Se va ajunge mai ușor la Valea Blaznei în această iarnă

Vești bune pentru amatorii sporturilor de iarnă care aleg, în anotimpul rece, să schieze la Valea Blaznei. Din această iarnă vor ajunge mult mai ușor în această zonă fiindcă a fost finalizată asfaltarea drumului comunal Cobășel-Valea Blaznei pe o distanță de 9 kilometri.

Drumul comunal Cobășel – Valea Blaznei pornește dinspre localitatea Șanț și duce până la Complexul Alpina Blazna, unde se află Pârtia Valea Blaznei, una cu un grad mediu-avansat de dificultate și cu lungimea de 1500 de metri.

Pleacă de la altitudinea de 1480 de metri, are o înclinație de 35% și o diferență de nivel de 380 de metri. Se întinde pe o lățime de 45 de metri, ocupă o suprafață de aproximativ 7 hectare și coboară până la 1100 de metri. Capacitatea Pârtiei Valea Blaznei este de până la 1500 de persoane și dispunde de teleski bipost cu agațători ficși.

”Știam din start că va fi o provocare să modernizăm drumul, dar aceste lucrări ne plac cel mai mult. De asemnea, știm că prin munca noastră, respectiv modernizarea infrastructurii rutiere, se dezvoltă comunități”, au spus reprezentanții MIS Grup care au anunțat finalizarea proiectului de peste 6 milioane de lei, conform SEAP.

Cu acești bani, au fost executate următoarele lucrări: șanț din beton: 7.633 m, rigolă din beton: 1.100 m, șanț ranfort: 50 m, fundație adâncită de parapete: 410 m, zid de sprijin din beton armat: 15 m, podețe cu tub corugat: 35 buc, pod din prefabricate tip P2: 1 buc.

”Acest proiect îmbunătățește semnificativ infrastructura locală, contribuind la siguranța și confortul celor care tranzitează zona, dar și la dezvoltarea turismului local”, a transmis compania.

De ce să votezi Diana Morar?

„Dacă te întreabă cineva acest lucru, le poți trimite videoclipul acesta!”

1. Sunt cel mai activ parlamentar din județul Bistrița-Năsăud (am 146 de inițiative legislative, dintre care 64 au devenit #lege)
2. ⁠Am adus 9 milioane de lei pentru cadastrare în Municipiul Bistrița și comunele Ilva Mică, Ilva Mare și Lunca Ilvei!
3. ⁠Am eliminat dosarul cu șină din instituțiile publice.
4. ⁠Am inițiat legea care incriminează hărțuirea sexuală ca infracțiune în școlile și universitățile din România!
5. ⁠Voi elimina supraimpozitarea contractelor part-time!
6. ⁠Am adus în Bistrița-Năsăud patru ambulanțe și un cabinet stomatologic mobil prin amendamentele depuse de mine la legea bugetului de stat din anii 2023 și 2024!

CMF 11240022

USR: Protejăm drepturile și siguranța femeilor din România! 

Uniunea Salvați România (USR) propune un set de măsuri esențiale pentru a sprijini femeile și familiile din România. Accesul garantat la servicii de sănătate și contracepție pentru toate femeile, indiferent de statutul lor social, este o prioritate.

Vom extinde programele educaționale privind sănătatea femeilor și vom oferi suport femeilor din medii vulnerabile pentru a preveni sarcinile neplanificate.

În plus, vom introduce reduceri de impozite pentru familiile cu copii  și vom extinde Programul Național de Creșe, astfel încât părinții să beneficieze de un sprijin concret în îngrijirea celor mici. Susținem o Românie în care drepturile femeilor și echitatea de gen sunt fundamentale.

Noi suntem hotărâți să combatem violenta domestică prin măsuri stricte, creând adăposturi sigure și acces la consiliere psihologică pentru victime. Educația în școli va fi o prioritate, iar tinerii vor învăța despre respect, egalitate și prevenirea abuzurilor.

