Trei ore și multe probleme în trafic! Ce au descoperit polițiștii bistrițeni
Aproape toți șoferii opriți în trafic de polițiști și inspectori de la Registrul Auto Român (RAR) au fost amendați, iar circa un sfert au rămas fără certificate de înmatriculare fie pentru aveau defecțiuni, dispozitive neomologate, anvelope uzate, ori rulau fără ITP sau asigurare.
Controalele s-au făcut pe Drumul Național 17D și pe Drumul Județean 172. Au fost oprite și controlate aproape 50 de autovehicule și au fost date 47 de amenzi în valoare de 13.149,5 lei.
Un șofer a rămas fără permis pentru depășire neregulamentară.
Un număr de 32 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, dar nu consumaseră alcool.
Toate acestea s-au petrecut vineri în intervalul orar 10.00 -13.00, iar la acțiune au participat poliţiştii posturilor de poliție Zagra și Nimigea din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, inspectori din cadrul RAR- Reprezentanța Bistrița-Năsăud.
Verificările au vizat sistemul de reducere a zgomotului şi a emisiilor poluante, sistemul de frânare, mecanismul de direcţie, instalaţia de iluminare/semnalizare şi echipamente electrice, existenţa şi autenticitatea seriilor/numerelor de identificare ale vehiculelor, vizibilitatea şi legalitatea montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, decât cele omologate, precum și sistemul de rulare (punţi, roţi, anvelope şi suspensie).
De asemenea, poliţiştii şi inspectorii R.A.R. au mai verificat corectitudinea datelor din certificatul de înmatriculare şi concordanţa acestora cu datele şi caracteristicile tehnice ale vehiculelor, deţinerea inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia, aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, luneta sau pe geamurile laterale, cu excepţia celor omologate şi/sau certificate de către autoritatea competentă şi care sunt marcate corespunzător.










