Grup infracțional, specializat în fraudarea aparatelor de jocuri de noroc, destructurat de polițiștii din Bistrița-Năsăud

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară și 6 mandate de aducere. Perchezițiile au fost efectuate în județele Dâmbovița și Constanța, la domiciliile unor persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, specializat în fraudarea aparatelor de jocuri de noroc.

În urma acestora, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a doi bărbați de 41 și 37 de ani, din Județul Dâmbovița și a altor doi tineri de 24 și 26 de ani, din județul Constanța, bănuiți de comiterea faptelor. Ulterior, la data de 23 iunie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile, a celor patru persoane reținute.

Din investigațiile efectuate de polițiștii specializați în investigarea criminalității economice a rezultat faptul că, începând din anul 2022, bărbatul de 41 de ani ar fi constituit un grup infracțional, la care ulterior ar fi aderat ceilalți trei bărbați, în scopul alterării și fraudării unor aparate de jocuri de noroc. Prejudiciul produs în urma comiterii infracțiunilor a fost estimat ca fiind 274.457 de lei. În fapt, aceștia s-ar fi deplasat la diverse săli de jocuri de noroc din țară, unde l-ar fi ajutat pe bărbatul de 41 de ani să nu fie observat de către operatorii sălilor de jocuri de noroc sau bodyguarzi și ar fi blocat aparatele de jocuri de noroc în momentul în care trebuia să mărească miză pentru a obține astfel câștiguri, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

La percheziții au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor un aparat de jocuri de noroc de tip ,,slot machine” , un pistol cu aer comprimat,  aproximativ 40 de telefoane mobile, tablete și laptopuri, 85 de cartele SIM, suporturi de memorie și carduri. Totodată, au mai fost descoperite și ridicate documente de evidență contabilă, tehnică de calcul și alte categorii de înscrisuri relevante pentru cauză. De asemenea, au mai fost identificate și ulterior indisponibilizate și sume de bani, în scopul acoperirii prejudiciului cauzat.

Cercetările în acest caz continuă de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și a infracțiunii prevăzute de art. 25, lit. c) din O.U.G. 77/2009, privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.

 

 

 

 

SILIVAȘU DE CÂMPIE: FESTIVALUL CÂNTECULUI, JOCULUI ŞI PORTULUI DE PE CÂMPIE

Evenimentul va avea loc duminică, 2 iulie 2023, în parcul din centrul comunei Silivaşu de Câmpie.

Programul este următorul:

Ora 12:00 – Parada portului popular românesc

Ora 12:30 – Spectacol folcloric

Fanfara Brigăzii 81 Mecanizată din Bistrița (dirijor plt. adj. pr. Bogdan Bejinaru)

Ansamblul Folcloric „Dor de pe Câmpie” din Silivașu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud (instructor artistic Aurel Muntean)

Ansamblul Folcloric „Cununița” al Palatului Culturii din Bistrița (instructor artistic Paul Muntean)

Ansamblul Folcloric „Plaiurile Bârgăului” din Prundu Bârgăului

(instructor artistic Valentin Ciurea, conducerea muzicală Florin Sas)

Formația de dansuri tradiționale din Frata, județul Cluj (instructor artistic Romulus Bucur)

Formația de dansuri țigănești „Floare de salcâm” din Budești, județul Bistrița-Năsăud (instructor artistic ALIN MICHI)

Grupul Folcloric „Dor Românesc” din Bistrița, județul Bistrița-Năsăud

(instructor coregraf Adrian Pașcu)

ANDREEA URSACHI – Solistă vocală – Bistrița

VIOLETA ENCEAN – Cursantă a Școlii de Arte Bistrița – secția canto

IONUȚ VERJEL  – Solist Instrumentist – Sânmihaiu de Câmpie

Recitaluri muzicale:

 Soliști ai Ansamblului Profesionist „Dor Românesc” din Bistrița

 

    DOMNICA DOLOGA

ANAMARIA MARTI

VERONICA BĂLAN

 

INVITAȚI SPECIALI:

TRAIAN ȘI VALERIA ILEA

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Primăria şi Consiliul Local al Comunei Silivaşu de Câmpie, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Biroul de Conservare, Cercetare, Protejare şi Promovare a Culturii Tradiţionale şi Multimedia.

