Un bărbat de 32 de ani, din Agrișu de Sus, s-a urcat la volan după ce a consumat substanțe psihoactive

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control pe raza orașului Năsăud, un autoturism condus de un bărbat, de 32 de ani, din Agrișu de Sus. Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că acesta nu se afla sub influența alcoolului, însă testarea cu aparatul drugtest a fost pozitivă în cazul consumului de substanțe pihoactive. Documentarea faptei continuă în cadrul dosarului penal întocmit, fiind totodată dispusă și recoltarea de mostre biologice.

De asemenea, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Beclean au oprit pentru control pe Drumul Național 17D, în Piatra, un bărbat de 24 de ani, din localitate. Verificările efectuate au indicat faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Polițiștii continuă documentarea faptei în cadrul unui dosar penal.

Polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud continuă desfășurarea de acțiuni pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație. De la începutul weekend-ului, poliţişti au acționat pe raza municipiului și a celor trei orașe cât și pe principalele sectoare de drum pentru prevenirea accidentelor rutiere provocate de viteza excesivă şi conducerea de autoturisme sub influența alcoolului sau a altor substanțe, acestea fiind unele din cauzele generatoare de accidente de circulaţie. Polițiștii rutieri acționează și cu mijloacele tehnice din dotare pentru supravegherea traficului rutier din județ.

Pentru deplasarea în condiții de siguranță, polițiștii vă recomandă:

– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!
– Adaptaţi permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și de trafic!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri riscante sau neregulamentare!
– Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident!
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!
– Nu vă angajați în traversarea străzii prin locuri nepermise!

Scopul poliţiştilor care desfășoară aceste acţiuni este acela de a determina participanţii la trafic să conştientizeze faptul că viaţa are prioritate și nerespectarea normelor rutiere duce la evenimente nedorite. În ultimele 24 de ore polițiștii au aplicat aproape 60 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier în cuantum de peste 6200 de lei. În cadrul activităților desfășurate polițiștii au legitimat și verificat aproape 200 de persoane și autoturisme.

Testarea cu aparatul etilotest și drugtest a vizat un număr de aproximativ 160 de șoferi și participanți la traficul rutier.

Lavinia Petruț

Tânăr dispărut, căutat de polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari

Polițiștii bistrițeni, împreună cu jandarmi, salvamontiști, pompieri și voluntari SVSU Bistrița caută un bărbat de 29 de ani, dispărut în zona pădurii Sigmir.

Aseară, a fost sesizat, prin 112, faptul că ROBA RĂZVAN ROBERT, în vârstă de 29 de ani, din Cluj-Napoca, a plecat astăzi, în jurul orei 14.00, la plimbare cu câinele, în pădurea din apropierea casei de vacanță din Sigmir, deținută de familie, și nu a mai revenit. Câinele s-a întors acasă, însă tânărul nu mai este de găsit, fiind cautat de familie și voluntari în această după-masă.

Semnalmente ROBA RĂZVAN ROBERT: înălțime 1.80 metri, greutate 75-85 kg., păr negru. La data plecării purta o geacă de fâș de culoare albastră, blugi și bocanci de culoare neagră.

Sunt constituite echipe, formate din polițiști, jandarmi, salvamontiști, pompieri, reprezentanți ai SVSU Bistrița și voluntari care efectuează căutări în zona pădurii Sigmir.

Oricine poate să ofere informații cu privire la această persoană, este rugat să sune la Serviciul de Urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.

CĂIANU MIC: Ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș

La data de 6 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au fost solicitați să intervină la un scandal în familie în localitatea Căianu Mic.

 

La locul evenimentului, polițiștii au identificat un tânăr de 24 de ani, din localitate care și-ar fi agresat fizic mama în timp ce se aflau la locuință. Cu privire la cele constatate polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile împotriva tânărului, acesta fiind ulterior evacuat din locuință.

 

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de violență în familie.

Lavinia Petruț

În perioada minivacanței șoferii prieteni ai lui Bachus și-au făcut de cap pe șoselele din Bistrița-Năsăud

În perioada minivacanței  din perioada 29 noiembrie – 4 decembrie  polițiștii din Bistrița-Năsăud au continuat acțiunile pe raza întregului județ pentru asigurarea fluenței traficului rutier cât și cu scopul depistării șoferilor care prin nerespectarea regulilor și normelor de circulație pot pune în pericol siguranța celorlalți.

O atenție deosebită a fost acordată depistării celor care conduc sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive cât și a șoferilor care nu respectă limita legală de viteză. În cadrul acțiunilor punctuale desfășurate, au fost efectuate verificări în trafic, fiind oprite pentru control peste 400 de autovehicule și legitimate peste 550 de persoane. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 372 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 103.000 de lei iar ca măsură complementară a fost dispusă reținerea a 64 de permise de conducere și a unui număr de 16 certificate de înmatriculare.

 

Pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau altor substanțe interzise, polițiștii au efectuat peste 200 de testări cu aparatul etilotest și drugtest.

