În această seară, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost semnalați despre producerea unui accident rutier pe raza municipiului Bistrița.
Pe strada Gării, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani din Bistrița, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 31 de ani din municipiu. În urma impactului au mai fost avariate și autoturismele conduse de alți trei conducători auto de 41, 24 și 32 de ani din Bistrița.
Cei cinci șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În urma accidentului, bărbatul de 31 de ani din Bistrița a fost rănit, necesitând acordarea de îngrijiri medicale la spital.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier în cadrul unui dosar penal, urmând să stabilească cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier.
În 8 decembrie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au identificat două persoane bănuite de comiterea unei infracțiuni de furt calificat în Pinticu.
În cursul lunii noiembrie 2021, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din Pinticu, cu privire la faptul că dintr-o anexă a locuinței i-au fost sustrase un aparat de sudură și un motoferăstrău.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat și depistat două persoane bănuite de comiterea faptei, respectiv un tânăr de 23 de ani și un bărbat de 31 de ani, ambii din Pinticu.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Postul de Poliție Teaca în cadrul dosarului penal întocmit cu privire la furtul calificat, urmând documentarea întregii activități infracționale și recuperării prejudiciului.
La data de 8 decembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore față de un tânăr de 19 ani, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de furt și furt calificat.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au stabilit că în perioada iunie-noiembrie 2021, de pe raza municipiului Bistrița au fost sustrase 18 biciclete cu o valoare totală de aproximativ 25.000 de lei.
A fost identificat și depistat un tânăr de 19 ani din Bistrița, bănuit de comiterea faptelor, reușindu-se totodată recuperarea parțială a prejudiciului, în valoare de 7.700 de lei.
Față de tânăr, a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de punere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale pentru documentarea întregii activități infracționale și recuperării prejudiciului în totalitate.
În această dimineață, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – IGPR, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 București, efectuează 103 percheziții domiciliare, în municipiul București și 36 de județe, într-un dosar de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor și contrabandă calificată.
Acțiunea vizează creșterea gradului de siguranță și scoaterea din circuitul ilegal a unor arme de foc, scurte și lungi, care ar fi fost introduse pe teritoriul României, prin intermediul unor firme de curierat rapid.
În perioada iulie – noiembrie 2021, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au documentat activitatea infracțională a unei persoane juridice, cu sediul în Ungaria, care, prin intermediul unui site web, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării și diferite tipuri de muniție aferente acestora, fără a respecta condițiile de procurare, prevăzute de Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor.
Activitatea infracțională s-ar fi desfășurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar, din depozitul situat pe teritoriul Ungariei, ar fi fost livrate armele și munițiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat, care introduc bunurile în țară, fără a declara acest fapt autorităților vamale și fără a îndeplini condițiile solicitate de legislația națională în acest domeniu.
După introducerea pe teritoriul României a armelor și a munițiilor, livrarea către cumpărătorul final s-ar fi realizat prin interpunerea altor firme de curierat rapid.
În activități sunt angrenați peste 300 de polițiști specializați în cercetarea infracțiunilor la regimul armelor și al munițiilor din cadrul structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și criminaliști și luptători de intervenție și acțiuni speciale.
Activitățile se desfășoară în județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.
În această dimineață, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Beclean au fost sesizați prin 112 despre producerea unui accident rutier în Piatra.
Din primele date, un șofer de 22 de ani din Piatra, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17D pe direcția Beclean spre Salva, a accidentat o femeie de 52 de ani din aceeași localitate, care se deplasa în calitate de pieton.
În urma intervenției echipajelor medicale și aplicării protocoalelor de resuscitare, femeia a fost declarată decedată.
Conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, urmând să stabilească cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier.