Dosare penale pe bandă rulantă pentru cei care s-au urcat la volan sub influența alcoolului sau a stupefiantelor

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Beclean au efectuat activități de supraveghere și control al traficului rutier pe Drumul Județean 171, în Dobric.

Pentru control a fost oprit un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din Dobric. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,71 mg/L alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Beclean, în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 De asemenea, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în flagrant delict în trafic, pe raza municipiului Bistrița, un șofer care se afla sub influența alcoolului.

Bărbatul de 30 ani, din Breaza, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.

Ieri, 18 iunie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au oprit pentru control, pe Drumul Județean 173C, în Budacu de Jos, un autoturism. La volan a fost identificat un tânăr de 21 ani, din localitate. Acesta a fost testat de către polițiști cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Ulterior șoferul a fost testat cu privire la prezența în organism a unor substanțe psihoactive, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței Canabis.

Astăzi, în jurul orei 3:35, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au oprit pentru control pe raza localității Maieru, un autoturism. A fost identificat șoferul, un tânăr de 29 de ani, din localitate. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,59 mg/l alcool pur in aerul expirat, fiindu-i ulterior recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz – Băi, cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

S-a ales cu dosar penal și ordin de protecție după ce și-a agresat soția

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița, Biroul de Ordine Publică au fost solicitați să intervină la un scandal.

La locul evenimentului polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 51 de ani, din Bistrița, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu soția, pe fondul consumului de alcool i-ar fi adresat amenințări și ar fi exercitat acte de violență asupra acesteia. Polițiștii au constatat oportună emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, acesta fiind evacuat din locuința comună, au declarat reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de violență în familie.

BISTRIȚA: S-a aprobat finanțarea pentru casarea a 1000 de mașini

În cadrul ”Programului privind casarea autovehiculelor uzate” (PROGRAM), Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat finanțarea solicitată de Municipiul Bistrița pentru casarea a 1000 de autovehicule uzate. Persoanele fizice interesate să caseze mașinile mai vechi de 15 ani se pot înscrie în PROGRAM, prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție, pe website-ul
www.afm.ro. AFM va anunța deschiderea sesiunii de înscriere pentru persoane fizice.

Proprietarii, persoane fizice, vor putea casa maşinile mai vechi de 15 ani în schimbul sumei de 3.000 de lei. În cadrul programului Rabla Local, proprietarii nu sunt obligaţi să folosească stimulentul primit pentru cumpărarea unui alt autovehicul.

Înscrierea persoanelor fizice în Program se face astfel:

1. Persoanele fizice se înscriu pe platforma online de pe pagina de internet a AFM: www.afm.ro, la secțiunea „Programe de finanțare”- Casarea autovehiculelor uzate.

2. După publicarea listelor cu persoanele fizice admise, acestea vor depune la Primăria municipiului Bistrița cererea de înscriere şi documentele care atestă eligibilitatea.

Documentele necesare și detaliile referitoare la depunerea cereri de înscriere vor fi aduse la cunoștință publică de către Primăria municipiului Bistrița.

Condiții de înscriere a autovehiculelor în PROGRAM:

Este considerat eligibil autovehiculul uzat care:
– este înregistrat în evidențele fiscale ale Primăriei municipiului Bistrița ;
– la data solicitării acordării stimulentului pentru casare, are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației; Dacă anul înmatriculării înscris în cartea de identitate este anterior anului fabricației, se consideră an de fabricație anul înmatriculării;
– are norma de poluare Euro 3 sau inferioară;
– conține componentele esențiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație.

Condiții pentru proprietarii persoane fizice:

– să aibă domiciliul sau reședința pe raza municipiului Bistrita;
– să nu aibă restanțe la plata taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul local și cel de stat;
– să nu aibă condamnări definitive pentru infracțiuni împotriva mediului;
– să nu folosească aceeași mașină pentru a obține alte finanțări din alte programe.

Important

Persoanele fizice care primesc stimulentul de casare, se angajează:
– să predea spre casare și să radieze din circulație și din evidențele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare;
– să nu achiziționeze un autoturism cu norma de poluare Euro 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.

Pentru mai multe informații puteți consulta GHIDUL DE FINANȚARE din 23 august 2022 a Programului privind casarea autovehiculelor uzate, disponibil la adresa www.afm.ro și urmăriți anunțurile publicate de către Primăria municipiului Bistrița.