Iată rezultatele:

  • La data de 29 noiembrie a, în localitatea Unirea, polițiștii au intervenit la locul producerii unui eveniment rutier. Un autoturism s-a răsturnat iar conducătorul acestuia un bărbat, 36 ani, se afla sub influența alcoolului, rezultând valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

  • La aceeași dată, polițiștii au depistat și oprit în trafic, pe DC 1 Telcișor, un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din Telciu. Întrucât șoferul emana halena alcoolică, s-a procedat la testarea alcoolscopică a acestuia, rezultând o concentrație de 1,12 – mg/l alcool pur in aerul expirat.

 

  • La data de 30 noiembrie, pe drumul comunal Valea Tureacului, din localitatea Tureac, polițiștii au depistat un tânăr de 19 ani, din Prundu Bârgăului, în timp ce conducea autoturismul fără permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

  • La aceeași dată, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 30 ani, din Năsăud. în localitatea Salva, fiind înregistrat de pistolul radar, cu viteza de 105 km/h în localitate. Verificările au indicat faptul că șoferul are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

 

  • În data de 30 noiembrie a.c., un tânăr, de 20 ani, din Posmuș, în timp ce conducea un motociclu neînregistrat, a părăsit partea carosabilă rezultând rănirea ușoară a acestuia. Verificările au stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar motociclul condus nu era înmatriculat. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

  • La aceeași dată, un bărbat, de 40 ani, din Năsăud, a fost surprins de polițiști, în flagrant, în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului Năsăud, sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul testării cu aparatul alcooltest fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

  • La data de 1 decembrie, un bărbat de 72 de ani, a condus un autoturism prin municipiul Bistrița înspre Unirea și ajuns la intersecția cu strada Drumul Dumitrei Vechi a intrat în coliziune cu un alt autoturismului. Accidentul soldându-se doar cu pagube materiale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

  • În data de 2 decembrie, pe Drumul Județean 154, în centrul localității Domnești, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din Mărișelu. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,01 mg/l alcool pur in aerul expirat.

 

  • În data de 3 decembrie a.c., un tânăr de 21 de ani, din Telciu, a fost depistat de polițiști pe Drumul Comunal 1 prin localitatea Telcișor, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

 

  • La aceeași dată, un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din Bistrița, a fost oprit pentru control pe raza municipiului. Testarea cu aparatul etilotest, a indicat faptul că șoferul nu se află sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul DrugTest a oferit un rezultat pozitiv în cazul substanței Methamphetamine.
  • În data de 3 decembrie, un bărbat de 33 de ani, din Rodna, s-a autoaccidentat în timp ce conducea un moped pe drumul public. În urma verificărilor a rezultat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și mopedul nu este înregistrat. Testarea cu aparatul etilotest, a indicat valoarea de 1,09 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

 

  • La aceeași dată, pe raza localității Maieru, a fost depistat în trafic un autoturismul condus de un tânăr de 23 de ani, din Maieru, care nu deține fără permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

  • În data de 4 decembrie, un șofer de 41 de ani, din Petriș, în timp ce conducea un autoturism prin Bistrița, a fost oprit întrucât a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 75 km/h, pe un sector de drum cu limita de viteză 50 km/h. Testarea cu aparatul etilometru a șoferului a indicat valoarea de 0,80 mg/L alcool pur în aerul expirat.

 

  • La data de 4 decembrie, pe raza localității Prundu Bârgăului, a fost oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din Prundu Bârgăului. Acesta a fost testat cu aparatul DrugTest -5000, rezultatul fiind pozitiv pentru substanțele Metamfetamină și Cannabis.

 

  • La aceeași dată, un bărbat de 35 ani, din Cetate a fost depistat în flagrant delict în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 172G, prin localitatea Petriș, având dreptul de a conduce suspendat.

 

  • La data de 5 decembrie, un bărbat de 33 ani, din Salva a fost oprit în trafic în timp ce conducea un autoturism pe DN 17D, la ieșire din Rebrișoara spre Năsăud. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța metamfetamină.

În toate cazurile constatate, polițiștii au întocmit dosar penal, urmând documentarea faptelor.

Lavinia Petruț

 

 

 

 

BISTRIȚA: 16 kg de articole pirotehnice ridicate de polițiștii de la Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase

În urma verificărilor efectuate pe raza municipiului Bistrița, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în care desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice, prevăzută de Legea 126/1995, se arată într-un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud.

Mai exact, polițiștii au ridicat în vederea confiscării cantitatea de 16 kg de articolele pirotehnice pe care o femeie, de 38 de ani, din Chintelnic, le-ar fi comandat. Articolele pirotehnice fac parte din categorii care nu pot fi deținute legal, de către persoane fizice, neautorizate în acest sens.

Articolele pirotehnice descoperite au fost indisponibilizate de polițiști. Oamenii legii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit.