Ne dorim o țară în care femeile să aibă aceleași șanse ca bărbații și să se simtă sigure și respectate în orice moment al vieții lor. Pentru o Românie echitabilă și sigură pentru toate femeile!

CMF: 11240015

”Am început premierea elevilor harnici și frumoși care au participat la cea de-a 6-a ediție a concursului școlar ”Reciclezi pentru viitorul tău!”
”Am început premierea elevilor harnici și frumoși care au participat la cea de-a 6-a ediție a concursului școlar ”Reciclezi pentru viitorul tău!”
  • La Școala Gimnazială Josenii Bârgăului s-au adunat 840 kg de deșeuri reciclabile, iar bicicleta a fost câștigată de elevul Moldovan Grigore cu 350 kg de deșeuri aduse la școală;
  • La Școala Gimnazială Tureac s-au adunat 1.000 kg de deșeuri reciclabile, iar marele premiu a mers la elevul Cioancă Darius cu 100 kg de deșeuri reciclabile aduse la școală;
  • La Școala Profesională ”Tiberiu Morariu” Salva s-au adunat 1.700 kg de deșeuri reciclabile, iar elevul Pop Ianis a mers acasă cu bicicleta deoarece a adus la școală 730 kg de deșeuri reciclabile
  • La Școala Gimnazială ”Vasile Scurtu” din Parva s-au adunat 2.300 kg de deșeuri reciclabile, iar bicicleta a fost câștigată de elevul Scurtu Ioan cu 830 kg de deșeuri reciclabile aduse la școală.
Felicităm toți elevii implicați în această activitate și le urăm mult succes la școală!
Mulțumim profesorilor care s-au implicat exemplar în organizarea și desfășurarea acestui proiect frumos, care aduce multă bucurie copiilor din județul nostru.
De asemenea mulțumim operatorului de salubritate Supercom și partenerului nostru Terasteel, care au venit alături de noi în
proiectele educaționale derulate de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud!
Împreună reciclăm deșeurile pentru ca să facem lumea mai bună!”
ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud
Excelență și Prețuri Avantajoase: Peleți Premium la Star Gate

La Star Gate, soluțiile de încălzire eficiente și ecologice sunt acum mai accesibile ca niciodată!

Peleți premium la un preț imbatabil
Star Gate oferă peleți de calitate superioară la doar 17.50 lei per sac de 15 kg. Această soluție modernă asigură o încălzire eficientă și ecologică pentru locuința ta, contribuind la un stil de viață sustenabil.

Reduceri pentru achiziții voluminoase
Dacă optezi pentru achiziționarea de cantități mari, beneficiezi de reduceri considerabile. Un palet conține 70 de saci, oferindu-ți stocul necesar pentru a trece cu bine peste sezonul rece.

De ce să alegi peleții de la Star Gate?

  • Eficiență ridicată: Peleții premium oferă o combustie excelentă și un randament optim.
  • Soluție ecologică: Optează pentru un combustibil care protejează mediul înconjurător.
  • Convenabil: Prețuri avantajoase și oferte atractive pentru cantități mari.

Program și locație

  • Program: Luni – Vineri, între orele 8:00 – 16:00
  • Locație: Comuna Ilva Mică, Strada Someșului, Nr. 49
  • Contact: Pentru mai multe detalii, sună la 0790 103 100.

Nu rata această oportunitate unică de a-ți asigura confortul casei tale cu produse premium la prețuri accesibile! Vino la Star Gate și profită de ofertă!

Măcel în AUR BN! Liderii de tinichea dau cu barda

Patru consilieri județeni și un consilier municipal au fost excluși din partidul pe listele căruia au candidat întrucât au participat la alegerea vicepreședinților CJ și a viceprimarului Bistriței, deși formațiunea le-a cerut să părăsească sălile de ședință.

