.wp-editor-area{ color:black !important; }
×

ȘINTEREAG: Un bărbat de 55 de ani a căzut cu mașina în râu

Pompierii militari au intervenit în această seară în Șintereag. Un autoturism a căzut de pe un pod în râul care traversează localitate. Au găsit o singură persoană, conștientă și cooperantă.

Echipajul medical a preluat victima, barbat în vârstă de 55 de ani, acesta prezintă politraumatisme. Bărbatul a fost transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare, transmit reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.

Vom reveni cu detalii.

UPDATE

Astăzi, 18 septembrie, polițiștii rutieri din Beclean au intervenit la un accident produs pe Drumul Național 17, în Șintereag. Din primele verificări efectuate la fața locului, un bărbat, de 55 de ani, din Blăjenii de Jos, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Șintereag spre Beclean, a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat într-un iaz. Conducătorul auto a fost rănit și transportat la spital. A fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor exacte în care a avut loc evenimentul,  precizează IPJ Bistrița-Năsăud.

Lavinia Petruț

Foto: ISU Bistrița-Năsăud

Publică comentariul