Unii nu dețin permis, alții se ,,împărtășesc” cu alcool înainte de a se urca la volan. De emoții, probabil

Polițiștii Biroului Rutier Bistrița au oprit pentru verificări un autoturism care circula pe strada Drumul Cetății din municipiul Bistrița. La volan a fost identificat un bărbat, de 47 de ani, din Cepari, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiindu-i retras permisul de conducere din anul 2019, pe fondul unor cauze medicale.

Totodată, polițiștii au constatat faptul că autoturismul în cauză are expirată inspecția tehnică periodică din luna februarie 2023, fiind sancționat contravențional, a declarat Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, de către Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Bistrița.

Astăzi, în urma verificărilor efectuate în trafic, polițiștii Serviciului Rutier s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

Bănuit de comiterea faptei este un tânăr, de 19 ani, din Mijlocenii Bârgăului care a fost oprit pentru control, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17, din Prundu Bârgăului. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe, precizează sursa citată anterior.

Pe de altă parte, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au depistat, în flagrant delict, un bărbat, de 37 de ani, din Chiraleș care conducea un autoturism, deși consumase alcool. Autoturismul condus de acesta a fost oprit pentru verificări pe Drumul Județean 162, în Sânmihaiu de Câmpie.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,54 mg/l alcool în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, precizează reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Și astfel de evenimente nu se opresc aici. Polițiștii rutieri din Năsăud au intervenit la un accident rutier produs pe Drumul Național 17C, între localitățile Cepari și Dumitra. La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism, condus de un tânăr de 24 de ani, din Suplai care se deplasa pe direcția Cepari către Bistrița, ar fi acroșat un alt autoturism care se deplasa pe aceeași direcție și care era condus de un bărbat, de 48 de ani, din Sibiu.

 

În urma impactului, autoturismul condus de sibian a ieșit în afara părții carosabile, a intrat în coliziune cu un copac, iar conducătorul auto și o pasageră au fost răniți, ambii refuzând transportul la spital. După producerea accidentului, conducătorul auto din Suplai și-a continuat deplasarea aproximativ 300 de metri, după care ar fi abandonat autovehiculul, părăsind locul producerii accidentului fără a anunța sau fără încuviințarea organelor de poliție.

 

În scurt timp, tânărul de 24 de ani, din Suplai, a fost depistat de polițiști pe raza localității Dumitra, fiind condus la sediul Poliției Orașului Năsăud. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Compartimentului Rutier, din cadrul Poliției Orașului Năsăud, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Ieri, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud care efectuau activități de monitorizare a traficului rutier, pe Drumul Național 17D, au oprit pentru verificări un autoturism care se deplasa prin localitatea Salva.

 

La volan a fost identificat un bărbat, de 38 de ani, din Coșbuc. Polițiștii i-au solicitat documentele personale și ale autoturismului, însă acesta a declarat faptul că nu le are asupra lui. Fiind verificat, polițiștii au constatat faptul că bărbatul în cauză are anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat testarea cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe, în vederea determinării alcoolemiei, spune Paul rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările continuă de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.