„Din fermă în furculiță” continuă la Telciu: se inaugurează Punctul de gastronomie locală „Gusturi din Ținutul Năsăudean”

Campania „Din fermă în furculiță”, derulată în Poarta Transilvaniei – Bistrița-Năsăud de Asociația Produs în Bistrița-Năsăud, cu sprijinul Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, marchează o nouă etapă prin inaugurarea Punctului de gastronomie locală „Gusturi din Ținutul Năsăudean”.

Evenimentul va avea loc joi, 26 februarie, de la ora 11:00, în localitatea Telciu, și propune promovarea produselor locale și a rețetelor tradiționale din zona Năsăudului, într-un concept care pune în valoare lanțul scurt alimentar și identitatea gastronomică regională.

Inițiativa face parte dintr-o strategie mai amplă de susținere a producătorilor locali și de consolidare a brandului culinar al județului Bistrița-Năsăud, sub umbrela campaniei „Din fermă în furculiță”. Prin deschiderea acestui nou punct de gastronomie locală, organizatorii urmăresc să creeze un spațiu dedicat preparatelor realizate din ingrediente provenite direct de la fermierii și micii producători din zonă.

Reprezentanții Asociației Produs în Bistrița-Năsăud au transmis invitația către parteneri și mass-media, solicitând confirmarea participării până marți, 24 februarie. Organizatorii pun la dispoziție și transport asigurat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud pentru cei care doresc să efectueze deplasarea organizat.

Deschiderea Punctului de gastronomie locală „Gusturi din Ținutul Năsăudean” este prezentată drept un nou reper pe harta locurilor de „bun gust” din județ, cu potențial de a deveni un pol de atracție pentru iubitorii de produse autentice și experiențe culinare locale.

Bistritzer Burg Dog Show 2026 se mută la Pârtia Cocoș. Patru expoziții chinologice într-un singur weekend

Asociația Chinologică Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bistrița, organizează în perioada 21–22 martie 2026 o nouă ediție a Bistritzer Burg Dog Show, unul dintre cele mai importante evenimente chinologice ale primăverii.

Ediția din acest an vine cu o schimbare majoră de locație. Evenimentul va avea loc în Unirea, la Baza Pârtiei Cocoș, în proximitatea Aerodromului din Bistrița – un spațiu mai amplu, modern și ușor accesibil, adaptat unui eveniment de anvergură națională și internațională.

Patru expoziții în două zile

Programul competițional este unul intens: organizatorii anunță patru expoziții într-un singur weekend – două competiții de tip CAC (Certificat de Aptitudini pentru Campionat) și două de tip CACIB (Certificat de Aptitudini pentru Campionat Internațional de Frumusețe).

Arbitrajul va fi asigurat de o echipă de arbitri internaționali, invitați să evalueze exemplarele înscrise în competiție, în conformitate cu standardele Federației Chinologice Internaționale. Participanții vor avea astfel șanse multiple de a obține titluri de campion și calificări relevante în circuitul expozițional.

Locație nouă, infrastructură extinsă

Mutarea la Pârtia Cocoș oferă un cadru generos pentru ringuri de arbitraj, zone dedicate expozanților și spații pentru public. Organizatorii subliniază că noua locație permite o organizare mai eficientă și o experiență îmbunătățită atât pentru competitori, cât și pentru vizitatori.

Bistritzer Burg Dog Show reunește anual crescători, handleri, arbitri și iubitori de câini din România și din străinătate, consolidând poziția municipiului Bistrița pe harta evenimentelor chinologice de prestigiu.

Detaliile privind înscrierile și lista completă a arbitrilor urmează să fie anunțate în perioada următoare.

Prin ediția 2026, organizatorii își reafirmă misiunea: la Bistrița, câinele tău poate deveni campion.

