CĂIANU MIC: Cămine culturale noi în localitățile Căianu Mare și Ciceu-Poieni
Din această primăvară, încă două obiective noi intră în portofoliul de investiții al Primăriei Căianu Mic.
Prin intermediul unui proiect cu finanțare de la Uniunea Europeană, am reușit modernizarea Căminelor Culturale din localitățile Căianu Mare și Ciceu-Poieni. Ambele obiective beneficiază de toate funcționalitățile necesare: amenajări exterioare, amenajări interioare, sală de evenimente, grupuri sanitare, spațiu tehnic, încălzire, aer condiționat, sistem fotovoltaic pentru eficiență energetică, mobilier, jaluzele, sonorizare, precum și alte dotări de utilitate specifică. Arhitectura tradițională și stilul rustic, amintesc de obiceiurile, portul, tradițiile și viața unică de la țară, transmite Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic.
CĂIANU MIC: Sfânta Liturghie Arhierească a fost săvârșită de PS Benedict Bistrițeanul la Biserica Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”
Numeroși credincioși au participat Duminică, 3 martie, la Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită de PS Benedict Bistrițeanul la Biserica Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Căianu Mic.
Alături de credincioșii din localitatea Căianu Mic, au participat și credincioșii din localitatea Căianu Mare, precum și alți credincioși din această zonă.
Vreau să aduc mulțumiri PS Benedict Bistrițeanul și soborului de Preoți pentru prezența în mijlocul comunității noastre! Cu această ocazie, am avut onoarea să-i ofer PS Benedict Bistrițeanul o plachetă în semn de recunoștință și o pictură pe ceramică, care oglindește Biserica Ortodoxă din Căianu Mic, realizată de artistul Adrian Solcan. O plachetă pe care am așternut câteva gânduri, am oferit și Părintelui Arhidiacon, Sergiu-Iustin Pop.  De asemenea, alături de noi a fost și domnul prefect, Teofil Cioarbă, doamna Vicepreședinte al Consiliului Județean, Camelia Tabără și domnul Administrator Public al Județului, Florin Moldovan. Vreau să aduc felicitări Pr. Paroh Alexandru Gherghel și Consiliului Parohial pentru organizarea impecabilă! Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru toate!, a transmis Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic.
429686276_7383678751692536_9039131319784071602_n.jpg?stp=cp6_dst-jpg_s600x600&_nc_cat=106&ccb=1-7&_nc_sid=dd5e9f&_nc_ohc=Wv1Zzps7wDYAX_oOmCC&_nc_ht=scontent.fotp3-2 CĂIANU MIC: Sfânta Liturghie Arhierească a fost săvârșită de PS Benedict Bistrițeanul la Biserica Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”
429780166_7383679825025762_3635269690752724905_n.jpg?stp=dst-jpg_p526x395&_nc_cat=106&ccb=1-7&_nc_sid=dd5e9f&_nc_ohc=94vFQU1nvVkAX99p38y&_nc_ht=scontent.fotp3-2 CĂIANU MIC: Sfânta Liturghie Arhierească a fost săvârșită de PS Benedict Bistrițeanul la Biserica Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”
429667230_7383678308359247_8995768656969223994_n.jpg?stp=dst-jpg_p526x395&_nc_cat=111&ccb=1-7&_nc_sid=dd5e9f&_nc_ohc=hkNXM09S6E8AX9LzyPb&_nc_ht=scontent.fotp3-1 CĂIANU MIC: Sfânta Liturghie Arhierească a fost săvârșită de PS Benedict Bistrițeanul la Biserica Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”
429676897_7383681288358949_3108262561546533787_n.jpg?stp=dst-jpg_p526x395&_nc_cat=102&ccb=1-7&_nc_sid=dd5e9f&_nc_ohc=YhCUjg9XzHAAX8SKrd_&_nc_ht=scontent.fotp3-3 CĂIANU MIC: Sfânta Liturghie Arhierească a fost săvârșită de PS Benedict Bistrițeanul la Biserica Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”
CĂIANU MIC: Dacă se vrea cu adevărat, se poate! Se pun bazele centrului medical, în colaborare cu Clinica Sanovil
Așa cum am anunțat zilele trecute, astăzi, alături de colega mea, Boca Rodica, asistent medical comunitar în cadrul Primăriei Căianu Mic, am purtat o discuție foarte constructivă cu domnul dr. Mureșan Gavrilaș, fondatorul și proprietarul Clinicii Sanovil din Bistrița, a precizat Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic
Mai exact, au fost puse bazele încheierii unui parteneriat între Primăria Căianu Mic și Clinica Sanovil, cu scopul dezvoltării unor servicii medicale în cadrul Centrului Comunitar Medical Integrat ce urmează să fie realizat în această comună.
