Sondaj: Dacă duminica asta ar avea loc alegerile, Simion și Ponta ar intra în Turul II

 Nicușor Dan, candidat independent la președinția României, publică datele unui sondaj realizat de Verifield care arată faptul că marea finală prezidențială se va da între candidații blocului suveranist.

Conform sondajului Verifield, George Simion (AUR) va câștiga primul tur cu un scor de 35%. Pe locul secund s-ar clasa Victor Ponta cu 21,1%, ceea ce înseamnă că finala s-ar da între candidații considerați ai blocului suveranist.

Pe locul 3 s-ar clasa Nicușor Dan cu 20,8%, în timp ce Crin Antonescu ar obține doar 16,4% și s-ar clasa pe locul 4.

Elena Lasconi, candidat care la alegerile trecute a ajuns în turul II, ar obține doar 4,3%.