DIPȘA: Un șofer de TIR a provocat accidentul de ieri, în urma căruia o femeie a rămas încarcerată
În urma investigațiilor și cercetărilor efectuate în cadrul dosarului penal întocmit, polițiștii Serviciului Rutier au stabilit faptul că șoferul unui ansamblu, format din cap tractor și remorcă, care se deplasa pe aceeași direcție cu autoturismul condus de femeia de 50 de ani, ar fi efectuat o manevră de depășire a acesteia fără a se asigura că poate face această manevră în condiții de siguranță.
Astfel, în timpul manevrei, ansamblul ar fi pătruns parțial pe banda de circulație, iar pentru a evita impactul cu acesta, femeia ar fi ieșit în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu un cap de pod. Ulterior, bărbatul, în vârstă de 45 de ani, din Bistrița, a părăsit locul accidentului, fiind depistat de polițiști pe raza municipiului Bistrița. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, precizează Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
Știrea inițială:
DIPȘA: O femeie a rămas încarcerată în urma unui grav accident rutier