Proiectul de realizare al Centrului Medical este finanțat de Ministerul Sănătății cu fonduri de la Uniunea Europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență. De asemenea, s-a stabilit înființarea unui punct de recoltare sânge pentru investigații la nivel local, astfel încât persoanele din comuna noastră și împrejurimi să fie scutite de deplasări lungi și costisitoare până la unitățile medicale din zona urbană.
san3-300x225 CĂIANU MIC: Dacă se vrea cu adevărat, se poate! Se pun bazele centrului medical, în colaborare cu Clinica Sanovil san2-300x225 CĂIANU MIC: Dacă se vrea cu adevărat, se poate! Se pun bazele centrului medical, în colaborare cu Clinica Sanovil san1-279x300 CĂIANU MIC: Dacă se vrea cu adevărat, se poate! Se pun bazele centrului medical, în colaborare cu Clinica Sanovil
Analizăm și oportunitatea deschiderii unor cabinete de specialitate, în funcție de nevoile medicale care vor fi identificate în comunitatea noastră, cât și în comunitățile de pe Valea Țibleșului. Specializările medicale și graficul de funcționare al cabinetelor vor fi stabilite în perioada următoare.  Atât punctul de recoltare sânge pentru investigații, cât și cabinetele medicale vor funcționa în cadrul Centrului Comunitar Medical Integrat Căianu Mic. Acesta va deservi comuna Căianu Mic, precum și comunele învecinate de pe Valea Țibleșului. Tot în parteneriat cu Clinica Sanovil, anul acesta vom organiza în comuna noastră mai multe CAMPANII MEDICALE de prevenire și depistare precoce a unor afecțiuni.  Mulțumesc domnului dr. Mureșan Gavrilaș, pentru deschiderea pe care o are față de comunitatea noastră și pentru tot sprijinul acordat!, a mai punctat edilul.
CĂIANU MIC: În luna martie vor începe lucrările de extindere și construire a rețelelor de apă și canalizare în toate localitățile componente
 În luna martie vor începe lucrările de extindere și construire a rețelelor de apă și canalizare în comuna Căianu Mic, în toate localitățile componente.  La sediul Primăriei , în cadrul unei ședințe de lucru cu reprezentanții Aquabis, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal BN și cei ai constructorului, s-au stabilit ultimele detalii cu privire la demararea lucrărilor și modul de organizare.
Astfel, proiectul ,,EXTINDEREA ȘI CONSTRUIREA UNOR REȚELE NOI DE APĂ-CANAL ÎN COMUNA CĂIANU MIC”, cuprinde următoarele categorii de lucrări:
 o stație de pompare apă potabilă în localitatea Ciceu-Poieni;
 extindere rețea de distribuție apă potabilă, în lungime de 22,37 km, în localitățile Căianu Mic, Căianu Mare, Dobric și Ciceu-Poieni;
 953 de gospodării ce vor fi branșate la rețeaua de apă potabilă;
 extindere rețea de canalizare, în lungime de 23,8 km în localitățile Căianu Mic, Căianu Mare și Dobric;
 1.160 de gospodării ce vor fi racordate la rețeaua de canalizare;
 10 stații de pompare ape uzate.
