Lorant Sas: ,,Una caldă, alta rece din Parlamentul României”
,,Una caldă, alta rece din Parlamentul României”

,,Una caldă, alta rece din Parlamentul României”

,,Ghinea?! Tu? Tu vorbești? Numele tău pentru milioane de români înseamnă nesimțire, aroganță, minciună și sărăcie. Pentru Ghinea, omul negru care a aruncat o piatră și acum alții se chinuie să o scoată, milioanele de euro pentru consultanță, pe care evident că ii va accesa și domnia sa, reprezintă doar detalii! Nu știam unde sălăsluiește filantropia, fix la tine, Ghinea, dar cât de proști ne crezi să spui că tu faci doar platforme, site-uri ca să urmărești proiectele? Hulpav ai fost, hulpav pe bani ești și acum, dar prețul nesimțirii tale pentru pensionari este prea mare. I-ai vândut pe bunicii noștri fără să clipești și acum vorbești, tu, de puturoși? „, a transmis Daniel Suciu.

Conform G4media.ro, Curtea Constituțională a declarat, marți, neconstituțională ordonanța de urgență 192 din noiembrie 2020. Această ordonanță prevedea că autoritățile nu mai pot impune masca în aer liber, iar angajatorii pot decide telemuncă fără acordul salariatului în starea de alertă. Un alt efect al deciziei CCR este că toate amenzile primite de cetățeni pentru faptul că n-au purtat mască în aer liber și au fost contestate în instanță vor fi anulate dacă până la publicarea deciziei instanța n-a pronunțat o decizie.
Ordonanța de urgență 192/2020 a modificat câteva articole din Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prin care au fost stabilite măsurile și rectricțiile care pot fi impuse în contextul stării de alertă.
Curtea Constituțională precizează, în comunicatul de presă dat publicității după ședința de marți, că prevederile Legii 55 rămân în vigoare, urmând să fie eliminate doar prevederile introduse prin OUG 192, declarată neconstituțională în ansamblu.
Minorii aflați în servicii de plasament – casele de tip familial ale D.G.A.S. P.C.Bistrița-Năsăud din orașul Beclean au aflat în această săptămână de la polițiștii de prevenire, ordine publică și proximitate informații despre recunoașterea unui caz de agresiune sexuală, au primit sfaturi preventive, explicații despre impactul psihologic asupra victimei și exemple de cazuri reale de agresiuni sexuale în care au fost implicați minori.
Coordonatorul structurii de proximitate a orașului Beclean le-a explicat acestora și înce condiții pot fi trași la răspundere minorii care au împlinit vârsta de 14 ani, care suntdiferențele dintre infracțiune și contravenție, precum și care sunt infracțiunileprivitoare la viața sexuală, conform Codului Penal. Prin astfel de activități, polițiștii își propun să crească nivelului de informare alcopiilor, părinţilor si publicului larg asupra necesităţii implicării în prevenirea şi combaterea acestui tip de abuz, respectiv să crească gradului de conştientizare a efectelor negative ale acestuia.
Poliția Română și Asociația Telefonul Copilului, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, au lansat, la finalul anului 2021, campania națională de prevenire a agresiunii sexuale asupra minorilor „Atingeri Nedorite”. Campania reprezintă o consecinţă a creşterii numărului de cazuri de abuz sexual înregistrate la nivel național, în anul 2021, conform analizei realizate de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române, precum și a consecințelor grave asupra victimelor, așa cum au fost constatate de Asociația Telefonul Copilului, în cadrul sesiunilor de consiliere oferite copiilor.
Materialele informative specifice sunt postate și pe pagina campaniei, incluzândconţinut elaborat de psihologii Asociației Telefonul Copilului, pe înţelesul lor, sub sloganul „Suntem rezultatul atingerilor trăite: Află cum te poți proteja de cele nedorite”.
Copiilor le este dedicată și pagina web.
La nivelul județului Bistrița-Năsăud, au fost raportate următoarele date referitoare la situația epidemiologică privind îmbolnăvirea cu COVID-19:
Informații referitoare la campania de vaccinare din județul Bistrița-Năsăud:

