Recomandările pompierilor bistrițeni pentru cei care aleg să meargă la grătar de 1 mai

În minivacanța prilejuită de Ziua Internațională a Muncii, pompierii militari bistrițeni sunt pregătiți să acționeze, cu mijloacele tehnice de intervenție din dotare pentru stingerea incendiilor, pentru acordarea primului-ajutor medical de urgență și pentru salvarea persoanelor din medii ostile vieții.

În următoarea perioadă, zilnic, peste 120 de pompieri bistrițeni, cu autospeciale de stingere, ambulanțe SMURD, autospeciale pentru intervenție la înălțime, autospeciale pentru descarcerare și alte mijloace tehnice specifice, se vor afla în dispozitiv, pentru gestionarea situațiilor de urgență care se pot produce la nivelul județului și nu numai. În funcție de situația operativă, personalul poate fi suplimentat cu pompieri aflați în turele libere.

    Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița – Năsăud recomandă cetățenilor care aleg să meargă în această perioadă la grătar, să respecte următoarele măsuri preventive:

 – pregătiți focul pentru grătar doar în locurile special amenajate pentru picnic de către autorităţile locale;

– respectaţi  instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor afişate sau dispuse  de personalul silvic și nu aprindeţi focul în pădure;

– păstraţi în apropiere o rezervă de apă, pentru a putea stinge imediat vegetaţia uscată care s-ar putea aprinde;

– sunt interzise accesul cu autovehicule personale pe drumurile forestiere şi aprinderea focului la o distanţă mai mică de 100 de metri față de liziera pădurii;

– supravegheați permanent copiii și nu-i lăsaţi să se joace cu focul!

– de asemenea, prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în gospodărie se face numai  în condiţii de siguranță şi la distanţe care să nu permită propagarea flăcărilor la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la gospodăriile învecinate.

 

În speranța că vom petrece, cu toții, această perioadă în liniște, vă rugăm să fiți responsabili și să profitați înțelept de clipele petrecute alături de cei dragi!

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului www.fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.