 

Bistrița-Năsăud nu scapă nici astăzi de codul galben de ploi

Potrivit ANM, în perioada 27 iunie, ora 14:00 – 28 iunie, ora 03:00, în nordul Banatului, Crișana, Maramureș, vestul și nordul Transilvaniei, precum și în nordul Moldovei, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Vor fi verse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55…70 km/h), pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

De asemenea, în țară este în vigoare în același interval o informare meteorologică de instabilitate atmosferică.

În intervalul menționat vor fi perioade cu averse, descărcări electrice, izolat grindină și local  intensificări ale vântului, cu viteze de 45…55 km/h. Astfel de manifestări se vor semnala în după-amiaza zilei de marți (27 iunie) și în cursul nopții de marți spre miercuri (27/28 iunie) în vestul, centrul și nordul țării, iar pe parcursul zilei de miercuri (28 iunie) în sud, sud-est, la munte și local în restul teritoriului. Pe alocuri se vor acumula cantități de apă de 15…25 l/mp.

sursa: meteoromania.ro

A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud: Avem responsabilitatea să respectăm și să protejăm mediul
Avem responsabilitatea să respectăm și să protejăm mediul în care trăim. Iar o modalitate de a face asta este prin colectarea selectivă a
deșeurilor și reciclarea acestora. Colectarea selectivă este o obligație pentru toți cetățenii, prevăzută în legislația română și europeană.
O componentă importantă a campaniei de conștientizare și informare este derulată zilnic de inspectorii Corpului de Control al A.D.I. Deșeuri.  Bistrița-Năsăud în cadrul controlului recipienților de colectare a deșeurilor. Peste 700 de pubele sunt controlate zilnic de inspectorii Corpului de Control în tot județul nostru și cetățenii sunt instruiți continuu cu privire la cum pot colecta selectiv deșeurile.
Din păcate, încă vedem cetățeni care nu  respectă legea și nu colectează selectiv deșeurile,  punând în pubela neagră deșeuri reciclabile.
Când aruncăm deșeurile reciclabile în pubela neagră facem cel puțin trei lucruri rele:
1. Ne lipsim de banii obținuți din valorificarea acestor deșeuri.
2. Umplem celula 2 de la Tărpiu mult mai repede, vom fi nevoiți să construim mai repede altă groapă de gunoi cu costuri semnificative.
3. Nereciclând aceste deșeuri vom pune o mai mare presiune pe resursele naturale pentru a produce alte materiale de acest tip.
13-203x300 A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud: Avem responsabilitatea să respectăm și să protejăm mediul 12-274x300 A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud: Avem responsabilitatea să respectăm și să protejăm mediul 11-292x300 A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud: Avem responsabilitatea să respectăm și să protejăm mediul 10-243x300 A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud: Avem responsabilitatea să respectăm și să protejăm mediul 9-226x300 A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud: Avem responsabilitatea să respectăm și să protejăm mediul 8-224x300 A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud: Avem responsabilitatea să respectăm și să protejăm mediul 2-240x300 A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud: Avem responsabilitatea să respectăm și să protejăm mediul 1-300x169 A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud: Avem responsabilitatea să respectăm și să protejăm mediul 6-255x300 A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud: Avem responsabilitatea să respectăm și să protejăm mediul 5-186x300 A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud: Avem responsabilitatea să respectăm și să protejăm mediul 4-206x300 A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud: Avem responsabilitatea să respectăm și să protejăm mediul 3-200x300 A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud: Avem responsabilitatea să respectăm și să protejăm mediul
În urma verificărilor efectuate de inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, au fost aplicate peste 60 de sancțiuni, cuprinse între 100 și 300 de lei sau avertisment,  pentru cetățenii care nu colectează selectiv deșeurile în gospodăriile lor.
Acțiunile de verificare, informare și conștientizare a inspectorilor Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud vor continua în tot județul, monitorizând modul în care cetățenii colectează separat deșeurile în gospodărie.
Nu mai puneți deșeurile reciclabile în pubela neagră! Riscați sancțiuni de la 100 la 300 de lei! Prin efortul nostru, al tuturor, facem Bistrița-Năsăud un județ mai  curat!
Robert Sighiartău: Marcel Ciolacu continuă aceeași strategie ticăloasă