Acesta este unul dintre “motivele” prezentate de AUR BN, condus de Tiberiu Boșutar, liderul politic al Alianței care n-a reușit să-și facă niciun pic de curățenie în ogradă, dar vrea să facă în politică. Mai multe detalii vă oferim în materialul de mai jos:

Tupeu de “activist”: Tiberiu Boșutar controlează tot, în afară de nervii lui

Revenind la știrea inițială, cei dați afară din partid sunt consilieri aleși pe listele AUR pentru care, în urma ședinței din 13 noiembrie 2024, a Biroului Județean de Conducere, s-a decis excluderea lor ”pentru abateri de la regulile de statut ale AUR”.

”În cadrul ședinței, s-a votat ca membrii: Hârjoabă Constantin-Dragoș, Rațiu Maria-Honoria, Dumitrescu George, Baltă Loredana-Flavia, și Pop Nicolae-Alin, să fie excluși și să le fie retras sprijinului politic.
În toate situațiile, s-au înregistrat 16 voturi pentru, respectiv o abținere.

Aceste măsuri au fost luate pentru a asigura respectarea normelor și valorilor partidului, conform statutului AUR. Acțiunile denigratoare în care sus-numiții s-au lansat în ultimele săptămâni au avut scopul de a aduce atingere imaginii, prestigiului și unității partidului.

Menționăm și că, din calitatea de aleși locali, nu au respectat cererea expresă a conducerii AUR de a părăsi sala de ședință în cadrul ședințelor de alegere a vicepreședintelui CJ, respectiv a viceprimarului, alegând în schimb să voteze cu PSD, alături de PSD. Ne declarăm revoltați de atitudinea foștilor noștri colegi. Considerăm PSD, partidul condus de Marcel Ciolacu, un paravan pentru interese îndoielnice, un partid de diletanţi, principal responsabil pentru corupţia şi incompetenţa care au otrăvit instituţiile publice în ultimii ani”, a transmis AUR printr-un comunicat.

Loredana Baltă este candidat AUR și la alegerile parlamentare, fiind a patra pe lista pentru Camera Deputaților.

În Consiliul Județean, AUR mai are un singur reprezentant pe care nu l-a exclus, pe Ciprian Iușan, iar în cel municipal pe Rodica Dobraniș.

Motivele excluderii sunt puierile, mai degrabă se trag de faptul că Boșutar n-are un gram de leadership în el, iar în cazul în care vrea să știe ce înseamnă cuvântul antemenționat, să îl caute pe net. Și-a dat foc la bască după ce a fost primit frumos la Bistrița, acest sucevean cu aere și harfe care-l pun pe piedestalul ipocriziei, venit la Bistrița să facă legea.

Pentru o bucățică de ceva, promisă la un moment dat de șeful mare de la AUR, ștabul Boșutar s-a băgat tare în membri AUR din Bistrița-Năsăud și face o epurare de zile mari. Ceva nemaiîntâlnit și total atipic pentru o campanie electorală, așa zisul activist de mediu a împărțit partidul pe bucăți, în vederea obținerii, probabil, de putere absolută asupra “codrului” electoral.

Tupeu de “activist”: Tiberiu Boșutar controlează tot, în afară de nervii lui

O luăm pe rând, pentru că Boșutar trage mai multe păcate după el. Să facem cunoștință cu “activistul”:

Pădurea, casa lui. La propriu – Legea Codrului de AUR

Legea Codrului de AUR este miza politică a lui Tiberiu Boșutar și avea nevoie de un județ împădurit, precum Bistrița-Năsăud. Planul îi este susținut public de către George Simion.

Din 9 februarie 2024, Tiberiu Boșutar a devenit oficial membru AUR, după ce a negociat cu George Simion înființarea unei structuri naționale, de tipul Gărzii Forestiere, la conducerea căreia să se afle, având la dispoziție structurile din teritoriu și resursele partidului, de la oameni care să-l însoțească în teren până la avocați care să-i reprezinte. O chestiune absolut fără precedent, în care un om care se lega de arbori să nu-i taie exploatatorii de lemn, vrea să se facă stăpân pe pădure fără să fie trecute în actele sale de proprietate.

