guvernului și consider că este un pas înainte pentru a proteja românii.Avem o misiune grea în fața dumneavoastră, dar avem și o singură variantă, să facem România bine.







