BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului
Primăria municipiului are în derulare un obiectiv de investiții cu finanțare europeană pentru reabilitarea și modernizarea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 3 și a Creșei nr. 3 de pe Aleea Plăieșului.
Până în prezent, aici au fost efectuate o serie de lucrări la structura metalică a mansardei (unde va fi o sală de festivități, o sală de ședinte și un cabinet de logopedie), dar și intervenții pregătitoare pentru montajul șarpantei. Totodată, s-au realizat izolații termice, tencuieli interioare, instalații sanitare, electrice și termice (inclusiv probe de etanșeitate și presiune), zidării interioare, tavane din gips carton, fiind montate și toate ferestrele, precizează primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.
c1-2-300x200 BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului c7-2-300x200 BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului c5-2-300x141 BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului c4-2-300x156 BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului c3-2-300x169 BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului c2-2-300x169 BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului c8-2-300x200 BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului c9-1-300x169 BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului c10-1-300x200 BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului c11-1-300x169 BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului c12-1-300x200 BISTRIȚA: Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului
Termenul de finalizare a lucrărilor este luna decembrie a acestui an.
Sursa de finanțare a proiectului este Programul Operațional Regional 2014-2020, iar valoarea totală a investiției este de 7.357.363,13 lei cu TVA, din care contribuția municipalității este de 2%.
BISTRIȚA: Transport în comun cu orar prelungit pentru Toamna Bistrițeană

Pentru a veni în întâmpinarea celor care doresc să participe la manifestările prilejuite de „Toamna Bistrițeană”, transportul în comun va funcționa după un program prelungit.

Mai exact, în zilele de 30 septembrie și 1 octombrie 2023, autobuzele care deservesc linia nr. 18 vor circula între orele 09.00 – 20.00 la interval de 60 de minute.

BISTRIȚA: Încep înscrierile la cursurile organizate de Centrul Comunitar pentru Tineret (CETIN)

În intervalul 25 septembrie – 4 octombrie 2023 se pot face înscrieri la cursurile organizate la Centrul Comunitar pentru Tineret, str. Liviu Rebreanu, nr. 18.

Participarea la cursuri este gratuită, iar cursurile online de pregătire pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat încep în data de 9 octombrie 2023.

Formularul online este disponibil la adresa:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeQtjl5_pqh9K-zmOLJPQqPvckGhWcexoZpKi4jrOUSCXsb0Q/viewform?usp=sf_link

BISTRIȚA: A XIX-a ediție a ,, Toamnei Bistrițene”
În perioada 29 septembrie – 01 octombrie va avea loc a de-a XIX-a ediție a manifestării Toamna Bistrițeană, în Complexul de agrement Heidenfeld – Viișoara.
În cele 3 zile vor fi organizate expoziţii cu vânzare de produse agricole, apicole, precum şi spaţii dedicate standurilor de alimentaţie publică.
La manifestare va participa și Asociația „Produs în Bistrița – Năsăud”.
Program complet:
Sâmbătă, 30 septembrie 
Ora: 11.30 – 12.00 – premierea participanților la expoziție
12.00 – 20.00 – program artistic
Premierea:
– 3 premii la categoria produse legumicole
– 3 premii la categoria fructe
– 3 premii la categoria produse apicole – se vor acorda premii de participare și diplome
Duminică 1 octombrie 
09.00 — 20.00 – program artistic
BISTRIȚA: Ce intervenții are programate Direcţia de Infrastructură și Servicii

Întreținere  străzi

Lucrări de reparații curente:

– Intrarea Pârcălabului

–   așternere mixtură asfaltică carosabil

– str. Tudor Vladimirescu Bl.22

–  frezare carosabil

–  ridicare la cotă cămine și guri de scurgere

–  așternere mixtură asfaltică

– str. Secundară nr.23 – Unirea (str. Morii)

–  pregătire cu piatră concasată de carieră și împănare cu split

–  așternere mixtură asfaltică

– DJ 172 B – Slătinița

–  colmatat îmbinări cu emulsie bituminoasă

Pe de altă parte:

Lucrări de întreținere, decolmatare șanțuri: str. Valea Măgherușului

Lucrări de întreținere străzi pietruite: Aleea Trifoiului, str. Orion, str. Orizontului