Campanie gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase în Bistrița-Năsăud, între 23 și 28 februarie

 

ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Supercom SA, organizează în perioada 23–28 februarie o campanie gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase în cele patru orașe ale județului: Bistrița, Beclean, Năsăud și Sângeorz-Băi.

Acțiunea vizează preluarea gratuită a obiectelor de mari dimensiuni, care nu pot fi gestionate prin sistemul obișnuit de colectare a deșeurilor menajere.

Ce tipuri de deșeuri pot fi predate

În categoria deșeurilor voluminoase sunt incluse: fotolii, canapele, saltele, dulapuri, mese, scaune, mobilier de grădină, jucării de mari dimensiuni (tobogane, biciclete, trotinete), piscine gonflabile, cuști pentru animale, balansoare, covoare și alte bunuri de folosință îndelungată.

Reprezentanții ADI Deșeuri solicită respectarea strictă a instrucțiunilor privind amplasarea acestora:

  • Cetățenii care locuiesc în zonele de blocuri trebuie să depună deșeurile la platformele de colectare a deșeurilor reciclabile.
  • Cetățenii care locuiesc în zonele de case trebuie să scoată deșeurile în fața porții, fără a bloca circulația pietonală sau auto.

Autoritățile atrag atenția că deșeurile nu trebuie scoase în afara datelor stabilite prin program.

Programul de colectare în municipiul Bistrița

Luni, 23 februarie 2026

Perimetrul cuprins între străzile: Libertății, Independenței, Alexandru Odobescu, Ioan Rațiu, Codrișor, Mihai Viteazu, Valea Budacului, Simpozionului.

Marți, 24 februarie 2026

Străzile: Libertății, Independenței, Gării, Tărpiului, Drumul Cetății (sens capelă spre Calea Clujului), Calea Clujului (până la sensul Petrom), George Enescu, Compozitorilor.

Miercuri, 25 februarie 2026

Străzile: Alexandru Odobescu, Republicii, 1 Decembrie, Calea Moldovei, Aviator Mihai Berbecariu, Grănicerilor, Avram Iancu, Ion Minulescu, Parcului.

Joi, 26 februarie 2026

Străzile: Gării, Republicii, 1 Decembrie, Calea Moldovei, Valea Rusului, Drumul Dumitrei Nou, Simion Mândrescu, Cartier Subcetate (până la sensul de la capelă).

Vineri, 27 februarie 2026

Străzile: Valea Jelnei, Ghinzii, Soarelui.

Localitățile componente ale municipiului Bistrița

  • Luni, 23 februarie – Cartier Sărata
  • Marți, 24 februarie – Cartier Ghinda
  • Joi, 26 februarie – Cartier Viișoara
  • Vineri, 27 februarie – Cartier Unirea și Cartier Sigmir
  • Sâmbătă, 28 februarie – Cartier Slătinița

Programul în celelalte orașe

  • Sângeorz-Băi – Vineri, 27 februarie 2026
  • Năsăud – Sâmbătă, 28 februarie 2026
  • Beclean – 23–27 februarie 2026, conform programului obișnuit de colectare a deșeurilor menajere

Reprezentanții ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud precizează că, în afara campaniilor gratuite, deșeurile voluminoase pot fi ridicate contra cost de operatorul de salubritate sau pot fi predate gratuit la cele cinci centre de colectare special amenajate la nivelul județului.

Campania are ca obiectiv prevenirea abandonării mobilierului și a altor obiecte de mari dimensiuni pe domeniul public, precum și creșterea gradului de colectare controlată a deșeurilor în județul Bistrița-Năsăud.

CNI a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru noul pavilion al Penitenciarului Bistrița. Investiție de aproape 62 milioane lei

Compania Națională de Investiții a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru construirea unui nou pavilion de detenție cu 500 de locuri, în apropierea Penitenciarul Bistrița. Proiectul intră astfel în faza de execuție, marcând un pas important în extinderea infrastructurii de detenție din județ.