Într-o proporție majoritară investițiile vor fi realizate cu fonduri de la Uniunea Europeană. De asemenea, rețeaua de canalizare în localitatea Ciceu-Poieni va fi realizată prin programul guvernamental de investiții ,,Anghel Saligny”, proiectul fiind deja aprobat la finanțare de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei și urmează procedurile de achiziție publică pentru stabilirea constructorului! Vreau să mulțumesc domnului Emil Radu Moldovan, Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, pentru tot sprijinul acordat în realizarea acestor investiții! Acest pachet de investiții, ce vor fi realizate în cadrul acestui proiect, vin în completarea investițiilor deja realizate, astfel, realizându-se în integralitate infrastructura de utilități în comuna noastră! Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru toate binecuvântările și purtarea Sa de grijă!, transmite Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic. 
CA2-300x225 CĂIANU MIC: În luna martie vor începe lucrările de extindere și construire a rețelelor de apă și canalizare în toate localitățile componente CA3-300x225 CĂIANU MIC: În luna martie vor începe lucrările de extindere și construire a rețelelor de apă și canalizare în toate localitățile componente CA4-300x225 CĂIANU MIC: În luna martie vor începe lucrările de extindere și construire a rețelelor de apă și canalizare în toate localitățile componente CA5-300x225 CĂIANU MIC: În luna martie vor începe lucrările de extindere și construire a rețelelor de apă și canalizare în toate localitățile componente
Utilaje noi pentru comuna Căianu Mic
FInanțarea utilajelor a fost realizată printr-un proiect derulat prin GAL Ținutul Haiducilor, în cadrul programului FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).
Cu ajutorul fondurilor europene, Primăria Căianu Mic a achiziționat un buldoexcavator și un miniexcavator, care vor fi utilizate pentru treburi gospodărești și situații de urgență, în comuna noastră! Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru toate!, transmite Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic. 
CĂIANU MIC: Inundațiile au trecut. Cel puțin, momentan. Paul Știr spune că se vor executa lucrări de decolmatare și recalibrare a albiei râului Ilișua
Astăzi, 7 februarie, la sediul primăriei din Căianu Mic, edilul Paul Știr a  primit vizita reprezentanților Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa, pentru identificarea unor soluții privind înlăturarea efectelor viiturii din această perioadă și perioadele anterioare și asigurarea secțiunii de scurgere a râului Ilișua.
ps4-225x300 CĂIANU MIC: Inundațiile au trecut. Cel puțin, momentan. Paul Știr spune că se vor executa lucrări de decolmatare și recalibrare a albiei râului Ilișua ps3-300x294 CĂIANU MIC: Inundațiile au trecut. Cel puțin, momentan. Paul Știr spune că se vor executa lucrări de decolmatare și recalibrare a albiei râului Ilișua ps2-225x300 CĂIANU MIC: Inundațiile au trecut. Cel puțin, momentan. Paul Știr spune că se vor executa lucrări de decolmatare și recalibrare a albiei râului Ilișua
În urma discuțiilor purtate, ca acțiune preventivă de apărare împotriva inundațiilor, s-a încheiat un PROTOCOL DE COLABORARE între Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa și Primăria Comunei Căianu Mic.  Astfel, în baza acestui protocol de colaborare, se vor executa lucrări de decolmatare și recalibrare a albiei râului Ilișua pe tronsoanele care au cauzat probleme prin revărsarea apelor!  Mulțumesc domnului, Ștefan Rus, director al Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa, pentru înțelegerea problemei și pentru sprijinul acordat!, a declarat Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic.
(GALERIE FOTO/ VIDEO) Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic: Vremea grea ne-a pus la încercare!
Vă reamintim că. în urma creșterii debitului râului Ilișua, urmare a precipitațiilor și topirii accelerate a zăpezii de la munte, apele au ieșit din matcă și s-au revărsat inundând localitățile Caianu Mic și Căianu Mare.
Astfel, au fost afectate de ape, 27 de gospodării, 2 km de drum și străzi locale, precum și aproximativ 100 ha teren agricol!
