DUMITRA: Au furat bunuri în valoare de mii de euro

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de două persoane, în urma a trei percheziții domiciliare, pe raza localității Dumitra. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiuni de furt din locuințe.

La percheziții, polițiștii au găsit și ridicat în vederea continuării cercetărilor, sume de bani provenite din furturi, respectiv 7800 de euro și 8900 de lei, precum și elemente vestimentare și încălțăminte, cu valoare probatorie.

Astfel, în urma probatoriului administrat, o femeie de 30 ani și un tânăr de 22 de ani, ambii din Dumitra, bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat au fost reținuți de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, fiind ulterior prezentați magistraților.

Față de cele două persoane bănuite de comiterea faptelor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile.

Activitățile au fost desfășurate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Sângeorz-Băi, din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi și a Serviciului Criminalistic.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale în vederea documentării faptelor.

BISTRIȚA: A vrut să arate că mia la alcool e doar o …ștachetă poziționată prea jos

Polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe raza municipiului Bistrița.

La volan a fost identificat un bărbat de 35 ani, din Botoșani. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior șoferul a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, a declarat Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa.

 

 

 

NĂSĂUD: Campanie de colectare a deșeurilor voluminoase în oraș și localitățile componente
În orașul Năsăud, deșeurile voluminoase se vor colecta GRATUIT în datele de 28 și 30 IUNIE 2023, astfel:
 28 IUNIE – partea de sus a orașului și cartierele aparținătoare (Lușca și Liviu Rebreanu)
30 IUNIE – partea de jos a orașului.
Doar fiind responsabili și respectând calendarul colectărilor selective, vom reuși să le oferim copiilor noștri un oraș curat și mediu sănătos! , a precizat Dorin Vlașin, edilul din Năsăud.
BISTRIȚA: Haideți să aflăm ce lucrări și-a propus Direcția Servicii Publice în această săptămână

Întreținere  străzi

  • Lucrări de reparații curente: Panait Cerna – frezare carosabil, ridicat la cotă cămine și guri de scurgere, așternere mixtură asfaltică, colmatare îmbinări cu mastic bituminos
  • Lucrări de întreținere decolmatare șanțuri pentru scurgerea apelor pluviale pe străzile:

Drumul Dumitrei Nou, Anemonei, Cameliei

  • Lucrări de întreținere străzi pietruite prin reprofilare, așternere piatră concasată, cilindrare pe strada Aneminei

Întreţinere  imobile  şi  mobilier  urban

  • Lucrări reparații
  • Dornei, nr. 12 – reparații mobilier
  • Platforma Năsăudului – reparații exterioare
  • Colegiul Tehnologic Grigore Moisil – reparații învelitoare
  • Platforma Pasaj, str. Gării
  • Piața Mică nr.16 – reparații învelitoare, tencuieli exterioare
  • Lucrări de marcaje rutiere pe străzile: Calea Moldovei, Lucian Blaga, Simion Mândrescu
  • Lucrări de marcaje locuri de parcare pe străzile: R.Vivu, Subcetate
  • Lucrări de întreținere: indicatoare rutiere, coșuri de gunoi, bănci, balustrade metalice pentru împiedicarea accesului auto, spații de joacă, separatori de sens

Spații verzi

  • Lucrări în baza de producție: plantat plante perene, plantat butași înrădăcinați arbuști la ghivece
  • Lucrări de curățat inflorescențe trandafiri: B-dul Independenței
  • Lucrări de prășire trandafiri: Aleea Trandafirilor
  • Lucrări de cosit: Piața Morii, scuar Zorilor, Mihail Kogălniceanu, Piața Unirii, Piața Pertu Rareș,1 Decembrie, George Coșbuc, Grădinița nr.7, Grădinița Dumbrava Minunată, scuar Avram Iancu, baza de producție Victor Babeș nr. 37
  • Lucrări de elagaj arbori aliniament la indicatoare: Valea Budacului, Valea Jelnei, Cartier Decebal, Cartier Andrei Mureșanu, Eroilor, Dimitrie Cantemir, Tărpiului, Industriei, Drumul Cetății
  • Lucrări de defrișare Buxus uscat: Dogarilor nr.15
  • Tratament fitosanitar la trandafiri: Bd. Independenței
  • Încărcat grămezi: baza de producție Victor Babeș nr. 37, Piața Morii, Mihail Kogălniceanu, Piața Unirii, Piața Pertu Rareș, 1 Decembrie, George Coșbuc, Grădinița nr.7, Grădinița Dumbrava Minunată, scuar Avram Iancu, scuar Zorilor, Cartier Decebal, Cartier Andrei Mureșanu, Eroilor, Dimitrie Cantemir, Tărpiului, Industriei, Drumul Cetății, Valea Budacului, Valea Jelnei

Deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie 

Lucrări de dezinsecțíe exterioară:

  • Centrul de cazare a persoanelor fară adăpost, str. Ion Luca Caragiale, nr.22
  • Strand Municipal Bistrita
  • Căminul pentru persoane vârstnice
  • Parc Avram Iancu
  • Pădurea Schullerwald

Lucrări de deratizare interioară:

  • Colegiul Infoel Bistrița

Lucrări de deratizare și dezinsecțíe interioară:

  • Asociația de proprietari Independenței nr. 58

–   B-dul Independentei bl.58. sc. A

  • Asociația de proprietari Mihai Eminescu nr.13

–   str. Mihai Eminescu  bl.13 sc.A

  • Asociația de proprietari Pârcălabului nr.2

–   str. Pârcălabului nr.2, sc. E

  • Asociația de proprietari Arțarilor nr.24

–   str. Arțarilor nr.24, sc. A,B.

  • Asociația de proprietari Telecomunicații

–   str. Gheorghe Șincai bl.28, sc.A,B.

  • SC Terrafan Tour SRL

Exploatare centrale termice, instalații

  • Monitorizare, întreținere și exploatare cazane de apă caldă și centrale termice murale
  • Monitorizare nivel de ape uzate la gospodăria de păcură
  • Verificare funcționare semafoare
  • Verificare funcționare cișmele și fântâni arteziene
  • Revizii/reparații cazane de apă caldă și instalațiile anexe din sala cazanelor:
    • Liceul Tehnologic Agricol, Sala Sport = 2 tuburi radiante, 1 cazan
    • Colegiul National ”Liviu Rebreanu”, Școala Primară =  2 cazane
    • Colegiul National ”Liviu Rebreanu”, corp B = 2 cazane
  • Golire, spălare, reumplere bazine fântâni arteziene: Panait Cerna, Pietonal Liviu Rebreanu, Piața Mică
  • Lucrări de reparații instalații sanitare: Colegiul National ‘„Liviu Rebreanu”

 

(VIDEO) Jandarmii montani din Rodna au arborat drapelul pe cel mai înalt vârf muntos din județul Bistrița-Năsăud

26 iunie este Ziua Drapelului Naţional, simbol al identităţii şi unităţii noastre naţionale, prilej de a onora memoria înaintaşilor noştri şi de a aduce un omagiu celor care s-au sacrificat în trecut pentru naţiunea română.

j2-300x225 (VIDEO) Jandarmii montani din Rodna au arborat drapelul pe cel mai înalt vârf muntos din județul Bistrița-Năsăud j3-225x300 (VIDEO) Jandarmii montani din Rodna au arborat drapelul pe cel mai înalt vârf muntos din județul Bistrița-Năsăud

 

Să-i cinstim și să-i prețuim așa cum se cuvine! Pentru a marca această zi, jandarmii montani Rodna au arborat steagul României pe cel mai înalt vârf din județul Bistrița-Năsăud, Vf. Ineu – 2.279 m altitudine, a declarat Georgeta Cășvan, purtător de cuvânt al IJJ Bistrița-Năsăud.