Anunțul privind demararea lucrărilor a fost făcut de executantul investiției, MIS Grup, care a precizat că a primit oficial ordinul de începere a lucrărilor și că urmează etapa de mobilizare și organizare a șantierului.

„Start proiect! Demarăm lucrările la Penitenciarul Bistrița. Echipa noastră a primit ordinul de începere a lucrărilor, marcând debutul fazei de execuție pentru noul pavilion al Penitenciarului Bistrița. Începem procesul de mobilizare și organizare a șantierului – primul pas concret în implementarea acestui proiect de importanță publică majoră. Realizarea noului pavilion al Penitenciarului Bistrița va adăuga 500 de locuri de cazare, contribuind semnificativ la reducerea supraaglomerării și la îmbunătățirea condițiilor de detenție”, au transmis reprezentanții companiei.

Investiția se derulează prin Compania Națională de Investiții (CNI) și presupune realizarea unui ansamblu nou, cu o capacitate totală de 500 de locuri de cazare. Suprafața desfășurată a construcției va fi de 12.736 metri pătrați.

Conform datelor proiectului, noul pavilion va fi echipat cu dotări tehnologice moderne și va include instalații HVAC, instalații electrice și sisteme de semnalizare la incendiu, menite să asigure standarde actuale de siguranță și funcționalitate.

Valoarea contractului pentru execuția lucrărilor este de 61.929.295,18 lei fără TVA.

Prin această investiție, autoritățile urmăresc reducerea gradului de supraaglomerare din sistemul penitenciar și îmbunătățirea condițiilor de detenție, în linie cu cerințele și standardele actuale privind infrastructura carcerală.

CCR declară constituțională legea privind pensiile magistraților. Proiectul merge la promulgare

Curtea Constituțională a României a decis miercuri, după cinci amânări succesive, că legea care majorează vârsta de pensionare a magistraților și modifică formula de calcul a pensiei de serviciu este constituțională. Judecătorii au respins sesizarea de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

Decizia a fost luată într-o ședință începută la ora 11.30. Prin hotărârea pronunțată, Curtea a validat proiectul asumat de Guvernul condus de Ilie Bolojan, care urmează să fie transmis președintelui Nicușor Dan pentru promulgare. Ulterior, legea va fi publicată în Monitorul Oficial și va intra în vigoare, după corectarea termenului de aplicare.

Solicitare de trimitere la CJUE, respinsă implicit

La termenul anterior, din 11 februarie, Curtea amânase pronunțarea pentru a analiza o cerere formulată de ICCJ, condusă de judecătoarea Lia Savonea. Instanța supremă solicitase trimiterea proiectului spre analiză Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), invocând posibile încălcări ale standardelor europene privind independența justiției. O solicitare similară fusese formulată și de judecătorul constituțional Gheorghe Stan.

Prin decizia de miercuri, Curtea a respins însă sesizarea ICCJ, stabilind că legea respectă prevederile constituționale.

Ce a invocat Înalta Curte

În sesizarea depusă la CCR, ICCJ susținea că legea:

  • discriminează magistrații față de alți beneficiari de pensii de serviciu;
  • încalcă standardele internaționale și jurisprudența CJUE și CEDO;
  • afectează independența justiției;
  • elimină, în fapt, pensia de serviciu a magistraților;
  • utilizează termeni neclari și prezintă lacune normative, contrare exigențelor de calitate și previzibilitate a legii.

Curtea Constituțională a respins aceste argumente.

Principalele modificări aduse de lege

Proiectul introduce o perioadă de tranziție de 15 ani, până în 2042, pentru creșterea graduală a vârstei de pensionare la 65 de ani.

