Un șofer beat a intrat cu mașina în alt autoturism parcat
La data de 5 ianuarie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au intervenit la un eveniment rutier în Delureni. Un autoturism condus de un bărbat de 64 de ani din Bistrița a acroșat un autoturism parcat.
În urma testării cu aparatul etilotest a șoferului a rezultat valoarea de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cu privire la cele constatate, polițiștii continuă cercetările.