Lavinia Petruț

Bătălia de la … (a nu se citi Rovine) Telciu: Zece persoane au fost reținute

În continuarea cercetărilor desfășurate în cadrul dosarului penal întocmit la data de 27 noiembrie polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au luat măsura reținerii față de mai multe persoane bănuite de comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Astfel, 10 bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, din comuna Telciu și Parva au fost reținute și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a I.P.J. Bistrița-Năsăud. Persoanele reținute urmează sa fie prezentate magistraților în vederea luării unor măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale în vederea administrării probatoriului și stabilirii participației penale, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

Vă reamintim că în 27 noiembrie  polițiștii au fost sesizați cu privire la existența unui scandal în incinta unui local public din Telciu.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au întocmit un dosar penal, fiind desfășurate cercetări cu privire la infracțiunile de lovire sau alte violențe, distrugere și amenințare.

Lavinia Petruț

JIMBOR: Un bărbat de 59 de ani a dispărut de la domiciliu

Poliţiştii din Bistrița-Năsăud caută un bărbat care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Persoanele care dețin informații care să ajute la găsirea bărbatului sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.

Ieri, 24 noiembrie, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, NEMETI DAVID, în vârstă de 59 de ani, din Jimbor, comuna Chiochiș, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit. Semnalmentele bărbatului: înălţime 1,80 m, greutate de aproximativ 65 de kg, ochi căprui, păr cărunt, tuns scurt. La data plecării, acesta era îmbrăcat cu pantaloni negrii și un sacou bej.

Persoanele care dețin informații care pot conduce la găsirea acestuia sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliție.

Lavinia Petruț

LIVEZILE: Bunuri în valoare de aproximativ 12.000 de lei, ridicate în urma unei percheziții domiciliare, de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Criminalistic au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară și un mandat de aducere. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere.

foto-2-1-300x300 LIVEZILE: Bunuri în valoare de aproximativ 12.000 de lei, ridicate în urma unei percheziții domiciliare, de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului

Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, începând cu luna octombrie 2020 și până în prezent, un bărbat, de 66 de ani, din Livezile, și-ar fi însușit și ar fi dispus, pe nedrept, de bunuri ce aparțineau unei asociații cooperative agricole, refuzând să le mai restituie. La percheziție, polițiștii au descoperit și ridicat un utilaj vidanjă, un motoburghiu și burghie aferente, bunurile fiind în valoare de aproximativ 12.000 de lei.

În baza unui mandat de aducere, emis pe numele bărbatului, acesta a fost condus la audieri. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, pentru documentarea întregii activități infracționale.

Lavinia Petruț

DUMITRA: Un căruțaș băut și-a văzut moartea cu ochii

Un căruțaș de 46 de ani din Bistrița-Năsăud și-a văzut aseară moartea cu ochii, după ce atelajul său a fost izbit în plin de un autoturism condus de o persoană de 76 de ani. Probabil vă închipuiți că vârsta șoferului a fost de vină , însă cel care biciuia calul pe un drum național avea o alcoolemie de peste 80 la mie alcool pur în aerul expirat.

Bine cinstit cu celebra țuică din Ardeal, căruțașul nostru a făcut un slalom printre marcajele rutiere. Ghinionul lui a fost că nu a fost observat de un șofer care circula regulamentar. Mașina pe care o conducea acesta a lovit căruța condusă de vizitiul aflat sub aburii alcoolului. Sătenii i-au ținut însă parte căruțașului chefliu.

A fost întocmit un dosar penal , iar cercetările sunt continuate de către polițiștii din Năsăud.

În urma acestui accident , traficul rutier a fost blocat pe un sens de mers pentru circa 30 de minute.

Lavinia Petruț 

Rețineri dispuse de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, într-un dosar de tulburarea ordinii și liniștii publice

Ca urmare a probatoriului administrat într-un dosar penal aflat în instrumentare polițiștilor de la Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, a fost dispusă reținerea a patru bărbați, cercetați pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

În fapt, în dimineața de 6 noiembrie a.c., polițiștii și jandarmii au intervenit la un scandal, sesizat prin 112, produs într-un club din Bistrița. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au identificat patru bărbați cu vârste cuprinse între 19-39 de ani, din Bistrița, un tânăr de 21 de ani, din Șintereag și o femeie de 32 de ani, din Bistrița, bănuiți de comiterea infracțiunii de încăierare.

La data de 8 noiembrie a.c., în urma administrării probatoriului, cercetările au fost extinse cu privire la comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, infracțiune prevăzută de art. 371 din Codul Penal.

În comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud se mai arată:

La data de 9 noiembrie , polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au condus la audieri patru dintre persoanele vizate care ulterior au fost reținute pentru 24 de ore.

Cei patru bărbați se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea dispunerii unor măsuri preventive. Totodată, pe numele unui bărbat, de 39 de ani, din Bistrița care se sustrage cercetărilor, a fost emis un mandat de aducere. Acesta a fost depistat pe raza municipiului Cluj-Napoca, urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit, de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud.

Lavinia Petruț