Potrivit textului adoptat:

  • În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2026, magistrații se pot pensiona după împlinirea vârstei de 49 de ani, indiferent de momentul la care aceasta este atinsă.
  • În fiecare an ulterior, până în 2042, vârsta de pensionare va crește progresiv, cu câte un an.
  • Pensia de serviciu va reprezenta 55% din baza de calcul (media indemnizațiilor brute din ultimele 60 de luni), dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizație netă avută în activitate.
  • Se menține posibilitatea pensionării anticipate pentru magistrații cu o vechime de cel puțin 35 de ani, însă cu aplicarea unei penalizări anuale de 2% pentru fiecare an până la împlinirea vârstei standard de 65 de ani.

În prezent, pensia de serviciu a magistraților este de 80% din ultimul salariu brut.

Diferența față de prima variantă respinsă

Guvernul și-a asumat pentru a doua oară răspunderea pe acest proiect în 2 decembrie. Prima variantă, adoptată prin aceeași procedură în 1 septembrie, a fost respinsă de Curtea Constituțională în 20 octombrie, pe motive de procedură: Executivul nu solicitase avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Diferența majoră între cele două variante este extinderea perioadei de tranziție de la 10 la 15 ani, măsură menită să răspundă criticilor privind afectarea bruscă a statutului magistraților.

Următorii pași

Înainte de intrarea în vigoare, Parlamentul trebuie să modifice termenul de aplicare prevăzut inițial – 1 ianuarie 2026 – întrucât amânările succesive ale deciziei CCR fac imposibilă respectarea acestui calendar. După această corecție, legea va fi promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial.

Decizia CCR marchează un nou episod în reforma sistemului pensiilor speciale, un subiect care a generat tensiuni instituționale și dezbateri intense privind echilibrul dintre independența justiției și principiul contributivității în sistemul public de pensii.

Gloria Bistrița joacă la Brăila, în Cupa României. Carlos Viver: „Va trebui să facem un meci foarte bun”

Gloria Bistrița va disputa joi, 19 februarie, de la ora 18:00, partida din Cupa României împotriva formației HC Dunărea Brăila. Meciul se va juca la Brăila și are caracter eliminatoriu, ceea ce ridică miza confruntării.

Antrenorul principal al Gloriei, Carlos Viver, anticipează un duel dificil în fața unei echipe puternice și echilibrate.

„Cred că să jucăm împotriva Brăilei, acolo, într-un meci cu eliminare directă, este un scenariu dificil, în Cupa României. Brăila este o echipă foarte echilibrată, cu multe jucătoare de mare valoare. Va trebui să facem un meci foarte bun și să luptăm din greu pentru a câștiga”, a declarat tehnicianul formației bistrițene.

Partida dintre HC Dunărea Brăila și Gloria Bistrița contează pentru fazele eliminatorii ale competiției și va decide echipa care avansează în etapa următoare.

Pentru Gloria, obiectivul este să facă un joc solid, disciplinat tactic și de intensitate maximă pe parcursul celor 60 de minute, într-un duel în care fiecare detaliu poate face diferența.

 

Nicolae Petru, un tată de 38 de ani, luptă cu o tumoare cerebrală. Comunitatea îi poate oferi șansa la viață

Nicolae Petru are 38 de ani și este tatăl a doi copii pentru care reprezintă sprijinul, echilibrul și siguranța de zi cu zi. Astăzi, viața lui și a familiei sale este marcată de un diagnostic dur: tumoare cerebrală.

În spatele acestui diagnostic se află o luptă continuă: investigații, tratamente, drumuri la medici și costuri medicale care depășesc posibilitățile unei familii obișnuite. Nicolae vrea să fie prezent în viața copiilor săi, să îi vadă crescând, să le ofere în continuare sprijinul și dragostea de tată.

Boala nu ține cont de vârstă sau de planuri. Însă comunitatea poate face diferența. Orice contribuție financiară, indiferent de valoare, poate însemna acces la tratamente, investigații și șansa la recuperare. La fel de importantă este și distribuirea acestui apel, pentru ca mesajul să ajungă la cât mai mulți oameni dispuși să ajute.