BISTRIȚA: Pubela galbenă pentru deșeuri din plastic și metal se colectează miercuri, 23 iunie
Conform programului de colectare a deșeurilor reciclabile, în a 3-a săptămână din lună, în ziua de miercuri se colectează pubela
galbenă pentru deșeurile reciclabile din plastic / metal în municipiul Bistrița și în localitățile componente.
Programul de colectare a pubelei galbene va începe de la ora 8.00 pentru ca cetățenii să aibă timp să scoată deșeurile reciclabile la poarta
casei. Având în vedere că programul de colectare a a pubelei galbene începe mai târziu, este posibil ca pe anumite trasee mașina de colectare să ajungă după-masa sau seara.
WhatsApp-Image-2023-05-30-at-10.34.06-249x300 BISTRIȚA: Pubela galbenă pentru deșeuri din plastic și metal se colectează miercuri, 23 iunie WhatsApp-Image-2022-10-26-at-10.48.40-AM-225x300 BISTRIȚA: Pubela galbenă pentru deșeuri din plastic și metal se colectează miercuri, 23 iunie WhatsApp-Image-2022-08-25-at-11.16.23-AM-300x228 BISTRIȚA: Pubela galbenă pentru deșeuri din plastic și metal se colectează miercuri, 23 iunie
Dacă aveți cantități mai mari de deșeuri reciclabile din plastic /metal, vă rugăm să le puneți în saci transparenți și să le scoateți
împreună cu pubela galbenă – operatorul de salubritate Supercom va ridica miercuri 21 iunie și acești recipienți odată cu pubela galbenă. Vă rugăm să NU scoateți alte tipuri de deșeuri pe lângă pubela galbenă (menajer sau reciclabil – hârtie / carton și sticlă), deoarece operatorul de salubritate va ridica strict deșeurile reciclabile dinplastic / metal. De asemenea, va rugăm să separați corect deșeurile în gospodărie și să nu amestecați deșeurile reciclabile între ele, fiecare fracție de deșeuri reciclabile având programul ei de colectare. Haideți să le punem pe toate la locul lor și să facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat!
Dacă vreți să aflați calendarul de colectare a deșeurilor în fiecare localitate din județul Bistrița-Năsăud, puteți accesa
www.adideseuribn.ro sau la tel. 0263.944 – Dispecerat Supercom.
Virgil Rus: Cursurile desfășurate la Colibița au un farmec aparte

Virgil Rus, cadru didactic la Facultatea de Educație Fizică și Sport a UBB postat pe pagina sa de socializare:

,,Studenții FEFS și masteranzii (FG & FEFS) au avut parte, în aceste zile, de experiențe care sunt convins că le vor înfrumuseța întreg parcursul de formare al acestora.

De la cursuri de manevrare a ambarcațiunilor pe lac, la tir cu arcul, de la drumeții la povești în jurul ceaunului, sau acorduri de chitară, toate au făcut ca aceste zile să fie deosebite, sub îndrumarea colegului prof. Horea și, desigur, a colegilor de la Facultatea de Geografie.

WhatsApp-Image-2023-06-19-at-10.35.12-300x169 Virgil Rus: Cursurile desfășurate la Colibița au un farmec aparte WhatsApp-Image-2023-06-19-at-10.34.31-300x169 Virgil Rus: Cursurile desfășurate la Colibița au un farmec aparte WhatsApp-Image-2023-06-19-at-10.34.10-300x169 Virgil Rus: Cursurile desfășurate la Colibița au un farmec aparte WhatsApp-Image-2023-06-19-at-10.33.49-300x169 Virgil Rus: Cursurile desfășurate la Colibița au un farmec aparte

Cabana Sculptorul ne-a găzduit studenții, aceștia putând aprecia lucrările expuse de gazdă, sculpturi și picturi, care adesea ajung piese de colecție pe continentele lumii.

O parte dintre studenții noștri se pregătesc acum de susținerea licenței, alții se pregătesc pentru examenele de sesiune și sigur că, o dată cu terminarea unui ciclu universitar începem altul.”

Prin urmare, pasionații de educație fizică și sport care se pregătesc să își depună dosarul la facultatea noastră pot afla mai multe detalii aici:

???? https://sport.ubbcluj.ro/licenta/

Baftă tuturor!!!