Apropiații lui Boșutar, probleme cu legea: Țigareta… 3?

Nu o să folosesc absolut în niciun fragment cuvântul “familie”, ci voi folosi “apropiați”, ca să nu fim acuzați că atingem moral subiectul. Tiberiu Boșutar s-a aflat într-o situație cel puțin incomodă când, polițiștii din județul Suceava au descins într-o casă din comuna Moldovița în care ginerele său, alături de un pădurar al Ocolului Silvic Moldovița, locul de baștină al șefului AUR din Bistrița-Năsăud, ascundeau peste 32.000 de pachete de țigări de contrabandă, în valoare de peste 4 miliarde de lei vechi. Evident, au fost luați de organele legii și reținuți, mai apoi judecați.

“Fratele, verișorul, toți se ocupă cu lemn. Și eu mi-am făcut fermă de struți (…)”, declara, într-un interviu, Tiberiu Boșutar. Da, cu lemne, cu țigări, cu ce se poate să te descurci în țărișoara asta săracă.

Săracul bogat – “Eu bat țara-n lung și-n lat”

Tiberiu Boșutar este unul dintre indivizii care s-a prezentat ca simplu activist. Om cu suflet mare și deschidere pentru publicul larg, om de perspectivă civică. În realitate, Boșutar ar avea alte preocupări. În Moldovița, este cunoscut ca un fel de “landlord”, un baron de Moldovița care a băgat spaima cam în toată lumea, a strâns putere, iar mai apoi a trecut munții să controleze codrii Bistriței. Ar avea mai multe proprietăți la care curțile au fost transformate în depozite de lemne, un PECO, inclusiv primarul îi construiește ce-i cere activisto-politicianul. Am totuși o întrebare pentru acest personaj care, trebuie să recunosc, este suficient de interesant încât să scriu despre el: Cu ce a trăit în cei 10 ani de activism de mediu prin pădurile României? Chiar el o spune, “Eu bat țara-n lung și-n lat prin pădurile României”. Cu ce bani? Cu ce susținere? Care este munca prestată de dumnealui? Pentru că actualmente este unul dintre cei care conduc un partid politic în Bistrița-Năsăud, am căutat o declarație de avere, însă nu am găsit.

De asemenea, nu am găsit nimic legat despre studiile lui Boșutar, finanțarea pentru activitatea de activist de mediu, nimic transparent. Acuzațiile care i se aduc în mediul virtual, cât și de mai multe organe de presă din Bucovina sunt că își autofinanța această activitate care îi creștea cultul personalității și imaginea în rândul publicului din contrabanda cu lemn și țigări pe care o executa apropiatul său, adică ginerele lui Boșutar, iar pentru anumite acțiuni se folosea de persoane de la București pentru a avea influență.

Cam acesta este profilului “politicianului” Boșutar, dacă activist bătut măr prin pădurile patriei nu i-a convenit să fie. Și vom afla mai multe… pe rând…

 

Program USR pentru Diaspora – Un viitor mai bun pentru românii de pretutindeni

Uniunea Salvați România (USR) anunță măsuri concrete pentru sprijinirea românilor din diaspora, cu priorități clare privind educația, identitatea națională și accesul la servicii publice.

Acces la educație: USR propune un sistem de predare a limbii române online, pentru a ajuta românii să își păstreze cultura.

Reforma consulară: Vom extinde rețeaua de consulate, inclusiv consulate itinerante, pentru servicii rapide și accesibile.

Reprezentare politică îmbunătățită: Mai mulți parlamentari și acces facil la vot, astfel încât vocea diasporei să fie cu adevărat auzită.

Asistență socială extinsă: Mai mulți atașați sociali pentru a proteja drepturile muncitorilor români din străinătate.

