Premierul României, Florin Cîțu, a recunoscut că a făcut închisoare în SUA timp de două zile

Premierul României, Florin Cîțu, a fost condamnat în Statele Unite ale Americii la două zile de închisoare după ce a condus sub influența alcoolului.

Acum 20 de ani, Florin Cîțu a fost prins băut la volan, timp în care era lector la Universitatea din Iowa, stat în care absolvise, în 1996, Grinnell College, specializarea economie/matematică.

Conform documentului Curții de Justiție din Iowa, decizia este a unui judecător american și Cîțu și-a recunoscut fapta.

”Acum 20 de ani a fost vorba de conducere sub influența alcoolului. A fost o greșeală făcută acum 20 de ani, am plătit amenda, o amendă foarte mare, contravenție. E interesant că, în patru tururi de scrutin cu PSD, nu a apărut informația. A apărut acum, în cursa pentru alegerile interne din PNL”, a comentat premierul, potrivit Realitatea Plus.

Bistrița: 26 de permise au zburat în doar două ore. La revedere, șoferie, bine ai venit, pieton!

La data de 10 august 2021, în intervalul orar 18.00-20.00, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii rutieri din Bistrița-Năsăud au acționat în sistem integrat, împreună cu polițiștii din județele Mureș și Suceava, pentru creșterea gradului de siguranță a traficului rutier.

Acțiunea s-a desfășurat în Bistrița-Năsăud, pe toate segmentele de drumuri naționale și județene, precum și în municipiul Bistrița, orașele Năsăud, Beclean și Sângeorz-Băi. Specialiștii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au coordonat acțiunea cu ajutorul unui echipaj special care deservește drept punct de comandă mobil.

La acțiunile desfășurate au participat peste 60 de polițiști rutieri și de ordine publică cu atribuții pe rutieră și au fost utilizate aparate și pistolul radar, etilotest și DrugTest.

Obiectivul urmărit de polițiști prin aceste activități nu este de a aplica sancțiuni, ci de a-i determina pe participanții la trafic să respecte regulile rutiere pentru siguranța lor și a celorlalți și să conștientizeze pericolul la care se expun prin încălcarea normele prevăzute de legislația rutieră.

Pentru abaterile constatate, în cele două ore au fost aplicate 301 sancțiuni contravenționale și au fost reținute în vederea suspendării 26 permise de conducere, dintre care 18 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 3 pentru neacordare de prioritate pietonilor, 2 pentru neacordare de prioritate altor vehicule și 3 pentru alte abateri. De asemenea, au fost retrase și 2 certificate de înmatriculare.

Stimați conducători auto, siguranța rutieră depinde de comportamentul dumneavoastră în trafic! Astfel, cel mai important lucru este ca noi toți, în calitate de participanți la trafic, să ajungem cu bine la destinație! Pentru deplasarea în condiții de siguranță, polițiștii vă recomandă:

 Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum și de trafic!

 Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!

 Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!

 Dacă parcurgeți un traseu mai lung, la apariția primelor semne de oboseală este important să vă acordați o pauză; oboseala la volan este una dintre cauzele generatoare de accidente rutiere cu consecințe grave!

 Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice, ori dacă ați consumat substanțe interzise!

 Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident!

Acțiunile preventive ale polițiștilor de la rutieră continuă și în perioada următoare, având în vedere vacanța de vară, perioadă care presupune o creștere considerabilă a valorilor traficului rutier, pe majoritatea arterelor de circulație.

 

(FOTO) Cinci puiuți de pisică și-o poveste cu final fericit a fost posibilă datorită polițiștilor de la Protecția Animalelor și pompierilor bistrițeni

 

Aseară, în jurul orei 21.00, doamna Georgeta a cerut ajutorul colegilor de la Biroul pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud, întrucât niște puiuți de pisică plâng după ajutor în apropierea locuinței ei, în municipiul Bistrița.

Colegii noștri au ajuns imediat în zona indicată, unde cinci pui de pisică erau blocați între un zid din beton și o anexă. Au solicitat sprijinul pompierilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, reușind să-i scoată în siguranță. Puiuții au rămas în grija doamnei Georgeta, iar astăzi vor fi preluați de o asociație care le va găsi familii iubitoare care să-i adopte.

IMG-20210811-WA0003-225x300 (FOTO) Cinci puiuți de pisică și-o poveste cu final fericit a fost posibilă datorită polițiștilor de la Protecția Animalelor și pompierilor bistrițeni IMG-20210811-WA0004-225x300 (FOTO) Cinci puiuți de pisică și-o poveste cu final fericit a fost posibilă datorită polițiștilor de la Protecția Animalelor și pompierilor bistrițeni IMG-20210811-WA0005-225x300 (FOTO) Cinci puiuți de pisică și-o poveste cu final fericit a fost posibilă datorită polițiștilor de la Protecția Animalelor și pompierilor bistrițeni

Festivalul-concurs internațional de muzică populară românească ,,În grădina cu flori multe”, ediția a XVI-a, la Cernăuți, în Ucraina

În perioada 23-25 iulie 2021, Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Cernăuți a desfășurat una dintre cele mai de amploare acțiuni culturale din Regiunea Cernăuți – ediția a XVI-a a Festivalului-Concurs Internațional de Muzică Populară Românească ,,În grădina cu flori multe”, având ca obiective principale afirmarea, lansarea și încurajarea tinerilor interpreți, promovarea și stimularea celor mai autentici și mai talentați promotori ai cântecului și dansului popular românesc, ca o mărturie a valorilor identitare și a vieții comunității în care trăiesc.

