.wp-editor-area{ color:black !important; }
×

Ziua internațională pentru nonviolență în școli

Ziua internațională pentru nonviolență în școală este marcată, anual, pe data de 30 ianuarie, print-o serie de activități destinate reducerii violenței în școli, prin acțiuni de conștientizare a fenomenului în rândul elevilor.

 

Biroul Siguranță Școlară Bistrița-Năsăud desfășoară, constant, acțiuni pentru asigurarea protecției și crearea unui climat de siguranță în instituțiile de învățământ, cât și în proximitatea acestora. Polițiștii de la această structură acționează, într-un efort comun cu celelalte instituții de profil, în scopul creării unui mediu sigur atât în unitățile de învățământ preuniversitare, cât și universitare.

 

Astfel, în contextul Zilei internaționale pentru nonviolență în școală, polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară au lansat, în 4 școli din Bistrița, Năsăud, Beclean și Teaca, un concurs cu tema: STOP Bulling în școli!

 

Concursul se adresează elevilor din clasele gimnaziale care vor elabora, sub îndrumarea diriginților, afișe și clipuri video care să transmită mesaje de descurajare a violenței psihologice (Bulling).

 

Activitatea face parte dintr-un proiect național, implementat de polițiștii Biroului Siguranță Școlară și la nivel județean, destinat reducerii violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar.

 

La nivelul fiecărei școli va fi desemnată câștigătoare o singură clasă în baza votului exprimat de elevii școlii, până la data de 25 februarie a.c., iar ulterior, la nivelul fiecărui județ, va fi desemnată o singură școală câștigătoare, în baza votului reprezentanților instituțiilor partenere în proiect.

IMG-20220130-WA0000-225x300 Ziua internațională pentru nonviolență în școli IMG-20220130-WA0001-300x225 Ziua internațională pentru nonviolență în școli

Publică comentariul