Un bărbat de 64 de ani a fost rănit în urma unui accident rutier, în Salva
Astăzi, pe Drumul Național 17D, pe raza localității Salva, polițiștii rutieri din Năsăud au intervenit la un accident, soldat cu rănirea unei persoane.
Din primele verificări efectuate la fața locului, coliziunea a avut loc între un autoturism, condus de un bărbat de 64 de ani, din Rebrișoara și un camion condus, de un tânăr de 29 de ani, din județul Alba. Accidentul s-a soldat cu rănirea bărbatului de 64 de ani care a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. Pentru aproximativ 40 de minute, traficul rutier a fost dirijat de polițiștii care au intervenit la fața locului, alternativ, pe câte un sens.
Publică comentariul