SÂNGEORZ-BĂI: LEADER Talks, ediția a 2-a, s-a desfășurat la noul Centru pentru Tineret

Ne bucurăm că marele eveniment denumit LEADER Talks, ediția a 2-a s-a desfășurat în orașul nostru, la noul Centru pentru Tineret. Aceasta este o locație nouă, care a găzduit ce-a de-a doua ediție a evenimentului organizat de Asociația GAL Lider Bistrita-Nasaud în parteneriat cu Federaţia Naţională PRO AGRO.

Centrul pentru Tineret de la Sângeorz-Băi este unul dintre obiectivele proiectului de investiții ,,Îmbunătățirea spațiilor publice urbane și cultural-recreative în orașul Sângeorz-Băi”, finanțat prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 13: Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii.

Orașul Sângeorz-Băi are și statutul de stațiune balneoclimaterică încă din anul 1770. Situat la poalele Munților Rodnei, ne oferă nouă și tuturor trecătorilor cele mai frumoase și încântătoare daruri de la natură, dar și o frumoasă istorie referitoare la exploatarea și valorificarea celor mai de preț resurse locale și anume apele minerale terapeutice. Datoria omului, a noastră este să facem cele mai corecte alegeri și să valorificăm pe cât posibil potențialul zonei. A fost o onoare să avem alături participanți precum oficialități din țara noastră, reprezentanți ai diferitelor instituții – piloni cheie în dezvoltarea zonelor rurale, parteneri ai GAL-urilor implicate în activitățile de cooperare, mai ales în procesul de evidențiere a comunităților rurale din România și nu numai, mai precis din teritoriul GAL, care tind să prospere și să-și păstreze identitatea de-a lungul timpului.

Pe de altă parte, reprezentanții autorităților locale susțin că:

Pornind de la premisa dezvoltării rurale durabile prin sustenabilitatea satelor românești și valorificarea produselor locale, evenimentul LEADERTALKS2 ne-a oferit satisfacția unor rezultate în ceea ce privește mai ales implicarea tinerilor în dezvoltarea comunităților noastre, care să contribuie în societate cu idei și soluții inovatoare pentru zonele rurale și care să se unească în asociații și/sau organizații de voluntariat, să întreprindă activități care să le definească dorințele și nevoile. Le mulțumim tuturor celor participanți la evenimentul LEADERTALKS. Indiferent de zonele din care provenim, funcțiile pe care le avem, scopul este și trebuie să fie același: unicitate în procesul inovativ de dezvoltare a comunităților rurale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *