SÂNGEORZ-BĂI: Vacanță în siguranță, alături de oamenii în uniformă
Jandarmii bistrițeni, alături de pompieri, polițiști și specialiștii antidrog au fost oaspeții a peste 180 de copii aflați în două dintre taberele din județul Bistrița-Năsăud.
Activitățile s-au desfășurat pe parcursul zilei de marți , la Centrul Misionar de Tineret Ion Bunea și la Centrul de Agrement din stațiunea Sângeorz-Băi, unde au fost organizate diverse activități și ateliere de prezentare specifice fiecărei instituții în parte. Acestea au fost educative, interactive și distractive, pentru a le oferi copiilor informații despre rolul și responsabilitățile instituțiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

La activități a fost prezentat și echipamentul folosit de către jandarmii montani Rodna pe timpul misiunilor. De asemenea, jandarmii le-au explicat copiilor cum să evite situațiile periculoase, cum să-și protejeze bunurile sau cum să petreacă o vacanță în condiții de siguranță. Copiii din cele două tabere sunt din Ucraina, Republica Moldova, Dej și Gherla.Astfel de activități vor continua pe toată perioada vacanței și sunt adaptate vârstei și nivelului de înțelegere al copiilor, astfel încât să le ofere o experiență educativă și captivantă alături de structurile Ministerului Afacerilor Interne, de la nivel județean, a declarat georgeta Cășvan, purtător de cuvânt al IJJ Bistrița-Năsăud.