BISTRIȚA: Când se colectează în luna iulie sacul albastru, verde și pubela galbenă
Pentru Municipiul Bistrița și localitățile componente, programul de colectare a deșeurilor reciclabile în luna IULIE este următorul:
– 05 IULIE – sacul albastru pentru deșeurile reciclabile din hârtie / carton;
– 12 IULIE – sacul verde pentru deșeurile reciclabile din sticlă;
– 19 IULIE – pubela galbenă pentru deșeurile reciclabile din plastic /metal;
În municipiul Bistrița și localitățile componente, programul de colectare a deșeurilor reziduale – adică pubela neagră – rămâne
NESCHIMBAT, cu excepția zonelor în care colectarea acestor deșeuri se realiza în ziua de miercuri. Pentru aceste zone, ziua de colectare a pubelei negre este ziua de SÂMBĂTĂ.
ATENȚIE! Vă rugăm să NU MAI DEPUNEȚI deșeurile reciclabile la platformele de colectare cu containere semi-îngropate DIN ZONELE DE CASE! Colectăm de la poarta casei toate tipurile de deșeuri generate în gospodărie. Aceste platforme de colectare din zonele de case NU MAI SUNT DESERVITE de operatorul de salubritate Supercom. Vă rugăm să separați corect deșeurile în gospodărie și să nu amestecați deșeurile reciclabile între ele deoarece există recicpienți dedicați și program de colectare separat pentru fiecare fracție de deșeuri reciclabile în parte. Vă rugăm să respectați inscripționările de pe recipienții de colectare și să nu depuneți alte tipuri de deșeuri decât cele specificate pe fiecare recipient de colectare în parte.

Haideți să le punem pe toate la locul lor și să facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat!” , transmit reprezentanții companiei.
Municipiul-Bistrita-2023-verso-300x213 BISTRIȚA: Când se colectează în luna iulie sacul albastru, verde și pubela galbenă
Puteți consulta calendarul de colectare a deșeurilor pentru fiecare localitate din județ, accesând site-ul www.adideseuribn.ro, sau la
telefon 0263.944 – Dispecerat Supercom.
Peste 1800 de absolvenți din Bistrița-Năsăud s-au înscris la Bacalaureat. 29 au absentat la prima probă
Conform datelor furnizate de IPJ Bistrița-Năsăud, la proba E)a situația se prezintă astfel:
1728 inscriși
1699 prezenți
29 absenți
0 eliminați
Total inscriși pentru toate probele: 1857

 

Candidaților li s-a permis  accesul în sala de examen începând de la ora 7:30, până la ora 8:30. La intrarea în centrul de examen, candidați au trebuit să se legitimeze cu actul de identitate.

În intervalul 8:30 – 9:00, candidaţii au fost legitimați şi li  s-a explicat modul de desfăşurare a probei.

Examenul a început la ora 9.00, iar timpul de redactare a subiectelor pentru fiecare probă scrisă a fost  de 180 de minute (trei ore) și s-a calculat  imediat după distribuirea, către candidați, a subiectelor.

Calendar Bac 2023

26 iunie 2023: Bac 2023 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) -proba scrisă

28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 -18.00

4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor

 

TIHA BÂRGĂULUI: S-a aprobat finanțarea pentru casarea a 50 de mașini uzate

În cadrul ”Programului privind casarea autovehiculelor uzate”, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat finanțarea solicitată de Comuna Tiha Bârgăului pentru casarea a 50 de autovehicule uzate.

Persoanele fizice interesate să caseze mașinile mai vechi de 15 ani se pot înscrie în PROGRAM, prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție, pe website-ul www.afm.ro.

AFM va anunța deschiderea sesiunii de înscriere pentru persoane fizice.

Proprietarii, persoane fizice, vor putea casa maşinile mai vechi de 15 ani în schimbul sumei de 3.000 de lei. În cadrul programului, proprietarii nu sunt obligaţi să folosească stimulentul primit pentru cumpărarea unui alt autovehicul.
Înscrierea persoanelor fizice în Program se face astfel:

1. Persoanele fizice se înscriu pe platforma online de pe pagina de internet a AFM: www.afm.ro, la secțiunea „Programe de finanțare”- Casarea autovehiculelor uzate.

2. După publicarea listelor cu persoanele fizice admise, acestea vor depune la Primăria Comunei Tiha Bârgăului cererea de înscriere şi documentele care atestă eligibilitatea.

Documentele necesare și detaliile referitoare la depunerea cererii de înscriere vor fi aduse la cunoștință publică de către Primăria Comunei Tiha Bârgăului. Pentru mai multe informații puteți consulta GHIDUL DE FINANȚARE, a Programului privind casarea autovehiculelor uzate, disponibil la adresa www.afm.ro, și să urmăriți anunțurile publicate de către Primăria Comunei Tiha Bârgăului. Vă mulțumim!, transmite edilul Vasile Șut.