Ediția actuală a festivalului a fost organizată în parteneriat cu Asociația Profesională Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ,,Arboroasa” din județul

Suceava, cu sprijinul Consiliului Raional Cernăuți și al Consulatului General al României la Cernăuți.

Acest eveniment, ca și multe altele organizate de Centrul Bucovinean de Artă în ultimii ani, a cunoscut o remarcabilă creștere a audienței cu ajutorul partenerilor media și a devenit o sărbătoare de suflet a românilor din nordul Bucovinei, Ținutul Herța și nordul Basarabiei, dar și o rampă de lansare a tinerilor interpreți pasionați de muzica populară românească.   Un loc aparte în cadrul acestui eveniment l-a avut Simpozionul Internațional de etnografie și folclor ,,Vatră dulce strămoșească” ediția a XIII-a, cu tema ,,Cultura tradițională în educația și dinamica memoriei culturale” (soluționarea problemelor de revitalizare, conservare, promovare а patrimoniului cultural material și imaterial cu specific identitar românesc). Articolele și materialele prezentate în cadrul acestui forum de specialitate, cu o deosebită valoare culturală, documentară, etnologică, științifică și tehnică pentru înțelegerea naturii și importanței patrimoniului cultural și istoric cu specific identitar, vor fi publicate în următoarele numere ale Magazinului-etnocultural ,,Cronici Bucovinene”.

Festivalul ,,În grădina cu flori multe” s-a desfășurat în două locații: la Casa de Cultură din Horbova și în Sala de Spectacole ,,Dumitru Covalciuc” a Centrului Bucovinean de Artă din Cernăuți.

Participanții și-au dat concursul la 4 secțiuni: soliști vocali, soliști instrumentiști, formații vocal – folclorice și formații coregrafice. Aproape 200 de copii și tineri au pășit pe scenă pentru a-și demonstra talentul și măiestria, fiind apreciați de un juriu format din specialiști valoroși, atât muzicieni, cât și etnologi, etnografi sau profesori.

       Membrii juriului acestei ediții a festivalului au fost: Svetlana Deibuc (Solistă la

Filarmonica din Cernăuți), Natalia Andrieș (Vicepreședintele Centrului Bucovinean de Artă Cernăuți), Nadia Selezniova (Maestru Emerit în Arte, dirijorul corului „Cernăuți” de la

Filarmonica din Cernăuți), lect. univ. dr. Gheorghe Posteucă (Catedra de Educație Muzicală – Universitatea Națională „Iurii Fedkovici” din Cernăuți), lect. univ. dr. Irina Airinei Vasile (SNSPA București), prof. Adrian Ardeleanu (Directorul Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași), prof. Ofelia-Florica Haranguș (profesor de canto, interpretă de muzică populară din Câmpina, județul Prahova), prof. drd. Maria Calancea (Președintele Asociației Profesionale Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ,,Arboroasa” din județul Suceava), drd. Smaranda Mureșan (etnolog, cercetător științific în cadrul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud). Președintele juriului a fost domnul conf. univ. dr. Nicolae Hacman, Artist Emerit al Ucrainei (profesor la Catedra de

Educație Muzicală din cadrul Universității Naționale „Iurii Fedkovici” din Cernăuți).    Aceștia au apreciat nivelul de pregătire a concurenților și organizarea impecabilă a acțiunii artistice, urmată de frumoasă ,,Seară Românească”, în stilul consacrat pe care Centrul Bucovinean de Artă din Cernăuți îl păstrează de șaisprezece ediții.

Trofeul acestei ediții le-a revenit la două concurente: la secțiunea soliști vocali – domnișoarei Flavia-Maria Cochirleanu (Buzău), iar la secțiunea soliști instrumentiști –  domnișoarei Patrisia Ivaneț (nai) (Hrușeuți, Cernăuți). Altor două concurente – Anastasia

Opaeț (Cireș, Cernăuți) și Elena Lazăr ( Dăeni, Tulcea), având același punctaj cu deținătoarele trofeului, le-au fost acordate diplome de gradul I și diplome speciale de performanță din partea membrilor juriului.

Deși, din cauza pandemiei de Covid-19, situația este încă una nesigură în ceea ce privește condițiile de desfășurare a unor astfel de evenimente culturale, iar cerințele de traversare a frontierei sunt destul de exigente, mai mulți reprezentanți ai administrațiilor locale și județene, artiști consacrați din România și Republica Moldova, specialiști în domeniu sau membri ai juriului, admiratori și păstrători ai tezaurului muzical-folcloric românesc, copii și tineri, interpreți de cântece populare românești din mai multe zone folclorice ale țării, au participat la acest frumos festival, venind din diferite județe, precum: Suceava, Botoșani, Iași,

Bistrița-Năsăud, Prahova, Buzău, Vâlcea, Tulcea, dar și din București.

Județul Bistrița-Năsăud a fost reprezentat de etnolog drd. Smaranda Mureșan,

cercetător științific în cadrul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, cea care a făcut parte din juriul festivalului și a susținut o comunicare științifică în cadrul simpozionului internațional „Vatră dulce strămoșească”.

Organizatorii acestor evenimente culturale își doresc să sublinieze impactul și relevanța desfășurării lor într-un spațiu multietnic și multicultural și susțin că identitatea culturală este elementul definitoriu pentru om în viață. Partenerii în organizarea acestei acțiuni sunt animați de dorința de a susține astfel de activități culturale pentru a-i ajuta pe copiii și tinerii de etnie română din acest ținut să-și atingă aspirațiile, fiind convinși că datorită acestui sprijin, dar și elanului, ambiției și dorinței participanților, promovarea și valorificarea comorilor populare românești vor avea succes.

Așadar, se cuvine să-i felicităm pe toți participanții la acest frumos eveniment – concurenți, artiști, membrii ai juriului sau specialiști invitați la simpozion, dar și pe organizatori deopotrivă, remarcând încă o dată dăruirea și implicarea domnului Iurie Levcic, președintele

Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Cernăuți, dar și președintele festivalului, un neobosit promotor al culturii și tradițiilor românești din Regiunea Cernăuți, Ucraina.

 

Sursă text: Comunicat de presă – Centrul Bucovinean de Artă Cernăuți, Festivalul Concurs Internațional de Muzică Populară Românească „În grădina cu flori multe”, ediția a XVI-a, 23-

25 iulie 2021, Cernăuți, Ucraina. Material îngrijit de etnolog drd. Smaranda Mureșan, cercetător științific, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

Photo credit: Facebook / Festivalul-Concurs Internațional de Folclor Românesc „În grădina cu flori multe”, Centrul Bucovinean de Artă Cernăuți. Selecții și editare fotografii: Smaranda

Mureșan.

01.-Poza-juriu-festival-300x190 Festivalul-concurs internațional de muzică populară românească  ,,În grădina cu flori multe”, ediția a XVI-a, la Cernăuți, în Ucraina 03.-Centrul-Bucovinean-de-Arta-Official-1-300x223 Festivalul-concurs internațional de muzică populară românească  ,,În grădina cu flori multe”, ediția a XVI-a, la Cernăuți, în Ucraina 04.-Centrul-Bucovinean-de-Arta-Official-2-300x225 Festivalul-concurs internațional de muzică populară românească  ,,În grădina cu flori multe”, ediția a XVI-a, la Cernăuți, în Ucraina 05.-Centrul-Bucovinean-de-Arta-Official-3-300x225 Festivalul-concurs internațional de muzică populară românească  ,,În grădina cu flori multe”, ediția a XVI-a, la Cernăuți, în Ucraina 07.-Fotografie-dans-Horbova-23-iulie-2021-300x169 Festivalul-concurs internațional de muzică populară românească  ,,În grădina cu flori multe”, ediția a XVI-a, la Cernăuți, în Ucraina 08.-Iurie-Levcic-si-participanti-Prahova-272x300 Festivalul-concurs internațional de muzică populară românească  ,,În grădina cu flori multe”, ediția a XVI-a, la Cernăuți, în Ucraina 09.-Laureatele-festivalului-231x300 Festivalul-concurs internațional de muzică populară românească  ,,În grădina cu flori multe”, ediția a XVI-a, la Cernăuți, în Ucraina

 

 

Se reinstituie starea totală de carantină la Spitalul Județean de Urgență Bistrița

Ca urmare a creșterii numărului de cazuri COVID-19 depistate și internate în Spitalul Județean de Urgență Bistrița, se reinstituie starea totală de carantină, suspendându-se posibilitatea de vizitare a pacienților pe secțiile spitalului în zilele de marți și joi;

👉 Măsura are ca scop protejarea pacienților internați și a personalului medical.

Situația la zi a cazurilor COVID-19 internate în SJUB:

⛔️ Secția Boli infecțioase – 15 pacienți confirmați (din care 1 pacient minor) și 2 pacienți suspecți;

⛔️ Secția Psihiatrie – 1 pacient confirmat;

⛔️ Secția ATI – 1 pacient confirmat.

Vă mulțumim pentru înțelegere. – Gabriel Lazany, managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița.