PSD Bistrița: Când ni s-a spus că patinoarul cumpărat cu 750.000 de lei nu asigură o alunecare satisfăcătoare?
În opinia PSD Bistrița, adevărul pe care Ioan Turc, edilul municipiului Bistrița, vrea să îl ascundă este următorul:
am cumpărat un patinoar cu o căruță de bani  și acesta zace de un an de zile într-o parcare.
mania narcisistă a edilului de a se filma când face triplu axel nu acoperă faptul că bistrițenii plătesc 40 de lei pentru a patina la un privat iar noi avem un patinoar într-o parcare.
PSD Bistrița: Care este diferența între Bistrița și Beclean?
BISTRIȚA: Pasajul Decebal începe în vara lui 2022 și nu e gata. Se pierd 2 milioane de euro din actualul exercițiu financiar.
BECLEAN: Centura ocolitoare începe în aprilie 2022 și azi se circulă pe ea. Nu se pierde niciun euro.
Mai există și o altă mare diferență: Nicolae Moldovan a anunțat începerea lucrărilor și finalul lor, spre deosebire de Ioan Turc care tot la două zile a pus sute de poze și zeci de filmulețe. Performanța, domnule Turc, nu se măsoară în propagandă deșănțată ci în obiective palpabile. Poate înveți!
PSD Bistrița: Să explicăm pe scurt conferința de presă a edilului
Pe pagina de facebook a PSD Bistrița se arată:
Să explicăm pe scurt conferința de presă de azi a edilului:
 Axa de transport – fazarea proiectului (trecerea dintr-un exercițiu financiar în altul) înseamnă că Bistrița va avea cu 2 milioane de euro (10 milioane de lei) mai puțin din suma alocată pentru actualul exercițiu financiar european – NU A SPUS ASTA.
Patinoarul artificial celebru – da, celebrul patinoar cumpărat de Primărie cu 750.000 de lei (am aflat cu ocazia asta că primarul e amator) NU asigură iarna o alunecare conformă și NU va fi folosit în zona centrală – când l-au cumpărat NU A SPUS ASTA.
Celebra mașina second hand de 400.000 de lei va avea ocazia iarna aceasta să fie văzută la lucru la deszăpezire – PRIETENII SAU FINUL știu de ce!
Au trecut mai bine de 3 ani de când este primar și domnul Turc încă mai invoacă grele moșteniri. ATÂT SE POATE!
Augusta Săsărman: Cum să te saboteze consilierii personali în halul acesta?
Augusta Săsărman, consilier  local din partea PSD, a postat următorul mesaj pe pagina sa de Facebook:
Dacă nu ar fi fost postat acest TikTok pe pagina primarului Turc, puteam să jur că a fost făcut de opoziție…Cum să te saboteze consilierii personali în halul acesta? Vor să arate oamenilor că muncește primarul pe brânci la proiecte pentru oraș, dar de fapt sunt acte care trebuie să ajungă într-un dosar penal  la IPJ, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. Din acele înscrisuri rezultă că sunt documente care țin de urbanism (certificate de urbanism, posibil PUZ-uri) care au fost întocmite cu încălcarea prevederilor legale… PENALE! Data viitoare o să postați filmuleț cu dosarul de #dare_de_mită pe care îl aveți, domnule Turc? Mită electorală, din campanie, să ne înțelegem. #mai_puteți?
PSD BISTRIȚA: Scrisoare deschisă echipei #sepoate
Stimate și stimați conducători ai orașului, vă scriem aceste rânduri fără speranța că veți ieși din uriașa ipocrizie în care vă aflați vizavi de proiectele pe care le gestionați. De această dată, vom vorbi despre Linia Verde și vă întrebăm fără ocolișuri: nu vă tresare niciun mușchi al feței, nu vă înroșiți puțin de rușine făcând sute de poze pe un proiect despre care știți dar nu spuneți că:
1. Finanțarea a fost semnată în 2019 de către ministrul Suciu și viceprimarul Cristian Niculae, ambii PSD și reprezentanți ai bistrițenilor.
2. La preluarea mandatului #PNL-USR-Turc, adică în 2020, toate procedurile erau finalizate, licitația avea desemnat constructor, prin urmare din 2021 vă puteați apuca de lucru.
3. Ați modificat proiectul, în esență înlocuind tipul de pavaj cu unul mai scump și mințind că îngroparea firelor nu era prinsă în proiect.
4. Ați distrus toate troatuarele din oraș, unele în 2021, altele în 2022 deși nu trebuia să o faceți până nu aveți pavajul nou!