Copiii care participă la activitățile organizate la Clubul Elevilor din Beclean au fost marți, 15 februarie, beneficiarii unor discuții interactive cu polițiștii de prevenire, privind condițiile în care poate fi apelat numărul unic 112.
Pentru că în această zi a fost marcată și ”Ziua națională a lecturii” și pentru caactivitatea să fie mai atractivă și pe înțelesul copiilor, polițistul de prevenire le-a citit acestora o carte – ”Ce fac dacă mă pierd”, punând accent pe recomandările preventiv specifice – dispariții de minori, apelarea numărului unic 112. Poliția Română, prin structurile de prevenire a criminalității, derulează în această perioadă la nivel național, o campanie de conștientizare, atât în rândul copiilor, dar și al adulților cu privire la consecințele pe care le are apelarea nejustificată a numărului unic112. ”Gândește! Nu este o glumă! Apelul fals la 112 se pedepsește! Sună responsabil!” sunt mesajele campaniei, prin care polițiștii atrag atenția cu privire la consecințele legale și psiho-sociale ale acestor fapte.
Această temă preventivă este abordată în cadrul unor activități și în medii de învățare nonformală (cluburi ale elevilor, after-school-uri, ong-uri care gestionează copii, mediușcolar) prin utilizarea unor materiale de prezentare (filme preventive) adaptate nivelului de înțelegere al copiilor, pe grupe de vârstă. Polițiștii de prevenire se vor întâlni în continuare atât cu minori, dar și cu părinții acestora, pentru a atrage atenția că astfel de fapte sunt de natură să aducă prejudicii foarte grave la nivelul societății și tulburări ale siguranței publice, atât prin natura și amploarea forțelor implicate în luarea măsurilor de investigare, identificare și contracarare (Poliția Română, Serviciulde Telecomunicații Speciale, Serviciul Român de Informații), cât și prin stările de temere generate în rândul cetățenilor, atât cei direct afectați, aflați în locurile respective, cât și întreaga comunitate.
În ultima perioadă, la nivelul Poliției Române, au fost semnalate apeluri la numărul deurgență 112, prin intermediul cărora persoane necunoscute sesizează amplasarea unor dispozitive explozive în diverse locuri, inclusiv în unități de învățământ. De cele mai multe ori s-a constatat faptul că sesizările nu se confirmă, iar autorii apelurilor au fost identificați ca fiind – în majoritatea cazurilor- minori, care, prin acțiunile lor, consideraucă fac farse colegilor. Totodată, a rezultat faptul că, pentru efectuarea apelurilor, erau folosite cartelele SIM atribuite copiilor pentru susținerea cursurilor on-line, încontextul pandemiei Covid-19.
Legislația din România prevede că alertarea falsă a agenţiilor specializate deintervenţie, se pedepsește cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe poate fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii.
În anul 2021, structurile Poliției Române au intervenit la 874.662 de cazuri sesizate prin 112, iar în 158.085 din aceste situații, apelurile nu s-au confirmat. Reamintim tuturor că apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent, pe linie poate aștepta o persoană care are, într-adevăr, nevoie de ajutor!



Anterioară
Următoare
Accident rutier cu o victima încarcerată pe raza localității Beclenuț. Au intervenit pompierii militari de la Garda de Intervenție Beclean și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.
La locul solicitării, echipajele de intervenție au găsit trei victime, dintre care una (un bărbat în vârstă de aproximativ 63 de ani) a fost găsită încarcerată.
Pompierii militari care încadrează echipajul de descarcerare au procedat la îndepărtarea mai multor elemente de caroserie pentru a asigura accesul paramedicilor către victimă. După extragere, bărbatul a fost preluat de echipajul de prim ajutor SMURD și, imediat după ce a fost stabilizat, a fost evacuat la CPU Beclean, conștient. Prezenta multiple traumatisme în urma accidentului.
Tot la CPU Beclean a fost evacuat și un bărbat în vârstă de aproximativ 32 de ani, care prezenta un traumatism de coloană vertebrală (de către echipajul aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud).
A treia persoană implicată în accident a fost evaluată de către echipajele medicale, nu prezenta mărci traumatice vizibile și a refuzat transportul la spital.


,,Mesajul meu pentru tineri ar fi să lase prostiile deoparte și să își vadă de viața lor pentru că viața îi faină”
I.P.J. BISTRIȚA NĂSĂUD a postat un videoclip pe canalul de youtube în care ne este prezentată povestea lui Alex. Un tânăr care a fost de acord să împărtășească povestea de viață cu scopul ca alți tineri să nu repete greșelile lui.
,,Un caz care sperăm să inspire cât multe persoane; o lecție de viață învățată de un tânăr din Bistrița și împărtășită altor tineri pentru a nu ajunge în situații similare”, a transmis IPJ BN.

Daniel Suciu a transmis astăzi că a fost adoptat un proiect de lege la Camera Deputaților prin care organizațiile care acordă sprijin copiilor cu nevoi speciale vor putea în sfârșit să încheie contracte cu Casa de Asigurări.
,,La Bistrița există o asociație, condusă de Ana Dragu, ce a făcut în fiecare zi mici minuni pentru copiii cu tulburări din spectrul autist. Cred că este un moment așteptat de multe familii, costurile acestor servicii fiind uriașe și greu de suportat pentru multe din ele”, a transmis Daniel Suciu.