Șieu-Măgheruș: Accident rutier în care a fost implicată o mașină a poliției. Patru persoane au ajuns la spital
Pe Drumul Național 17, între localitățile Șieu- Măgheruș și Podirei a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea a patru persoane.
Impactul a avut loc între o autospecială care circula pe direcția Bistrița-Beclean, condusă de un tânăr, de 21 de ani, din Bistrița și un alt autoturism care circula pe aceeași direcție și care era condus de un bărbat, de 48 de ani, din Dej. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului autospecialei și a unui pasager din aceasta și a două persoane din celălalt autoturism implicat, toți transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri, informează reprezentanții IPJ BISTRIȚA-NĂSĂUD
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate de către Serviciul Rutier, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.