Cu această ocazie, așa cum am făcut-o de atâtea ori, transmit reprezentanților Apelor Române să trateze cu maximă prioritate și responsabilitate problema râului Ilișua.
caian-13-225x300 (GALERIE FOTO/ VIDEO) Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic: Vremea grea ne-a pus la încercare! caian-12-225x300 (GALERIE FOTO/ VIDEO) Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic: Vremea grea ne-a pus la încercare! caian-11-225x300 (GALERIE FOTO/ VIDEO) Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic: Vremea grea ne-a pus la încercare! caian-10-300x225 (GALERIE FOTO/ VIDEO) Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic: Vremea grea ne-a pus la încercare! caian-9-225x300 (GALERIE FOTO/ VIDEO) Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic: Vremea grea ne-a pus la încercare! caian-8-225x300 (GALERIE FOTO/ VIDEO) Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic: Vremea grea ne-a pus la încercare! caian-3-1-225x300 (GALERIE FOTO/ VIDEO) Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic: Vremea grea ne-a pus la încercare! caian-4-1-225x300 (GALERIE FOTO/ VIDEO) Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic: Vremea grea ne-a pus la încercare! caian-5-1-225x300 (GALERIE FOTO/ VIDEO) Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic: Vremea grea ne-a pus la încercare! caian-6-225x300 (GALERIE FOTO/ VIDEO) Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic: Vremea grea ne-a pus la încercare! caian-7-225x300 (GALERIE FOTO/ VIDEO) Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic: Vremea grea ne-a pus la încercare! caian-1-2-225x300 (GALERIE FOTO/ VIDEO) Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic: Vremea grea ne-a pus la încercare!
Pe lungimea localităților Căianu Mic și Căianu Mare, se impune realizarea de urgență a unor lucrări de calibrare a albiei râului Ilișua, pentru evitarea pe viitor a unor evenimente neplăcute, similare celor produse aseară! Râul Ilișua este în administrarea Apelor Române, iar executarea unor lucrări minime de adâncire și lărgire a albiei râului, ar rezolva problema cu care ne confruntăm, iar pentru rezolvarea ei, Primăria Căianu Mic nu poate face nimic pentru că legislația deficitară nu ne permite acest lucru! Problema este cunoscută de foarte mulți ani și nu s-a întreprins nimic concret pentru rezolvarea situației, deși am semnalat-o în nenumărate rânduri, fără să fim tratați cu seriozitate de instituțiile care au competență în acest sens! De asemenea, fac un apel și către parlamentarii județului Bistrița-Năsăud, să facă diligențele necesare pentru modificarea legislației, astfel încât, în situații de urgență, administrațiile locale să poată intervenii și pe cursuri de apă care sunt în administrarea Apelor Române! În cursul zilei de astăzi se intervine cu mai multe motopompe din dotarea SVSU Căianu Mic și ISU Bistrița-Năsăud, pentru evacuarea apelor din curțile și grădinile gospodăriilor afectate! Mulțumesc domnului Prefect, Teofil Cioarbă, și ISU Bistrița-Năsăud, pentru sprijinul acordat! Primăria Căianu Mic, va lua toate măsurile care se impun pentru sprijinirea gospodăriilor afectate de inundații! Doamne ajută!, a transmis Pul Știr.
Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic, nemulțumit de faptul că subprefectul Décsei Atilla comunică pe rețelele de socializare doar în limba maghiară

Primarul comunei Căianu Mic se arată nemulțumit de faptul că subprefectul  Décsei Atilla alege să folosească în postările de pe pagina sa de Facebook doar limba maghiară. Redăm comentariul lui Paul Știr la ultima postare a subprefctului, în care acesta se referea la starea Bisericii Reformate din Feleac:

Cu tot respectul pentru comunitatea maghiară, dar consider că domnul subprefect putea face postarea și în limba română! Nu mă deranjează că a scris în limba maghiară, dar mă revoltă că, în paralel, nu apare și textul în limba română, cu atât mai mult cu cât domnul subprefect ocupă această poziție importantă de demnitate publică într-o instituție a statului român!

caian-1-151x300 Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic, nemulțumit de faptul că subprefectul Décsei Atilla comunică pe rețelele de socializare doar în limba maghiară caian-2-159x300 Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic, nemulțumit de faptul că subprefectul Décsei Atilla comunică pe rețelele de socializare doar în limba maghiară