Lucrări de amenajare acces parcare: B-dul Independenței bl.1

Lucrări de reparații după intervenții rețele: apă, canal, electrice

 

Întreţinere  imobile  şi  mobilier  urban

Lucrări de reparații:

Punct Termic Sucevei – reparații exterioare

Colegiul Național Andrei Mureșanu – reparații exterioare gard

Colegiul Tehnic Infoel – reparații exterioare

Liceul cu Program Sportiv – reparații gard metalic

Punct Termic Sucevei – reparații învelitoare

Lucrări de marcaje rutiere pe străzile: Gării, Arțarilor, Crinilor, locuri de parcare

Lucrări de întreținere: indicatoare rutiere, coșuri de gunoi, bănci, balustrade metalice pentru împiedicarea accesului auto, spații de joacă, separatori de sens

Spații verzi

Lucrări în baza de producție:

–  plantare plante de mozaic aduse din oraș

–  adunare semințe plante anuale din lotul semincer

Lucrări de defrișare plante anuale: Mihai Eminescu, Capela mortuară Tărpiului

Lucrări de plantare plante bienale: P-ța Centrală, Mihai Eminescu, Capela mortuară Tărpiului, Sigmirului

Lucrări de cosire: Parc dendrologic Unirea (Wonderland), str. Panait Cerna, B-dul Independenței, Parc Viișoara, str. Dealul Viilor

Încărcare vegetație rezultată în urma cosirii

Lucrări de eliminare arbori uscați pe străzile: C. R. Vivu, Tudor Vladimirescu, Intrarea Pinului, Năsăudului bl.5, Aleea Ineu bl.4

Încărcare crengi + arbori uscați: C. R. Vivu, Tudor Vladimirescu, Intrarea Pinului, Năsăudului bl.5, Aleea Ineu bl.4

Lucrări de tăiat drajoni la arbori: str. Panait Cerna, str. Înfrățirii, str. Carpați, str. Împăratul Traian, str. Gheorghe Pop de Băsești, str. Mărăști

Deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie 

Lucrări de deratizare și dezinsecție interioară:

Asociația de proprietari Clopoțeilor 1 B

Aleea Clopoțeilor bl.1 sc. B

Asociația de proprietari Independentei nr.71

–    B-dul Independentei bl.71 sc. A

Asociația de proprietari Kogălniceanu nr.21

–   Str. Mihai Kogălniceanu bl.21, sc. A,B.

–    Str. Dogarilor bl.15 sc. A,B.

Asociația de proprietari Sg. Major Octavian Popa nr.17

–   Str. Sg. Major Octavian Popa bl.17 sc. A,B.

–   Piața Petru Rareș bl.3 sc. A

–   Str. Pescarilor bl.16 sc. A; bl.18 sc. A; bl.20 sc. A.

–   Str. Petru Maior bl.2 sc. A,B.; bl.4 sc. A,B

–   Str. 1 Mai bl.2 sc. G,H.

–   Str. Garoafei bl.2 sc. D

–   Str. Zimbrului bl.7 sc. A,B,C.

–   Calea Moldovei bl.17 sc. A; bl.40 sc. C,D.

–   Aleea Venus bl.5 sc. A,B.

–   Str. Ioan Slavici bl.19.sc. A

Asociația de proprietari Stefan Octavian Iosif nr. 4

–   Str. Stefan Octavian Iosif bl.4 sc. F,G,H,I,J

–   Str. Panait Cerna bl.5 sc. A,B,C,D,E

Asociația de proprietari Violetelor

–   Intrarea Violetelor bl.1 sc. C,D; bl.2 sc. A,D

Asociația de proprietari Garoafei nr.2

–   Str. Garoafei bl.2 sc. A,B,C

Centrale termice, instalații

Monitorizare, întreținere și exploatare cazane de apă caldă și centrale termice murale

Monitorizare nivel de ape uzate la gospodăria de păcură

Verificare funcționare semafoare

Verificare funcționare cișmele și fântâni arteziene

Verificat și stabilit sistem automatizare funcționare cazane de apă caldă:  Serviciul Spații Verzi – sere

Lucrări de reparații cazan apă caldă: Grădinița nr.6

Încărcat și transportat deșeu vegetație și vată sticlată: str. Eroilor nr.3A

Reparații instalații electrice: Școala Gimnazială Avram Iancu

Dezafectat rețea termică aeriană Dn 600 mm cu SC Remat Invest, str. Horea nr.2

Golire, spălare și reumplere bazine fântâni arteziene: str. Ștefan cel Mare, 1 Decembrie

Citire contoare apă, fântâni arteziene

BISTRIȚA: Un motociclist de 37 de ani și-a pierdut viața într-un sens giratoriu

După ce a agonizat mai multe ore, victima a decedat.

La Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adus ieri, la ora 23.46, un bărbat de 37 de ani, în stare critică, politraumatizat în urma unui accident rutier, în șoc hemoragic, prezentând: stop cardio-respirator resuscitat, traumatism craniocerebral sever, traumatism craniofacial, hemopneumotorace bilateral drenat, leziune hepatică, plagă penetrantă intraabdominală, fractură de femur drept, fractură deschisă la tibia dreaptă, a declarat Camelia Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.

WhatsApp-Image-2023-09-25-at-08.56.28-300x169 BISTRIȚA: Un motociclist de 37 de ani și-a pierdut viața într-un sens giratoriu WhatsApp-Image-2023-09-25-at-08.56.28-1-300x169 BISTRIȚA: Un motociclist de 37 de ani și-a pierdut viața într-un sens giratoriu WhatsApp-Image-2023-09-25-at-08.56.27-300x169 BISTRIȚA: Un motociclist de 37 de ani și-a pierdut viața într-un sens giratoriu WhatsApp-Image-2023-09-25-at-08.56.27-2-300x169 BISTRIȚA: Un motociclist de 37 de ani și-a pierdut viața într-un sens giratoriu

Din păcate, cu toate eforturile depuse de medici, din cauza leziunilor grave suferite, pacientul a decedat.

În urma intervenției, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 37 de ani, din Bistrița în timp ce conducea o motocicletă pe direcția Bistrița către Unirea a intrat în coliziune cu un sens giratoriu, fiind ulterior proiectat pe acostamentul părții carosabile. În urma accidentului bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde din nefericire a decedat, transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii au stabilit faptul că motociclistul avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat și nu deținea categoria corespunzătoare de permis pentru motociclul condus.

WhatsApp-Image-2023-09-25-at-08.56.26-300x169 BISTRIȚA: Un motociclist de 37 de ani și-a pierdut viața într-un sens giratoriu WhatsApp-Image-2023-09-25-at-08.56.25-300x169 BISTRIȚA: Un motociclist de 37 de ani și-a pierdut viața într-un sens giratoriu WhatsApp-Image-2023-09-25-at-08.56.25-1-300x169 BISTRIȚA: Un motociclist de 37 de ani și-a pierdut viața într-un sens giratoriu

Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

BISTRIȚA: Habar nu avem ce mâncăm! Motivele pentru care a fost închis fast-food-ul de la Kauflandul de pe Calea Moldovei

Ca urmare a unei sesizări, în data de 21 septembrie Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bistrița-Năsăud a desfășurat o acțiune de control privind respectarea prevederilor legale în domeniu, la operatorul economic Kaufland România SCS din Bistrița – Fast-Food. În urma verificării, comisarii CJPC Bistrița-Năsăud au identificat mai multe deficiențe, după cum urmează:

utilizarea unor frigidere neigienizate corespunzător, cu ventilatoare, chedere, rafturi și pereții laterali plini de resturi alimentare și straturi de grăsime,

folosirea unei friteuze care conținea ulei ars, înnegrit,

prezența unui start gors de grăsime pe hotă, plafon, pereți și pardoseală,

depozitarea direct pe paviment a cutiei de carton în care erau depozitate tacâmuri de unică folosință,

comercializarea unor produse care erau preparate și păstrate în condiții improprii consumului uman,

afișarea unui meniu neactualizat, fără informații privind ingredientele conținute şi valoarea nutrițională a acestora.

