(VIDEO) Ziua Porților Deschise la Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud

Suntem mai mult decât uniforme și mașini de patrulare – La 202 ani de la înființare, vă invităm să descoperiți câteva dintre structurile care lucrează pentru siguranța dumneavoastră. Luni, începând cu ora 12.00, pe strada Nicolae Bălcescu, în fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, vă așteptăm să ne cunoaștem!, transmit reprezentanții IPJ.

În prezent, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române sunt legiferate de Legea nr. 218 din 23.04.2002. Astfel, Poliţia Română este în prezent „instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii”.