„FABRICA DE IDEI ESTIVALE – VACANȚA LA BIBLIOTECĂ”
„FABRICA DE IDEI ESTIVALE – VACANȚA LA BIBLIOTECĂ”
Ediția a VIII-a – Iulie, 2024
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud organizează, în perioada 1 iulie – 2 august 2024, cea de-a VIII-a ediție a „Fabricii de Idei Estivale – „Vacanța la Bibliotecă”.
Activităţile sunt destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între: 7-12 ani, iar înscrierile se fac la Compartimentul „Împrumut pentru Copii”, sau la numărul de telefon: 0363/401 355, într-una din grupele de mai jos:
Grupa 1: 1 iulie – 5 iulie 2024
Grupa 2: 8 iulie – 12 iulie 2024
Grupa 3: 15 iulie – 19 iulie 2024
Grupa 4: 22 iulie – 26 iulie 2024
Grupa 5: 29 iulie – 2 august 2024
PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR:
LUNI:
• (1, 8, 15, 22, 29 IULIE): Atelier de teatru ”Drama and fun” (orele 10:00 – 11:30) – Clubul Cultural „CoșBook”; coordonator: Alina Tomi;
MARȚI:
• (2, 9, 16, 23, 30 IULIE): Atelier de pictură și desen (orele 10:00-12:00) – Clubul Cultural „CoșBook”; coordonatori: Cupșa Eniko și Anamaria Gordon;
MIERCURI:
• (3, 10, 17, 24, 31 IULIE): Educație rutieră și educație pentru sănătate (orele 10:00-12:00) – Clubul Cultural „CoșBook” / Curtea Bibliotecii ; coordonatori: Cozma Lenuța și Miclăuș Ovidiu;
JOI:
• (4, 11, 18, 25 IULIE și 1 AUGUST): Atelier de dezvoltare emoțională „Clubul emoțiilor” (orele 10:00-12:00) – Clubul Cultural „CoșBook”, coordonatori: Precub Flavia și Borodi Raluca;
VINERI:
• (5, 12, 19, 26 IULIE și 2 AUGUST): Tenis de masă (orele 10:00-12:00) – Curtea Bibliotecii; coordonator: Deac Călin.
Activitățile se vor desfășura, funcție și de condițiile meteo, în aer liber, Clubul Cultural „CoșBook”, Sala „Gavril Scridon”, Mediatecă.
Important!
– Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile, pentru o singură săptămână de activităţi (max. 20 de participanţi /grupă);
– Accesul la programul „Vacanţă la Bibliotecă” se face pe baza permisului de utilizator;
– Perioada de înscriere: 25 iunie – 28 iunie 2024.
Vă așteptăm cu drag!
Gloria are un nou antrenor la fotbal: Iosif Rotariu

Echipa de fotbal a CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud are un nou antrenor. După plecarea lui Adrian Falub, postul a fost ocupat de internaționalul Iosif Rotariu.

“???????????????????? ???????????????????????????? este antrenorul Gloriei 2018!

Fostul internațional român, jucător emblematic al generației de aur vine la Bistrița să facă performanță alături echipa de fotbal a clubului nostru.
Cu o carieră impresionantă ca jucător dar și cu experiență ca antrenor la naționala României, Politehnica Timișoara, FC Vaslui și FC Oradea, Iosif Rotariu va antrena începând din 1 iulie Gloria 2018.

Tehnicianul s-a întâlnit astăzi cu conducerea clubului și staff-ul său, a vizitat bazele sportive și în perioada următoare va definitiva lotul și va stabili programul echipei.

Bun venit! Mult succes!”, a anunțat clubul.

 

Se montează un ecran uriaș în Bistrița, pe pietonal, pentru meciurile României de la EURO 2024

Pe Pietonalul Liviu Rebreanu este amplasat un ecran uriaș, unde microbiștii vor putea urmări, mâine, meciul dintre România și Belgia. Inițiativa aparține primarului ales Gabriel Lazany, cererea fiind aprobată chiar astăzi de Primăria Bistrița.

Bistrițenii care vor să se bucure de meciul dintre România și Belgia în aer liber o pot face mâine, pe Pietonalul Liviu Rebreanu. Acolo chiar astăzi este amplasat un ecran uriaș unde va putea fi urmărit cel de-al doilea meci al României de la EURO 2024, care va avea loc mâine, la ora 22:00.

