Un salvator bistrițean a plecat la îngeri!

Un salvator bistrițean a plecat la ceruri!
Drum lin către îngeri, plutonier adjutant șef Mititean Marius Lazăr!

Ieri, un pompier bistrițean, un suflet plin de umanitate a fost ales de Dumnezeu să se alăture îngerilor!
Vestea cutremurătoare despre pierderea prematură a plutonierului adjutant șef Mititean Marius Lazăr a venit în cursul serii trecute.
Durerea resimțită nu poate fi exprimată în cuvinte, iar trecerea sa în neființă ne îndoliază sufletele, știind că dragul nostru camarad, plutonier adjutant șef Mititean Marius Lazăr a lăsat în urmă o soție și trei copii ale căror destine vor rămâne veșnic nemângâiate de dragostea unui soț și tată model.

Ne este nespus de greu să vorbim la timpul trecut despre acest om de o aleasă ţinută morală, care a slujit Arma Pompieri, cu dragoste și profesionalism, în cei aproximativ 15 ani de activitate.
Colegul nostru, plutonier adjutant șef Mititean Marius Lazăr s-a născut la data de 07.06.1977, în municipiul Bistrița. Acesta și-a început cariera de pompier la 01 octombrie 2006, ca subofițer angajat din sursă externă, în prezent, ocupând funcția de subofițer operativ principal în cadrul Inspecției de Prevenire.

Faptele sale au demonstrat permanent iubire față de oameni, spirit civic și credință în Dumnezeu.
Cuvintele sunt prea puţine şi sărace pentru a ne exprima durerea şi neputinţa în faţa destinului crud care l-a smuls atât de devreme dintre noi!

Dumnezeu să-ți odihnească sufletul în liniște și pace!

 

ISU BN

Prefecții și subprefecții USR demiși de Cîțu, printre care și Lorand Toth, scrisoare dură adresată premierului

Prefecții și subprefecții USR demiși de Florin Cîțu după scandalul din nucleul coaliției au transmis o scrisoare dură în care îl acuză pe premier că transformă totul într-un joc politic cu miză proprie.

”Ne-am făcut treaba până în ultimul moment. Am considerat că angajamentele luate în faţa românilor sunt mai presus de orice criză declanşată de Florin Cîţu. Am făcut tot ceea ce a depins de noi pentru a lua cele mai bune măsuri în teritoriu, în contextul unei crize pandemice care încă nu a ajuns la final şi care, în continuare, are nevoie de soluţii în plan local. Ceea ce traversăm astăzi, cu consecinţe nu doar în plan politic, ne arată nu doar iresponsabilitatea unui premier, ci şi riscul la care România este supusă în fiecare zi care trece cu Florin Cîţu la conducerea guvernului. Gestul premierului de ne elibera din funcţii fără explicaţii sau motive care să aibă la bază orice fel de analiză a performanţelor noastre ne arată, încă o dată, că premierul nu ia în serios actul guvernării, ci transformă totul într-un joc politic cu miză proprie. Ne-a arătat, totodată, că pregătirea profesională a fiecăruia dintre noi şi aportul pe care l-am adus în tot acest timp în activitatea noastră nu contează pentru actualul premier”, susţin aceştia.

Potrivit semnatarilor scrisorii, ”comportamentul iresponsabil al premierului” a unit şi mai tare echipa. „Depunerea moţiunii de cenzură împotriva sa o susţinem pe deplin pentru că este singura soluţie pe care o avem în acest moment pentru a depăşi cât mai repede această criză politică. Rămânem aceiaşi oameni hotăraţi să schimbăm administraţia asta fie dinăuntru, fie dinafara ei. Modernizarea României merge mai departe”, scrie în textul scrisorii semnate inclusiv de președintele USR Bistrița-Năsăud, Lorand Toth, eliberat din funcția de subprefect.

Premierul Florin Cîţu a anunţat joi eliberarea din funcţie a 14 prefecţi şi a 28 de subprefecţi, precizând că nu vor fi făcute alte numiri pe aceste funcţii. Este vorba despre prefecţii şi subprefecţii propuşi de USR PLUS.

Bărbat din Sângeorz-Băi, transportat la spital după ce a căzut de pe acoperiș

Un bărbat din Sângeorz-Băi a căzut de la înălțime, de pe un acoperiș de casă.

Victima prezintă multiple traumatisme și a fost transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.

„Echipajul a găsit la locul solicitării un bărbat în vârstă de 57 de ani, conștient, cooperant. Victima a căzut de la nivelul acoperișului unei case de la o înălțime de aproximativ 3 m, prezintă multiple traumatisme și este transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare”, transmite ISU BN.