Gest inuman! Șase cățeluși, salvați de jandarmi după ce au fost băgați într-un sac și atârnați în crengile unui copac

Șase căței vârâți într-un sac, atârnat de crengile unui copac, au fost salvați de la o moarte chinuitoare de jandarmii montani care patrulau în zona Blaju din Colibița, informează Inspectoratul Județean de Jandarmi.

”Sâmbăta seara, în jurul orei 20.30, jandarmii montani Colibița care se aflau într-o acțiune de patrulare în zona Blaju, au auzit zgomote ce pareau a fi produse de un animal aflat în suferinţă.

Jandarmii s-au apropiat de zona respectivă și au observat un sac agățat într-un arbore, la aproximativ 3 metri înălțime, în care se aflau 6 căței. Imediat jandarmii i-au eliberat după care s-au bucurat din nou de prezența mamei lor.

Momentan pentru găzduirea cățelușei și a celor șase pui s-a luat legatura cu reprezentații Primăriei Bistrița-Bârgăului.

Colegii noștri au anunțat și Poliția Animalelor pentru a fi luate măsurile care se impun”, a transmis instituția.

Atenție! Imagini ce vă pot afecta emoțional.

Emil Radu Moldovan de Sf. Marie Mică: Maica Domnului – scara îndurării, milei şi-a iertării – face posibile minuni, la rugăciunile noastre

Maica Domnului – scara îndurării, milei şi-a iertării – face posibile minuni, la rugăciunile noastre.
Învățați-vă copiii să se roage Preacuratei și Lui Dumnezeu, să fie păstrători ai credinței și tradiției, să ofere respect pentru mamă și tată și să muncească.-IPS Andrei Andreicuț

Sfânta Fecioară Maria să vă ocrotească, să vă călăuzească pașii și să vă lumineze calea.
La mulți ani!

 

Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Atenție! Se lucrează la o stradă din Sângeorz-Băi

Având în vedere lucrările care se derulează în prezent pe Strada Stejarului, respectiv începerea unui nou an școlar vă informăm de faptul că strada Stejarului (începând de la intrare de la Bora), intrarea dinspre blocuri cu ieșire pe strada Stejarului și intrarea dinspre strada Garoafelor vor fii în continuare blocate/restricționate.

Recomandăm să circulați pe strada Someșului pentru a ajunge în zona școlii, grădiniței și creșei.

De asemenea, vă sugerăm pentru evitarea blocajelor în trafic pe acest tronson să parcați mașinile in zona pieței agroalimentare sau în zona Complexului Sportiv (Terenul de fotbal), dar în continuare încurajăm mersul pe jos sau cu bicicleta.

Ne cerem scuze pentru acest disconfort creat și vă mulțumim pentru înțelegere!

Șapte posturi scoase de Penitenciarul Bistrița

Penitenciarul Bistrița selecționează candidați în vederea ocupării prin concurs a șapte posturi vacante de agent operativ (bărbați) din cadrul sectorului siguranța deținerii și regim penitenciar.

Condiţiile pentru participarea candidaţilor, documentele necesare înscrierii,  bibliografia şi probele de concurs se pot studia pe pagina web: https://anp.gov.ro/penitenciarul-bistrita/, secțiunea carieră – concurs din sursă externă.

Termenul limită de depunere a dosarelor de candidat este 20.09.2024, ora 15.00.

În perioada de înscriere, candidații își pot depune dosarele în intervalul orar 08.00 – 15.00.

Informaţii suplimentare se pot obţine de la structura de resurse umane din cadrul Penitenciarului Bistrița, telefonic la nr. 0263 238175, interior 107 sau prin e-mail la adresa concurs-bistrita@anp.gov.ro.