Bogdan Ivan Gruia: După 2 ani de negocieri, Comisia Europeană a aprobat deblocarea a 1.7 miliarde de euro pentru proiecte strategice în cercetare și inovare!

După 2 ani de negocieri, Comisia Europeană a aprobat deblocarea a 1.7 miliarde de euro pentru proiecte strategice în cercetare și inovare! Acest lucru s-a petrecut pentru că MCID și-a făcut treaba, iar Comisia Europeană a considerat îndeplinită condiția favorizantă „Buna guvernanță a strategiei naționale sau regionale de specializare inteligentă”, aflată în coordonarea noastră.

Le mulțumesc colegilor din minister care au participat la negocieri, în special secretarului de stat Andrei Alexandru, dar și echipei din MIPE care a fost implicată în acest proces. Munca lor bine făcută oferă, pentru 10 programe din cadrul Politicii de Coeziune, rambursări din fonduri europene. Investițiile vor acoperi toate regiunile țării.

Prin toate aceste finanțări, construim în România un ecosistem al inovației și sprijinim antreprenorii din domeniu, românii de geniu care dezvoltă tehnologii de ultimă generație și aduc plus valoare în economie și industrie.

Bogdan Ivan Gruia, Ministrul Digitalizării 

Când se instalează Leroy Merlin în Bistrița

Francezii de la LEROY MERLIN anunță că magazinul din Bistrița ar putea fi deschis în 2025, în urma unei investiții de 11 milioane de euro. Din toamna acestui an, proiectul va intra într-o altă viteză.

Al doilea retailer de bri­colaj de pe piaţa locală după cifra de afaceri (primul fiind Dedeman) anunță magazine noi în Pitești, București și Bistrița. În acest moment, Leroy Merlin este prezent în 15 oraşe, având 21 de magazine, în care lucrează aproximativ 3.000 de angajaţi.

Despre venirea Leroy Merlin la Bistrița se vorbește deja de câțiva ani, însă abia în 2023 au apărut primii pași concreți. Francezii au ales locul unde își doresc magazinul, anume pe amplasamentul fostei fabrici de sticlă Cristiro, de pe centura orașului. Au negociat îndelung cu proprietarii Cristiro (familiile Hosu și Morar) ca aceștia să facă investiția în construcția magazinului și amenajările aferente, urmând ca Leroy Merlin să le preia sub formă de chirie, pe termen lung. „Negocierile în această direcție au căzut, dar a apărut o altă soluție” – au spus pentru Bistrița Business surse din piața imobiliară.

“Proprietarii Cristiro vor vinde fosta fabrică și terenul aferent unei terțe persoane, care s-a angajat că va face construcția pentru Leroy Merlin. Sunt mai multe variante, dar cel mai probabil investitorul respectiv va fi o companie specializată, cu capital austriac, cu care Leroy Merlin a mai lucrat în România. Recent a fost aprobat PUZ-ul pentru proiectul respectiv, până în toamnă posibil să se realizeze tranzacția de vânzare a Cristiro și apoi să înceapă șantierul. Dacă toate merg în grafic, e posibil ca pe final de 2025 să avem un magazin Leroy Merlin la Bistrița – au spus aceleași surse.

În acest moment, Cristiro este deținută majoritar (71%) de ATC Management, companie controlată de familiile Hosu și Morar – cu afaceri imobiliare și de altă natură în mai multe județe din Transilvania.

Ai o grădină frumoasă în Bistrița? Înscrie-te în concurs

S-a dat startul concursului „Bistrița Verde”

Până în data de 30 august 2024, se pot face înscrieri pentru concursul „Bistrița Verde” fie on-line la adresa bistritaverde@gmail.com, fie la sediul primăriei din strada Gh. Sincai, nr. 2 – Centrul de Relații Publice.

Vă invităm să împărtășiți rezultatul muncii dumneavoastră de amenajare a grădinilor și balcoanelor cu flori și plante ornamentale și la ediția din acest an a concursului „Bistriţa Verde”.

Vă reamintim că cele trei categorii ale concursului sunt: „Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă casei de locuit”, „Cel mai frumos balcon cu flori” și „Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă blocurilor de locuinţe”, iar pentru fiecare secțiune sunt alocate trei premii în valoare totala de 3300 lei astfel: premiul I – 500 lei, premiul II – 350 lei, premiul III – 250 lei.

