Vreme stabilă și neobișnuit de caldă pentru această perioadă. Crăciun fără ninsoare

Potrivit informațiilor transmise de ONG Meteo.BN, vremea din perioada următoare, inclusiv în zilele de Crăciun, va fi influențată de un blocaj atmosferic persistent, generat de un regim de presiune ridicată constantă. Specialiștii anunță că următoarele aproximativ două săptămâni se vor afla sub influența anticiclonilor, ceea ce va determina lipsa aproape totală a precipitațiilor.

Conform sursei citate, în afara unor burnițe slabe asociate ceții, în special în zonele joase, cantitățile de precipitații vor fi nesemnificative și vor tinde spre zero. În weekend, cerul va fi preponderent mohorât, cu șanse reduse de precipitații slabe, izolate, posibil mixte. De la începutul săptămânii viitoare, însă, cerul va deveni variabil spre senin, mai ales în zonele de deal și de munte.

Un fenomen frecvent în această perioadă va fi ceața nocturnă și matinală, care se va forma în special în văi și pe podișuri. În anumite condiții locale, ceața poate persista pe parcursul zilei, afectând vizibilitatea și menținând temperaturi mai scăzute.

Din punct de vedere termic, ONG Meteo.BN semnalează o anomalie pozitivă accentuată în zonele de deal și de munte. Acolo unde cerul va fi mai degajat, temperaturile maxime pot depăși valorile normale cu până la 10°C, fiind posibile valori de aproximativ 10°C în după-amiezile însorite, în special pe versanții cu expunere sudică.

Pe timpul nopții și al dimineții, însă, se va instala înghețul, cu temperaturi sub 0°C. În depresiunile intramontane, valorile minime pot coborî ușor sub -5°C, considerate normale pentru această perioadă a anului.

În regiunile unde ceața va persista, amplitudinea termică va fi redusă: temperaturile nocturne se vor apropia de 0°C, iar maximele diurne nu vor depăși, în general, 4–5°C.