A început Evaluarea Națională. Elevii au la dispoziție două ore pentru rezolvarea cerințelor

Evaluarea Națională 2023 a început astăzi, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Conform calendarului, probele au loc în perioada 19 – 22 iunie 2023. Rezultatele, înainte de contestații, sunt afişate pe 28 iunie, iar notele finale vor fi aflate de candidați pe 4 iulie. 

Elevii de clasa a VIII-a au primit cerințe pe baza a două texte suport. Este vorba despre „Limir- Împărat” de Ioan Slavici şi „Deşertul pentru totdeauna” de Octavian Paler.

La cel de-al doilea subiect, candidații au avut de scris o compunere, de minimum 150 de cuvinte, în care să o caracterizeze pe Lia, personajul din textul lui Ioan Slavici.

Începând cu ora 9:00, candidaţii  au primit  subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciornă. Elevii trebuie să completeze  caseta de identificare în maximum 15 minute, iar asistenţii trebuie să verifice datele înscrise de candidati și vor secretiza caseta. Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute şi se calculează după completarea casetei de identificare a broșurii cu subiecte.

În Bistrița-Năsăud 2625 de absolvenți s-au înscris la Evaluare Natională și 1857 la Bacalaureat.
Robert Sighiartău: Mă simt nevoit să ofer câteva clarificări
Într-o postare pe Facebook, Robert Sighiartău a precizat:
Foarte multă lume mă întreabă, unii mă critică, alții sunt de acord cu mine și cu poziția pe care am avut-o în ultima săptamână în interiorul partidului. Mă simt nevoit, în postarea de față, să ofer câteva clarificări:
1. Poziția mea în legătură cu votul privind membrii PNL din actualul guvern și cu programul de guvernare prezentat de către premier: În ședința BPN de marți eu am votat lista care a fost prezentată de către grupul restrâns de conducere al PNL. Repet, am votat această listă și programul de guvernare, am făcut-o pentru că, în premieră, am solicitat prin votul meu și asumarea răspunderii politice, în interiorul PNL, a grupului restrâns de conducere care a prezentat lista și programul.
Pe scurt, le-am cerut președintelui Nicolae Ciucă, secretarului general Lucian Bode, lui Gheorghe Flutur, Rareș Bogdan, Iulian Dumitrescu și Dan Motreanu, ca în decembrie anul acesta, în cazul în care PNL, în cel puțin 2 sondaje ale unor case recunoscute de PNL, va ajunge sub scorul pe care PNL l-a avut înainte de a prelua conducerea, această echipă să renunțe la funcțiile avute în partid. Am făcut acest lucru din considerentul că, dacă, Doamne ferește, partidul scade încontinuu, pierde din încrederea populației, atunci va fi momentul să facem schimbări pentru că anul viitor avem 4 rânduri de alegeri. ATENȚIE! Pentru toți membrii PNL, președintele Nicolae Ciucă mi-a răspuns în numele întregii echipe că își asumă răspunderea.
2. Există o serie de păreri pe care le știți cu toții, atât în interiorul PNL cât și în exterior, în legătură cu eventualele sancționări ale lui Dan Vîlceanu și Florin Cițu. Simt nevoia și aici să clarific opinia personală. Cred că este o greșeală să îi sancționăm. Uneori, grăbiți și nervoși avem tendința să luăm decizii radicale, uitând în esență că suntem liberali. Liberalismul înseamnă că, uneori, putem avea păreri diferite față de ale altora, fără vreo legătură cu disciplina de partid. Și aici, poate o să vă surprind, eu cred că cei doi au greșit. Oare nu am intrat în alianță cu PSD-ul sub conducerea lor?
Eu, Robert Sighiartău, voi vota împotriva sancționării celor doi colegi.
3. Programul de guvernare:
Am votat programul de guvernare pentru același motiv, legat de asumarea răspunderii politice a conducerii restrânse. Simt nevoia să fac și aici o clarificare. Programul prezentat de către premierul Ciolacu nu reflectă principiile liberale ale economiei de piață cu care PNL i-a obișnuit pe alegătorii lui. Chiar dacă este o coaliție condusă de un premier PSD, consider că sunt foarte multe lucruri cu tentă liberală care ar fi trebuit scrise în programul de guvernare. Mi se pare un program nerealist, scris de către cineva care nu are legătură cu economia reală.
În concluzie, am cerut în premieră, în schimbul votului pentru echipă și program, asumarea răspunderii întregii echipe restrânse care a luat decizii timp de aprope 2 ani.
Așa este cinstit. Așa este corect. Așa este liberal!
BISTRIȚA: Concursurile Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă

Ca în fiecare an, concursurile profesionale constituie momente de luptă acerbă între competitori, dar mai ales cu minutele şi secundele, din dorinţa de a demonstra că pompierii voluntari şi privaţi trebuie şi merită să ocupe un loc central în angrenajul oricărei localităţi sau operator economic, a precizat plt. maj. Cristina Răcilă.