Desfăşurarea concursului are la bază Regulamentul de organizare a concursului „Bistriţa verde” în care sunt propuse şi criteriile pentru acordarea premiilor.

În perioada 2.09.-13.09.2024 locațiile înscrise în concurs vor fi afișate în aplicația mobilă 𝑖𝑅𝑒𝑝𝑜𝑟𝑡 Bistrița unde cetățenii pot vota on-line, iar dupa incheierea votului, comisia de evaluare va acorda punctajul pentru fiecare locație.Votul on-line reprezinta 25 % din valoarea punctajului final, iar punctajul comisiei de evaluare reprezintă 75% din acesta.

Pentru înscrierile on-line, cererea de înscriere se poate descărca de pe website: www.primariabistrita.ro/protectia-mediului/bistrita-verde, iar după completare, se va transmite la adresa bistritaverde@gmail.com, însoțită de fotografiile realizate de dumneavoastră cu locația înscrisă în concurs (maxim 10 fotografii pentru fiecare locație).

Transmixt schimbă trasee în Bistrița după ce mai multe străzi se închid Pentru Bistrița Bike Marathon

În 27.07.2024 se vor închide circulației rutiere mai multe străzi, printre care bld Gral G. Balan, str. Avram Iancu, str. Ghinzii și str. Valea Ghinzii pentru desfășurarea evenimentului “Bistrița Bike Marathon”.

În urma închiderii circulației rutiere pe străzile menționate, suntem nevoiți să modificăm/ suspendam traseul Liniilor 1, 3, 5, 9, 11, 16 în ziua de 27.07.2024, după cum urmează:

◾️ Traseul Liniei 1 – capătul de traseu se modifică din stația nr. 12 – str. St. cel Mare în stația nr. 10 – str. Năsăudului;
◾️ Traseul Liniei 3 – capătul de traseu se modifică din stația nr. 77 – str. C.R. Vivu în stația nr. 62 – str. 1 Decembrie (Sc. Gen. Nr. 3);
◾️ Traseul Liniei 5 – capătul de traseu se modifică din stația nr. 77 – str. C.R. Vivu în stația nr. 10 – str. Nasaudului;
◾️ Traseul Liniei 11 – capătul de traseu se modifică din stația nr. 77 – str. C.R. Vivu în stația nr. 10 – str. Năsăudului;
◾️ Traseele Liniilor 9 și 16 se suspendă pentru data de 27.07.2024.

Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru că utilizați transportul public!

PSD BN, reacție referitoare la reținerea lui Ioan Mate, viceprimarului și secretarului primăriei din Sânmihaiu de Câmpie

Primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Mate, viceprimarul Dorin Nicula, secretarul primăriei Lucian Oltenaș și un viitor consilier local au fost reținuți pentru 24 de ore pentru coruperea alegătorilor, constituire de grup infracțional organizat,  fals, uz de fals și fals informatic. Alt viitor consilier a fost pus sub control judiciar.

S-a întâmplat după ce candidata independentă la funcția de primar al comunei, Ana Moldovan, le-a făcut o plângere la DNA sub acuzația că au eliberat cărți de identitate pe baza unor adeverințe false unor cetățeni care să influențeze rezultatul alegerilor locale din 9 iunie.

Ana Moldovan a susținut că adresele din respectivele cărți de identitate nu coincid cu realitatea din teren, pentru că nu există pe raza comunei Sânmihaiu de Câmpie casele de locuit, respectiv numerele indicate.

PSD BN a reacționat imediat după reținerea sa.

“Referitor la situația de la Sânmihaiu de Câmpie, Organizatia PSD Bistrita-Năsăud consideră că instituțiile statului competente sunt singurele care trebuie să analizeze orice suspiciune și să analizeze dacă există încălcări ale legii.

Am susținut mereu că nimeni nu este mai presus de lege și așteptăm să vedem care sunt concluziile cercetărilor în curs.

Până la soluționarea situației, persoanele în cauză beneficiază de prezumția de nevinovăție”, a transmis biroul de presă a PSD BN.