Căldura persistă în acest final de weekend. Temperaturi caniculare în județul Bistrița-Năsăud și în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis din nou coduri galbene de val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat, valabile pentru județul Bistrița-Năsăud. Miercuri 19 iunie și joi 20 iunie am avut, de asemenea, cod galben.
Vineri 21 iunie: Valul de căldură se va menține în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Crișana, Oltenia și Muntenia, unde temperaturile maxime se vor situa în general între 31 și 34 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități. Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.
Sâmbătă 22 iunie: Valul de căldură se va menține în Maramureș, nordul Crișanei, nordul Transilvaniei, dar se va extinde și în Moldova, estul Munteniei și Dobrogea continentală, regiuni unde se vor înregistra temperaturi maxime în general între 32 și 34 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragul critic de 80 de unități. Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade. Local la munte, precum și în regiunile vestice, nordice și în centru, din orele amiezii, vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică.

Duminică 22 iunie: Valul de căldură se va menține, dar se va diminua ca intensitate. Local, cu o probabilitate mai mare la munte, precum și în regiunile vestice, nordice, nord-estice și în centru, vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică. La începutul săptămânii viitoare valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice.
În Transilvania, prognoza până în 2 iulie arată astfel: Vremea se va încălzi, iar disconfortul termic se va accentua treptat, până spre finalul acestei săptămâni. Media temperaturilor maxime va urca până în jurul a 34 de grade în ultimele trei zile ale săptămânii, iar a minimelor, la 15…17 grade. În 23 și 24 iunie temperaturile vor scădea, cu 3…4 grade minimele și cu 6…7 grade maximele. În zilele care vor urma media minimelor termice va fi aproximativ constantă, dar a maximelor va avea un ușor trend de creștere. Probabilitatea pentru perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică va fi mai ridicată în intervalul 23-28 iunie.

Publică comentariul