Aceste măsuri reflectă angajamentul USR pentru a crea o Românie care își sprijină cetățenii, oriunde s-ar afla. Mai multe detalii despre programul complet pentru diaspora pot fi găsite aici: https://usr.ro/program-guvernare-2024/diaspora/

CMF: 11240015

 

Casă în flăcări în Petriș

Detașamentul de Pompieri Bistrița intervine cu 5 echipaje de pompieri, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție de la înălțime și o ambulanta SMURD la un incendiu izbucnit la o casă din localitatea Petriș.

Din primele informații oferite de ISU BN, persoană care locuia în casa a fost scoasa în condiții de siguranță, casa arde generalizat si exista riscul de extindere la vecinătăți.

 

Campanie gratuită de colectare a deșeurilor vegetale

În perioada 15 noiembrie – 30 noiembrie 2024, operatorul de Salubritate SC Supercom S.A organizează o nouă campanie gratuită de colectare a deșeurilor predominant vegetale în județuI Bistrița – Năsăud.

Campania presupune colectarea următoarelor tipuri de deșeuri biodegradabile: deșeuri de grădini și piețe, deșeuri organice, deșeuri provenite din toaletarea copacilor și tufișurilor, iarbă, frunze, așchii de lemn netratate și rumeguș, cu mențiunea că, acestea să fie depozitate de către cetățeni în recipienți / saci cu un volum de 240 l / campanie / gospodărie.

În municipiul Bistrița campania se va desfășura în perioada 25 noiembrie – 30 noiembrie 2024.

În cazul cetățenilor care locuiesc la bloc, deșeurile vegetale vor fi ridicate direct de pe platformele publice din apropiere, acolo unde sunt colectate în mod uzual deșeurile, fiind respectat graficul:

Luni – marți 25-26 noiembrie 2024
Vor fi ridicate deșeurile vegetale din perimetrul cuprins între străzile: Gării – Ațarilor – Eroilor – Dimitrie Cantemir – Tărpiului – Drumul Cetății – Calea Clujului – sens giratoriu Calea Clujului – Libertății – Petru Maior – Podul Berăriei – Faleză – Zăvoaie – Tănase Tudoran – lon Pop Reteganu – Mihai Viteazu – Valea Budacului – Mihai Viteazu – lon Vidu – Codrișor – Podul Budacului – lon Rațiu – Alexandru Odobescu – Gării.

Miercuri – joi 27-28 noiembrie 2024
Vor fi ridicate deșeurile vegetale din perimetrul cuprins între străzile: Alexandru Odobescu -Gării – B-dul. Republicii – Piața Petru Rareș – 1 Decembrie – Calea Moldovei – Avram lancu – Podul Jenei – Ghinzii – Valea Ghinzii – Valea Jelnei – Constantin Roman Vivu – lon Minulescu – Parcului – lon Rațiu – Alexandru Odobescu.

Vineri – sâmbătă 29-30 noiembrie 2024
Vor fi ridicate deșeurile vegetale din perimetrul cuprins între străzile: B-dul. Republicii – Piața Petru Rareș – 1 Decembrie – Calea Moldovei – Lucian Blaga – Simion Mândrescu – Subcetate – Busuiocului – Tărpiului – Dimitrie Cantemir – Eroilor – lon Slavici – Crinilor – Piața Petru Rareș – B-dul Republicii.

Pentru localitățile componente municipiului Bistrița, programul de colectare a deșeurilor vegetale prevede perioada 25-30 noiembrie, după cum urmează:

Luni, 25 noiembrie 2024- Cartier Sărata
Marți, 26 noiembrie2024 – Cartier Ghinda
Joi, 28 noiembrie 2024 – Cartier Viișoara și Cartier Sigmir
Vineri și sâmbătă, 29-30 noiembrie 2024 – Cartier Unirea
Sâmbătă, 30 noiembrie 2024 – Cartier Sătinița.