f4-300x290 BISTRIȚA: Habar nu avem ce mâncăm! Motivele pentru care a fost închis fast-food-ul de la Kauflandul de pe Calea Moldovei f3-1-300x217 BISTRIȚA: Habar nu avem ce mâncăm! Motivele pentru care a fost închis fast-food-ul de la Kauflandul de pe Calea Moldovei f2-1-300x217 BISTRIȚA: Habar nu avem ce mâncăm! Motivele pentru care a fost închis fast-food-ul de la Kauflandul de pe Calea Moldovei f1-1-300x217 BISTRIȚA: Habar nu avem ce mâncăm! Motivele pentru care a fost închis fast-food-ul de la Kauflandul de pe Calea Moldovei

Ținând cont de neregulile constatate, echipa de control a aplicat 4 amenzi contravenționale în cuantum de 55.000 lei. Totodată, au fost dispuse: măsura opririi definitive a comercializării produselor neconforme, în valoare de circa 1.500 lei, măsura opririi temporare a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate.

Sursa text/foto: Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bistrița-Năsăud

BISTRIȚA: Poliția Locală va măsura în acest weekend nivelul zgomotului din baruri cu ajutorul unui sonometru
Vara s-a terminat, toamna își intră încet-încet în drepturi iar bistrițenii au început să petreacă serile de weekend în cluburile de noapte, baruri sau cafenele. Tocmai de aceea, suntem la datorie și am început controalele de noapte alături de colegii cu atribuții pe linie de ordine publică ! Am început de weekend-ul trecut, doar că am păstrat secretul … Cu sonometrul din dotarea poliției locale, colegii de la compartimentul Control Comercial și Protecția Mediului au efectuat verificări și măsurători a nivelului presiunii acustice din perimetrul cluburilor de noapte și barurilor. Continuăm și weekendul acesta…, precizează reprezentanții instituției.
s1-1-300x202 BISTRIȚA: Poliția Locală va măsura în acest weekend nivelul zgomotului din baruri cu ajutorul unui sonometru
Vă amintim că tulburarea liniștii locatarilor între orele 22.00 – 08.00 și 13.00-14.00 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei.
Ioan Turc: Bistrița are noi prieteni în Kisvárda
La inițiativa consilierului municipal Mathe Attila și alături de subprefectul Décsei Atilla, Ioan Turc s-a deplasat  în orașul Kisvárda din Ungaria, răspunzând astfel invitației primarului Leleszi Tibor.
k11-300x236 Ioan Turc: Bistrița are noi prieteni în Kisvárda k10-300x200 Ioan Turc: Bistrița are noi prieteni în Kisvárda k9-300x200 Ioan Turc: Bistrița are noi prieteni în Kisvárda k8-300x223 Ioan Turc: Bistrița are noi prieteni în Kisvárda k7-300x205 Ioan Turc: Bistrița are noi prieteni în Kisvárda k2-300x200 Ioan Turc: Bistrița are noi prieteni în Kisvárda k3-300x215 Ioan Turc: Bistrița are noi prieteni în Kisvárda k4-300x215 Ioan Turc: Bistrița are noi prieteni în Kisvárda k5-300x200 Ioan Turc: Bistrița are noi prieteni în Kisvárda k6-300x200 Ioan Turc: Bistrița are noi prieteni în Kisvárda
Am găsit aici o comunitate de oameni foarte prietenoși, deschiși la o colaborare sinceră cu vecinii lor din România. Am vizitat obiective de interes din Kisvárda, m-am întâlnit cu parlamentari și consilieri locali și am putut aprecia la fața locului efortul omologului maghiar pentru dezvoltarea orașului. Un parteneriat pe termen lung ar putea să ofere oportunități reciproc avantajoase pentru traiectoria europeană a celor două comunități. Țin să îi mulțumesc domnului primar Leleszi Tibor pentru ospitalitatea cu care ne-a primit și îl asigur de toată considerația!, a transmis primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.
BISTRIȚA: Vinerea verde. Renunțați pentru o zi la autoturismul personal clasic!

Renunțați pentru o zi la autoturismul personal clasic și utilizați mijloacele de transport public, bicicleta sau deplasați-vă pe jos!

Adolescenții, tinerii adulți și copiii reprezintă o parte importantă a campaniei europene de promovare a mobilității urbane durabile și de a încuraja alegerile comportamentale care favorizează mobilitatea activă – cum ar fi mersul pe jos sau cu bicicleta și soluții de transport curate și inteligente, transmite Mihai Ruști, purtătorul de cuvânt al Primăriei munisipiului Bistrița.