Inițiativa aparține primarului ales Gabriel Lazany, care a făcut o solicitare Primăriei Bistrița pentru a-i permite amplasarea ecranului în zona zero a orașului. Se pare că comisia a avizat chiar astăzi amplasarea ecranului.

„Bistrița, hai la meci! România merită să fie susținută de bistrițeni, merită să fim împreună la meciul de sâmbătă. Am solicitat primăriei permisiunea să amplasăm un ecran gigant pe pietonal, astfel încât și bistrițenii să se bucure de emoția Campionatului European. Sportul unește comunitatea și vă așteptăm la meci, sâmbătă! Hai România”, a fost mesajul transmis de Gabriel Lazany.

sursa: Bistrițeanul.ro

SENZATIONAL! CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud va juca în Champions League!

Echipa Clubului Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a primit wild-card şi va juca în ediţia următoare din Champions League la handbal feminin. La fete, România va avea în premieră, în formatul nou, trei echipe în Champions League: CSM, Rapid şi Gloria 2018.

Extragerea grupelor va fi în data de 27 iunie, la Viena, dintre următoarele echipe:

  • CS Gloria 2018 BN (România)
  • HC Podravka Vegeta (Croația)
  • Odense Håndbold (Danemarca)
  • Brest Bretagne Handball (Franța)
  • Györi Audi ETO KC (Ungaria)
  • Storhamar Handball Elite (Norvegia)
  • CS Rapid Bucuresti (România)
  • Team Esbjerg (Danemarca)
  • Nykøbing Falster Håndboldklub (Danemarca)
  • Metz Handball (Franța)
  • HB Ludwigsburg (Germania)
  • FTC-Rail Cargo Hungaria (Ungaria)
  • Buducnost BEMAX (Munternegru)
  • ⁠Vipers Kristiansand (Norvegia)
  • ⁠CSM București (România)
  • Krim Mercator Ljubljana (Slovenia).

În cadrul reuniunii de astăzi de la Oslo, Comitetul Executiv al EHF a confirmat cele 16 echipe care vor participa fiecare în Liga Campionilor EHF masculină şi feminină în sezonul 2024/25.

În acest weekend: Sânziene la Maieru, ediția a IX-a

Sub egida Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru vă invită începând cu data de duminică, 23 iunie 2024, la o nouă expoziţie de fotografie şi obiect: „Sânziene la Maieru” – ediţia a IX-a.
Sărbătoarea Sânzienelor, aşa cum este cunoscută în denumirea populară, sărbătoare care, de altfel, coincide cu Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, serbată în fiecare an la data de 24 iunie, este încărcată, la fel ca alte sărbători din cursul anului, de o mulţime de obiceiuri sau datini care, la Maieru, încă se mai păstrează cu sfinţenie şi în timpurile actuale. Satul copilăriei marelui romancier Liviu Rebreanu este printre singurele localităţi din România, dacă nu, probabil, chiar singura care mai păstreaza şi în vremurile actuale multe dintre datinile legate de această sărbătoare, cea mai importantă dintre ele fiind aceea a săritului peste foc, ce are loc atât în seara premergătoare Sânzienelor (23 iunie), cât şi în seara de Sânziene (24 iunie).
Obiceiul îşi are originile în perioada dacică, la Maieru fiind consemnat în documente încă din anul 1768. Practicat şi în timpurile actuale, atât de tineri, cât şi de cei mai în vârstă, obiceiul dă prilejul tuturor localnicilor, dar nu numai, să se întâlnească în aceste două seri, în locuri bine ştiute de sute de ani, în jurul focurilor, pentru a sări peste acestea, pentru a depăna poveşti, pentru a întinde hora, pentru a juca, pentru a petrece, pentru a se purifica sau a se reînnoi şi – de ce nu?! – în cazul perechilor tinere, pentru a lega prietenii sau chiar logodne.
Nu uităm nici de pregătirile care precedă săritul peste foc, ca de exemplu: culesul sânzienelor şi al florilor, împletitul cununiţelor, strânsul lemnelor pentru foc, aprinsul focului, acestea, după săritul peste foc, fiind urmate de aruncatul coroniţelor pe acoperişul caselor, toate aceste datini şi obiceiuri fiind însoţite de numeroase credinţe, supersţiţii şi semnificații ce s-au adunat de-a lungul anilor.
Iată că încă se mai poate ca viaţa în interiorul satelor să pulseze după vechile tradiţii şi obiceiuri, multe dintre activităţile de zi cu zi făcându-se după acestea. De ce?! Pentru că aşa e bine şi pentru că ţăranul a învăţat secole de-a rândul de la moşii şi strămoşii lui să trăiască frumos.
Un obicei ancestral care merită adus în prim-plan, un obicei unic, care încă mai este păstrat şi care se înscrie, cu siguranţă, în promovarea partimoniului naţional al ţării noastre, obicei reflectat anul acesta printr-o expoziţie de fotografie şi obiect, împletită, la fel ca şi o coroniţă de sânziene, cu filmul documentar „Sânziene măierene” (realizat, anul trecut, de muzeograful de la Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru), documentar care va fi pus la dispoziţia publicului vizitator pe toată durata expoziţiei.
Menţionăm că expoziţia poate fi vizitată, la Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru, în perioada 23 iunie – 25 august 2024, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10-18.