Concurenții au avut trei probe: pista cu obstacole pe 100 m, stafeta 4 x 100 m și realizarea dispozitivului de intervenţie care sunt specifice pregătirii pompierilor militari şi civili, deopotrivă şi au un rol esenţial în formarea deprinderilor necesare celor care luptă zi de zi cu focul.

În concurs s-au înscris cinci servicii voluntare (Sieuț, Feldru, Livezile, Maieru și Prundu Bârgăului) și două servicii private pentru situaţii de urgenţă (SC Teraplast SA, SC Silvania International SRL) care au concurat preţ de câteva ore.

WhatsApp-Image-2023-06-18-at-19.38.04-300x225 BISTRIȚA: Concursurile Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă WhatsApp-Image-2023-06-18-at-19.38.03-225x300 BISTRIȚA: Concursurile Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă WhatsApp-Image-2023-06-18-at-19.38.03-1-300x105 BISTRIȚA: Concursurile Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă WhatsApp-Image-2023-06-18-at-19.38.02-300x225 BISTRIȚA: Concursurile Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă WhatsApp-Image-2023-06-18-at-19.38.01-300x225 BISTRIȚA: Concursurile Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă WhatsApp-Image-2023-06-18-at-19.38.01-1-300x225 BISTRIȚA: Concursurile Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă WhatsApp-Image-2023-06-18-at-19.37.57-1-300x225 BISTRIȚA: Concursurile Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă WhatsApp-Image-2023-06-18-at-19.37.57-225x300 BISTRIȚA: Concursurile Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă WhatsApp-Image-2023-06-18-at-19.37.58-300x225 BISTRIȚA: Concursurile Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă WhatsApp-Image-2023-06-18-at-19.37.59-1-300x225 BISTRIȚA: Concursurile Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă WhatsApp-Image-2023-06-18-at-19.37.59-300x225 BISTRIȚA: Concursurile Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă WhatsApp-Image-2023-06-18-at-19.37.56-1-225x300 BISTRIȚA: Concursurile Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă WhatsApp-Image-2023-06-18-at-19.37.56-300x140 BISTRIȚA: Concursurile Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă

Pe lângă miza calificării la etapele superioare, unde serviciile voluntare şi private din județul Bistriţa – Năsăud ne-au obişnuit cu rezultate bune şi foarte bune, există acea competiţie constructivă între prietenii din comunităţile care sunt reprezentate în aceste concursuri, a mai punctat plt. maj. Cristina Răcilă.

După desfăşurarea probelor şi centralizarea rezultatelor, clasamentul final s-a prezentat astfel:

SVSU:

locul 1 – Șieuț

locul 2 – Livezile,

locul 3 – Prundu Bârgăului

SPSU:

locul 1 – SPSU Silvania Internaţional

locul 2 – SPSU Teraplast

Câştigătorii au fost recompensaţi cu cupe si diplome puse la dispoziţie de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și vor reprezenta judeţul la etapa interjudeţeană organizată de colegii de la ISU Sibiu, în perioada 5-7 iulie.

 

CICEU-CORABIA: Un bărbat de 35 de ani a murit după ce a intrat cu bicicleta în stâlpul unui gard

Accidentul s-a produs aseară, în localitatea Ciceu-Corabia din comuna Ciceu-Mihăiești. Impactul i-a fost fatal bărbatului de 35 de ani.

Polițiștii au stabilit faptul că un barbat de 35 de ani, din localitate, în timp ce se deplasa în calitate de biciclist, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, rezultând decesul acestuia, transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

În urma impactului, victima a fost proiectată într-un șanț. Acolo l-au găsit medicii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate decesul.

Aseară la ora 21 la solicitarea de Ciceu-Corabia a fost găsit de un B2 SAJ un barbat de 35 ani, căzut de pe bicicletă în șant decedat, cu leziuni incompatibile cu viața.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă.