VIDEO Emil Radu Moldovan: Clădim un campus universitar pentru studenți, la Bistrița

Clădim un campus universitar pentru studenți, la Bistrița. Continuăm să investim în educație, într-un viitor al copiilor aproape de „casă”.
Un proiect aprobat, aflat în faza de contractare.

Obiectivele proiectului:
Reabilitarea, modernizarea, extinderea spațiilor de studiu și echiparea clădirii UMFST – Extensia Bistrița;
Crearea a 500 de locuri pentru studenți, până la finalul proiectului;
• Îmbunătățirea eficienței energetice a clădirii prin scăderea cu 75% a consumului total de energie primară.

Clădirea de pe str. Toamnei a fost eliberată, după ce am ridicat 14 case de tip familial, Bistrița-Năsăud fiind județul fără niciun copil în orfelinate.

Așadar, clădim un campus universitar pentru studenți, în urma parteneriatului sănătos dintre Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Această universitate și-a deschis porțile în județul nostru în anul universitar 2022-2023, iar acum a treia generație de tineri se pregătește pentru a acorda îngrijire medicală, la specializările: asistență medicală generală, farmacie și tehnică dentară.

Mult succes celor 244 de studenți, în noul an universitar!
Sunt mândru de voi și de profesia aleasă. Sunteți prelungiri ale mâinii lui Dumnezeu pe pământ!

Felicitări și mult succes tuturor cadrelor didactice, sunteți baza de temelie a acestor studenți care, datorită vouă, pășesc cu încredere și optimism spre un viitor al binelui pentru oameni.

Succes tuturor și un an universitar nou cât mai bun!
Doamne ajută!

c09359c0-c8e7-4394-905d-41b59139c606

Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Monica Săsărman: Alături de primarul Comunei Livezile, dl. Traian Simionca, am vizitat unul dintre cele mai importante obiective de investiții din județul Bistrița-Năsăud

Alături de primarul Comunei Livezile, dl. Traian Simionca, am vizitat unul dintre cele mai importante obiective de investiții din județul Bistrița-Năsăud, respectiv #bazinul_de_înot.

Lucrările acestui proiect au început în anul 2021 și sunt finalizate în prezent în proporție de peste 90%.

Felicit întreaga administrație a Comunei Livezile și așteptăm cu nerăbdare recepția finală a acestui minunat proiect!

Monica Săsărman, Secretar de Stat de BN

Plâng scările sediului după dumneavoastră, domnule Dobra

Nava PeNeLe-ului din Bistrița-Năsăud a mai luat câțiva zeci de metri cubi de apă după plecarea, mult prea devreme, a lui Dorin Dobra de la bordul ei. Pe când era atât de bun…

În loc de Nuntă de Argint, Dorin Dobra a semnat actele de divorț într-un context unic și irevocabil, plecând cu lacrimi în ochi după o căsnicie de 25 de ani. Nepotrivire de caracter.

Ghearele i-au rămas în orice îmbrățișare, vorba cântecului, lui Ioan Oltean, iar orice scaun pe care a stat Dobra a fost fript bine înainte, să nu se poată face comod. Și iată, un om atât de drept și de modest recurge la un gest necugetat și, poate, condamnabil, printr-o plecare deloc firească din hub-ul liberal, servit cu atâta voioșie peste vremuri.

Am încercat să vorbim cu mai mulți colegi de-ai săi, însă după aflarea acestei vești, nu i-am mai putut înțelege la telefon, fiind hăcuiți de plânsete haotice, dezmierdate cu păreri de rău și suspine. Toți au vrut să transmită doar gânduri bune, bineînțeles.

Pe sigla partidului, săgeata s-a curbat și așteaptă noua traiectorie pe care o va lua Dobra, știindu-se până acum că va intra în tabăra lui Mircea Geoană. Acesta a fost un cântec de lebădă înainte de un nou episod “Mihaela, dragostea mea!”?

 

Acest pamflet este o ironie și trebuie tratat ca atare.

Miercuri, 18 SEPTEMBRIE 2024, se colectează PUBELA GALBENĂ pentru deșeurile din plastic / metal

Miercuri, 18 septembrie 2024, se colectează PUBELA GALBENĂ pentru deșeurile reciclabile din plastic / metal în Bistrița și în localitățile componente, cu excepția cartierului UNIREA, reamintește ADI Deșeuri BN.

În Cartier Unirea, pubela galbenă se va colecta săptămâna viitoare, adică miercuri 25 septembrie 2024! S-a făcut această modificare în programul de colectare pentru a îmbunătăți serviciile de colectare a deșeurilor reciclabile!