Responsabil proiect: Muzeograf, Viorel-Daniel Partene

Vă aşteptăm cu mult drag!

Manager,
Dr. Alexandru Gavrilaş

Căldura persistă în acest final de weekend. Temperaturi caniculare în județul Bistrița-Năsăud și în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis din nou coduri galbene de val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat, valabile pentru județul Bistrița-Năsăud. Miercuri 19 iunie și joi 20 iunie am avut, de asemenea, cod galben.

Vineri 21 iunie: Valul de căldură se va menține în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Crișana, Oltenia și Muntenia, unde temperaturile maxime se vor situa în general între 31 și 34 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități. Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Sâmbătă 22 iunie: Valul de căldură se va menține în Maramureș, nordul Crișanei, nordul Transilvaniei, dar se va extinde și în Moldova, estul Munteniei și Dobrogea continentală, regiuni unde se vor înregistra temperaturi maxime în general între 32 și 34 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragul critic de 80 de unități. Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade. Local la munte, precum și în regiunile vestice, nordice și în centru, din orele amiezii, vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică.

Sâmbătă 22 iunie: Valul de căldură se va menține în Maramureș, nordul Crișanei, nordul Transilvaniei, dar se va extinde și în Moldova, estul Munteniei și Dobrogea continentală, regiuni unde se vor înregistra temperaturi maxime în general între 32 și 34 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragul critic de 80 de unități. Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade. Local la munte, precum și în regiunile vestice, nordice și în centru, din orele amiezii, vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică.

Duminică 22 iunie: Valul de căldură se va menține, dar se va diminua ca intensitate. Local, cu o probabilitate mai mare la munte, precum și în regiunile vestice, nordice, nord-estice și în centru, vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică. La începutul săptămânii viitoare valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice.

În Transilvania, prognoza până în 2 iulie arată astfel: Vremea se va încălzi, iar disconfortul termic se va accentua treptat, până spre finalul acestei săptămâni. Media temperaturilor maxime va urca până în jurul a 34 de grade în ultimele trei zile ale săptămânii, iar a minimelor, la 15…17 grade. În 23 și 24 iunie temperaturile vor scădea, cu 3…4 grade minimele și cu 6…7 grade maximele. În zilele care vor urma media minimelor termice va fi aproximativ constantă, dar a maximelor va avea un ușor trend de creștere. Probabilitatea pentru perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică va fi mai ridicată în intervalul 23-28 iunie.

ADI Deșeuri: Campanie de ridicare a deșeurilor voluminoase în orașele județului

ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud împreună cu Supercom SA organizează campania gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase în toate cele 4 orașe ale județului săptămâna viitoare! Campanie GRATUITĂ de colectare a deșeurilor voluminoase, este programată în perioada 24 – 29 IUNIE 2024 și se va desfășura DOAR în mediul urban al județului Bistrița-Năsăud!

În categoria deșeurilor voluminoase intră fotolii, canapele, saltele, dulapuri, mese, scaune, mobilier de grădină, jucării de dimensiuni mari – tobogane, biciclete, trotinete, piscine gonflabile, cuști de animale, balansoare, covoare sau alte bunuri de folosință îndelungată.