5. Abia în iunie 2023 v-ați apucat de trotuare, când abia la a doua licitație ați găsit furnizorul pentru pavaj!
6. Ați moșit acest proiect 3 ani până ați mărit de 12 ori prețul lucrărilor nedecontate (neeligibile) din fonduri europene! Vom plăti cu toții!
7. Nu vă interesează deși chiar ar trebui, dar cine dă înapoi acești 3 ani din viața bistrițenilor și agenților economici care au avut de suferit din cauza incompetenței și întârzierilor voastre?
Revenind la ipocrizie, AȚI VOTAT și SUSȚINUT proiectul! Astăzi, după 3 ani, în afară de reconfigurări din desene, care spre deosebire de sala polivalentă nu au prins viață, nu vă puteți lăuda cu nicio parcare supraterană și niciuna subterană. Nu, nu ne spuneți că nu ați avut bani pentru că investițiile cel puțin idioate (patinoar artificial nefolosit, toalete automate nefolosite, panouri electronice de propagandă, mașini second hand la prețuri nesimțite și concerte peste concerte) vă contrazic!
PSD Bistrița: Turc zâmbește larg și stă cocoțat pe munca altora
Într-un mesaj postat pe Facebook, întitulat IPOCRIZIA GALBENĂ, Organizația municipală Bistrița a PSD a transmis:
După trei ani în fruntea primăriei, domnul Turc zâmbește larg și stă cocoțat pe munca și proiectele altora, fără nicio jenă. Stimate edil, înțelegem că sesiunile foto ți-s tare dragi dar de ce NU spui că :
Școala Generală numărul 1 a primit finanțare în 13 Martie 2019 – pe vremea PSD
Liceul Tudor Jarda a primit finanțare în 11 Mai 2018 – pe vremea PSD
Liceul Tehnologic de Servicii a primit finațare în 9 aprilie 2020 – pe vremea PSD
Colegiul Național Liviu Rebreanu a primit aprobare pentru finanțare în 21 august 2019 – pe vremea PSD. Care este meritul d-voastră, în afară de poze?!
t2-2-224x300 PSD Bistrița: Turc zâmbește larg și stă cocoțat pe munca altora t3-2-276x300 PSD Bistrița: Turc zâmbește larg și stă cocoțat pe munca altora
PSD Bistrița: Cheltuielile neeligibile pentru Linia Verde s-au mărit de 12 ori față de valoarea inițială
Organizația municipală a PSD Bistrița-Năsăud sare la jugulara edilului Ioan Turc.
În ședința în care cheltuielile neeligibile pentru Linia Verde s-au mărit de 12 ori față de valoarea inițială (adică aproape 200 miliarde)! În mandatul actual,  primarul Turc nu este prezent să explice cum de s-a ajuns la această sumă! Ca să fim bine înțeleși, înțelegem că prețurile au crescut în ultimii ani, dar acum se văd deciziile PERSONALE ale primarului (schimbat soluții tehnice, întârziat lucrări, schimbat pavaj) Repetăm, 200 de miliarde lei vechi!
Augusta Săsărman, consilier local PSD a punctat:
Dragi bistrițeni, astăzi s-a votat în Consiliul Local Bistrița una dintre cele mai dubioase, nelegale și abuzive hotărâri de când sunt consilier local.  Legați la ochi,  consilierii PNL au votat secătuirea bugetului local cu suma de aproximativ 25 de milioane de lei, sumă de 12 ori mai mare decât cea prevăzută inițial în proiectul PSD – LINIA VERDE, aproximativ 2 milioane lei. Primarul Turc nici nu a participat la ședință, o fi fost prea ocupat să-și curețe pantofii de mizerie și praf. Ceilalți n-au dorit să răspundă la nicio întrebare pe care le-am adresat-o și mi-au transmis ca data viitoare să le fac în scris întrebările și să le trimit înainte de ședință (să aibă timp să caute minciuni și scuze).
PSD BISTRIȚA: Trambulinele zac, seduse, abandonate și rănite în parc
Într-o postare pe pagina de Facebook a Organizației PSD Bistrița se arată:
A fost frumos! Dragă Primărie, ne-ai anunțat cu mare tam-tam că le-ai cumpărat, apoi le-ai păzit 24 de ore cu polițiștii locali, iar după un an trambulinele din parc zac seduse, abandonate și rănite în parc. Suntem constructivi și vă sugerăm să le mutați în cel mai mare patinoar din țară, că și așa zace și acela nefolosit la câteva sute de metri! Păi se poate?!
Ps: Nu faceți zeci de poze cum ne-ați obișnuit?
2-300x135 PSD BISTRIȚA: Trambulinele zac, seduse, abandonate și rănite în parc 1-300x135 PSD BISTRIȚA: Trambulinele zac, seduse, abandonate și rănite în parc