Cartierul Unirea începe de la străzile Agrișului – Zmeurei – Strugurașului – Izvorul Rece – Ulmului – Valea Rusului – Emil Rebreanu.

Dacă aveți cantități mai mari de deșeuri reciclabile din plastic / metal, vă rugăm să le puneți în saci transparenți și să le scoateți împreună cu pubela galbenă. 

Operatorul de salubritate Supercom va ridica miercuri 18 SEPTEMBRIE și acești recipienți odată cu pubela galbenă”, precizează ADI Deșeuri BN.

Bistrițenii sunt rugațim să NU scoată alte tipuri de deșeuri pe lângă pubela galbenă
(menajer sau reciclabil – hârtie / carton și sticlă).

Operatorul de salubritate va ridica strict deșeurile reciclabile din plastic / metal.

Vă rugăm să separați corect deșeurile în gospodărie și să nu amestecați deșeurile reciclabile între ele. Fiecare fracție de deșeuri reciclabile are programul ei de colectare”, subliniază ADI Deșeuri.

Ce lucrări se execută săptămâna aceasta în Bistrița

Direcția Infrastructură şi Servicii din cadrul Primăriei Bistrița are programate în această săptămână, 16-20 septembrie, o serie de lucrări de reparații, amenajări și intervenții în oraș.

Principalele lucrări:

Aleea Trandafirilor între str. Cuza Vodă și str. Gării: frezare carosabil, ridicat la cotă cămine și guri scurgere

Str. Nicolae Bălcescu – parcare la sol: pregătire cu balast și piatră concasată, montat coloană scurgere ape pluviale

Întreținere străzi pietruite: str. Meșterului, str. Simpozionului, str. Ion Căianu

Lucrări platformă amplasare container depozitare biciclete electrice: str. G-ral Grigore Bălan: montat stâlpi și armătură platformă, turnat beton, montat pământare platformă

Reparații: Colegiul Tehnic Infoel – reparașii exterioare cantină, Grădinița nr. 2 str. Șieului – reparații învelitoare

Complexul Heidenfeld Viișoara – mutat căsuțe

Plantat plante perene: Calea Moldovei

Cosit spațiu verde: Complex de agrement Heidenfeld – Viișoara; B-dul. Republicii

Reducere înălțime gard viu: cvartalul str. Gării – str. Împăratul Traian – str. Rodnei – str. Pietrosu

Intervenție de punere în siguranță a arborilor din spațiul public: str. Nicolae Bălcescu

Încărcat deșeuri vegetale: cvartalul str. Gării – str. Împăratul Traian – str. Rodnei – str. Pietrosu, cvartalul str. Gării – str. Împăratul Traian – str. Rodnei – str. Pietrosu

Greblat frunze: Piața Mihai Eminescu

Dezinsecție și deratizare interioară: Asociația de proprietari Florilor nr. 1A, Asociația de proprietari Andrei Mureșanu nr. 30, Asociația de proprietari Andrei Mureșanu nr. 10, Asociația de proprietari Aleea Ineu nr. 2, Asociația de proprietari Gării nr. 30A, Asociația de proprietari Dallas, Asociația de proprietari Gării nr. 32B, Asociația de proprietari Someșului nr. 2, Asociația de proprietari Dragoș Vodă nr. 5, Asociația de proprietari Zefirului nr. 1, sc. B, Asociația de proprietari Intrarea Muncelului nr. 3-5, Asociația de proprietari Sucevei nr. 48, Asociația de proprietari Sucevei nr. 9 L11, Asociația de proprietari Sucevei nr. 11 L10, Asociația de proprietari Colibiței nr. 32, Asociația de proprietari Aleea Rotundă ACD, Asociația de proprietari Aleea Rotundă 2B, Asociația de proprietari Piața Morii nr. 2, Asociația de proprietari Piața Morii nr. 6A, Asociația de proprietari Vasile Alecsandri nr. 5, Asociația Bloc Lamă, Asociația de proprietari Mesteacănului nr. 2, Asociația de proprietari Vasile Alecsandri nr. 4

Golit, spălat bazine și repus în funcțiune fântâni arteziene: str. Ștefan cel Mare

Accident cu trei victime la Beclean

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs luni dimineață în Beclean, la intersecția cu drumul către Chiochiș. La fața locului au intervenit un echipaj de prim ajutor și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

În accident au fost rănite trei persoane, dintre care două prezentau fracturi: un bărbat la un picior, respectiv o femeie la o mână. Victimele au fost transportate la UPU-SMURD Bistrița de echipajele aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.

A treia persoană, un bărbat cu excoriații, a fost transportată la CPU Beclean cu echipajul de prim ajutor SMURD.