Solicităm cetățenilor care locuiesc ÎN ZONELE DE BLOCURI și dețin aceste tipuri de deșeuri voluminoase să le depună la platformele de colectare a deșeurilor reciclabile, iar cetățenii care locuiesc ÎN ZONELE DE CASE să le scoată în fața porții, având grijă să nu încurce circulația pietonală sau auto.

IMPORTANT! Vă rugăm să NU scoateți deșeurile voluminoase ÎN AFARA DATELOR MENȚIONATE în programul de colectare de mai jos:

MUNICIPIUL BISTRIȚA:

Luni – Marți, 24 – 25 IUNIE 2024
Străzile din perimetrul: Gării – Arțarilor – Eroilor – Dimitrie Cantemir – Tărpiului – Drumul Cetății – Calea Clujului – sens giratoriu Calea Clujului – Libertății – Petru Maior – Podul Berăriei – Faleză – Zăvoaie – Tănase Tudoran – Ion Pop Reteganu – Mihai Viteazu – Valea Budacului – Ion Vidu – Codrișor – Podul Budacului – Ion Rațiu – Alexandru Odobescu – Gării.

Miercuri – Joi, 26 – 27 IUNIE 2024
Străzile din perimetrul: Alexandru Odobescu – Gării – B-dul Republicii – Piața Petru Rareș – 1 Decembrie – Calea Moldovei – Avram Iancu – Podul Jelnei – Ghinzii – Valea Ghinzii – Valea Jelnei – C.R. Vivu – Ion Minulescu – Parcului – Ion Rațiu – Alexandru Odobescu.

Vineri – Sâmbătă 28 – 29 IUNIE 2024
Străzile din perimetrul: B-dul Republicii – Piața Petru Rareș – 1 Decembrie – Calea Moldovei – Lucian Blaga – Simion Mândrescu – Subcetate – Busuiocului – Tărpiului – Dimitrie Cantemir – Eroilor – Ioan Slavici – Crinilor – Piața Petru Rareș – B-dul Republicii.

Pentru LOCALITĂȚILE COMPONENTE ale municipiului Bistrița, programul de colectare a deșeurilor voluminoase va fi următorul:
???? Luni, 24 IUNIE – Sărata;
???? Marți, 25 IUNIE – Ghinda;
???? Miercuri, 26 IUNIE – Slătinița;
???? Joi, 27 IUNIE – Viișoara,
???? Vineri, 28 IUNIE – Sigmir,
???? Vineri și Sâmbătă 28 – 29 IUNIE – Unirea.

În NĂSĂUD și SÂNGEORZ BĂI, deșeurile voluminoase se vor colecta GRATUIT în datele de 26 și 28 IUNIE 2024 conform programului de mai jos:
???? 26 IUNIE – Năsăud, partea de sus a orașului;
???? 28 IUNIE – Năsăud, partea de jos a orașului;
???? 29 IUNIE – Sângeorz-Băi;

În BECLEAN, campania de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase se va desfășura în zilele de marți 25 IUNIE, joi 27 IUNIE și vineri 28 IUNIE în programul de colectare a deșeurilor menajere.

Atenționăm cetățenii județului Bistrița-Năsăud, că în afara campaniilor GRATUITE organizate de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, aceste deșeuri voluminoase se ridică contra cost de operatorul de salubritate, la prețul de 168,2 lei / mc tva inclus, sau GRATUIT dacă le depuneți la cele 5 centre de colectare a deșeurilor voluminoase amenajate la nivelul județului Bistrița-Năsăud.

Ai ocazia de a scăpa GRATUIT de aceste deșeuri, prin urmare te rugăm să fii responsabil și să contribui și tu la eforturile de a avea un județ mai curat!

IMG_8090-300x225 ADI Deșeuri: Campanie de ridicare a deșeurilor voluminoase în orașele județului IMG_8091-222x300 ADI Deșeuri: Campanie de ridicare a deșeurilor voluminoase în orașele județului IMG_8092-300x225 ADI Deșeuri: Campanie de ridicare a deșeurilor voluminoase în orașele județului IMG_8093-300x225 ADI Deșeuri: Campanie de ridicare a deșeurilor voluminoase în orașele județului