Referitor la pensiile speciale, liberalul bistrițean Robert Sighiartău a precizat într-un mesaj pe pagina sa de Facebook:

După ce, timp de 1 an și 6 luni, Marcel Ciolacu și ministrul său Budai au aruncat tot felul de tiribombe și fumigene cu legea pensiilor și a salarizării, a impozitării globale, a reducerii impozitării etc. După votul din plen pentru eliminarea pensiilor speciale, a lansat un atac nedemn la adresa PNL, deși împreună cele două partide au votat legile propuse de PSD. Marcel Ciolacu continuă aceeași strategie ticaloasă pe care a dus-o la adresa PNL, dar de data asta din calitatea de prim-ministru. Ca atare, îi lansez o provocare lui Marcel Ciolacu în care onoarea joacă un rol important. Asta pentru că dânsul pune un mare preț, așa cum a declarat-o de multe ori, pe statura morală a unui om politic. Domnule Ciolacu, dacă CCR declară neconstituțională legea pe care am votat-o în Parlament, vă rog să vă onorați cu demnitate cuvântul și să faceți un pas în spate. Pentru că ați știut că legea va fi neconstituțională și ați mințit poporul român, atacând PNL. Dacă legea va trece de CCR, atacul josnic pe care l-ați lansat astăzi față de PNL mă face pe mine, Robert Sighiartău, să vă arăt cartonașul galben. FAIR-PLAY, domnule MARCEL CIOLACU!”, este mesajul lui Robert Sighiartău.

Ziua Porților Deschise la Penitenciarul Bistrița

Miercuri, 28 iunie, Penitenciarul Bistriţa organizează „Ziua Porţilor Deschise”.

Acest demers va oferi posibilitatea reprezentanţilor societăţii civile de a vizita unitatea, în scopul cunoaşterii realităţii obiective din mediul carceral. Accesul în unitate va fi permis în intervalul orar 9.00 – 14.00, în baza unui act de identitate valabil (carte de identitate, buletin de identitate, paşaport), persoanele vizitatoare urmând să se conformeze regulilor ce privesc accesul în locul de deţinere. Persoanele cu vârsta sub 14 ani vor avea acces doar însoţite, a transmis comisarul șef de poliție penitenciară Cosmin Părăuan, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bistrița.

Vineri, 30 iunie, la sediul Penitenciarului Bistriţa, Preasfințitul Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, va oficia o slujbă arhierească, la care vor participa angajați ai unității, colaboratori, precum şi persoane private de libertate.

Bogdan Ivan: Pensiile speciale ale parlamentarilor, tăiate prin votul meu și al colegilor din PSD

De asemenea, deputatul social-democrat Daniel Suciu a punctat:

Când vrei să îndrepți lucrurile, întotdeauna începe cu tine ca să fii credibil. Astăzi am votat eliminarea pensiilor parlamentarilor, un prim pas pentru reformele ce vor urma!

Proiectul privind tăierea pensiilor speciale pentru parlamentari a trecut de votul senatorilor și deputaților.

S-au înregistrat 382 de voturi ,,pentru”, 3 abțineri, iar 3 parlamentari au fost prezenți și nu au votat.

Senatoarea Diana Șoșoacă a făcut scandal în Parlament, cu acest prilej.

De nervi că nu a fost lăsată să vorbească, Șoșoacă a făcut o criză de nervi și a tras de microfonul șefului Camerei Deputaților, Alfred Simonis.

(VIDEO) Daniel Suciu: Agresorii sexuali trebuie pedepsiți pe măsura gravității faptelor comise

A vorbit mai mult tatăl decât deputatul azi când am susținut proiectul de lege prin care agresorii sexuali vor fi pedepsiți pe măsura gravității faptelor comise, mai ales când victime sunt copii cu vârsta de sub 16 ani. Într-o societate în care un adult este liber pentru că cineva l-a achitat motivând că un copil de 11 sau 12 ani a consimțit un act sexual, trebuia intervenit și menționat clar infracțiunea: viol. Și asta am făcut!, transmite deputatul social-democrat Daniel Suciu.