Patru consilieri județeni și un consilier municipal au fost excluși din partidul pe listele căruia au candidat întrucât au participat la alegerea vicepreședinților CJ și a viceprimarului Bistriței, deși formațiunea le-a cerut să părăsească sălile de ședință.
Acesta este unul dintre “motivele” prezentate de AUR BN, condus de Tiberiu Boșutar, liderul politic al Alianței care n-a reușit să-și facă niciun pic de curățenie în ogradă, dar vrea să facă în politică. Mai multe detalii vă oferim în materialul de mai jos:
Tupeu de “activist”: Tiberiu Boșutar controlează tot, în afară de nervii lui
Revenind la știrea inițială, cei dați afară din partid sunt consilieri aleși pe listele AUR pentru care, în urma ședinței din 13 noiembrie 2024, a Biroului Județean de Conducere, s-a decis excluderea lor ”pentru abateri de la regulile de statut ale AUR”.
”În cadrul ședinței, s-a votat ca membrii: Hârjoabă Constantin-Dragoș, Rațiu Maria-Honoria, Dumitrescu George, Baltă Loredana-Flavia, și Pop Nicolae-Alin, să fie excluși și să le fie retras sprijinului politic.
În toate situațiile, s-au înregistrat 16 voturi pentru, respectiv o abținere.
Aceste măsuri au fost luate pentru a asigura respectarea normelor și valorilor partidului, conform statutului AUR. Acțiunile denigratoare în care sus-numiții s-au lansat în ultimele săptămâni au avut scopul de a aduce atingere imaginii, prestigiului și unității partidului.
Menționăm și că, din calitatea de aleși locali, nu au respectat cererea expresă a conducerii AUR de a părăsi sala de ședință în cadrul ședințelor de alegere a vicepreședintelui CJ, respectiv a viceprimarului, alegând în schimb să voteze cu PSD, alături de PSD. Ne declarăm revoltați de atitudinea foștilor noștri colegi. Considerăm PSD, partidul condus de Marcel Ciolacu, un paravan pentru interese îndoielnice, un partid de diletanţi, principal responsabil pentru corupţia şi incompetenţa care au otrăvit instituţiile publice în ultimii ani”, a transmis AUR printr-un comunicat.
Loredana Baltă este candidat AUR și la alegerile parlamentare, fiind a patra pe lista pentru Camera Deputaților.
În Consiliul Județean, AUR mai are un singur reprezentant pe care nu l-a exclus, pe Ciprian Iușan, iar în cel municipal pe Rodica Dobraniș.
Motivele excluderii sunt puierile, mai degrabă se trag de faptul că Boșutar n-are un gram de leadership în el, iar în cazul în care vrea să știe ce înseamnă cuvântul antemenționat, să îl caute pe net. Și-a dat foc la bască după ce a fost primit frumos la Bistrița, acest sucevean cu aere și harfe care-l pun pe piedestalul ipocriziei, venit la Bistrița să facă legea.
Pentru o bucățică de ceva, promisă la un moment dat de șeful mare de la AUR, ștabul Boșutar s-a băgat tare în membri AUR din Bistrița-Năsăud și face o epurare de zile mari. Ceva nemaiîntâlnit și total atipic pentru o campanie electorală, așa zisul activist de mediu a împărțit partidul pe bucăți, în vederea obținerii, probabil, de putere absolută asupra “codrului” electoral.