Familia face un apel la solidaritate și sprijin pentru ca Nicolae Petru să poată continua lupta pentru viața sa.

Date pentru donații:

BT Pay: 0743 317 755

Mențiune: „Speranța pentru Tata”

Cont bancar: RO59INGB0000999912531085

Mențiune: „Speranța pentru Tata”

Cei care doresc informații suplimentare pot lua legătura cu familia la numărul de contact pus la dispoziție.

În momentele dificile, comunitatea are puterea de a schimba destine. Nicolae Petru are nevoie de sprijin pentru a-și continua lupta și pentru a rămâne alături de copiii săi.

Gloria Bistrița joacă la Brăila în optimile Cupei României. Meciul va fi transmis online

Echipa de handbal feminin CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud va evolua joi, 19 februarie, în optimile de finală ale Cupei României, în deplasare, împotriva formației HC Dunărea Brăila.

Partida se va disputa în Sala Polivalentă din Brăila, cu începere de la ora 18.00. Meciul nu va fi televizat, însă suporterii îl vor putea urmări în direct pe pagina oficială de YouTube a clubului bistrițean.

Confruntarea din Cupa României este prima dintre cele două dueluri programate între cele două echipe în interval de o săptămână. Gloria și Dunărea se vor întâlni din nou joi, 26 februarie, de la ora 17.30, tot la Brăila, într-un meci contând pentru etapa a 16-a din Liga Florilor.

Programul complet al optimilor Cupei României:

  • Corona Brașov – HC Zalău
  • Știința București – SCM Râmnicu Vâlcea
  • Unirea Slobozia – CSM Galați
  • Universitatea Craiova – CSM Slatina
  • CSM Târgu Jiu – Minaur Baia Mare
  • CSM Iași – CSM București
  • Știința Bacău – Rapid București

Miza calificării în sferturile de finală și perspectiva unui nou duel direct în campionat transformă dubla de la Brăila într-un test important pentru formația bistrițeană, aflată într-o perioadă intensă din calendarul competițional.

Centura ocolitoare a Bistriței, aproape desprinsă din studiul de fezabilitate. Licitația ar putea fi lansată în iarnă

Președintele Radu Moldovan a anunțat că proiectul centurii ocolitoare a municipiului Bistrița avansează, fiind aproape finalizată desprinderea acestuia din studiul de fezabilitate amplu aferent drumului de mare viteză Dej – Bistrița.

Potrivit șefului Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, finalizarea studiului de fezabilitate este estimată pentru luna septembrie. În paralel, Primăria Bistrița și Consiliul Județean intenționează să inițieze o asociere pentru implementarea proiectului.

„E aproape finalizată desprinderea din studiul de fezabilitate mare a centurii ocolitoare a municipiului Bistrița. Perspectivele pentru finalizarea studiului sunt pentru luna septembrie. Între timp, Primăria Bistrița și Consiliul Județean vor face o asociere – să vedem dacă se impune din punct de vedere juridic și cu comunele Budacu de Jos și Livezile sau putem rămâne doar cu cele două entități – și vom prelua – pe modelul Beclean – implementarea proiectului, adică procedura de achiziție și tot ce urmează pentru a urgenta derularea proiectului legat de centura municipiului Bistrița. Îmi doresc foarte tare ca, în iarnă, să demarăm procedurile de licitație”, a declarat Radu Moldovan.

Contract semnat în urmă cu trei ani

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat, în urmă cu trei ani, contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate al drumului de mare viteză Dej – Bistrița cu asocierea formată din Quadrante Viaponte Proiectare și Consultanță, Metroul SA și Capital Vision SRL.

Valoarea contractului este de 8,3 milioane lei (fără TVA). Aceeași asociere a câștigat și contractul pentru studiul de fezabilitate al drumului Baia Mare – Dej. Conform prevederilor contractuale, studiile ar fi trebuit finalizate în urmă cu doi ani.

În primăvara anului trecut au început studiile de teren pentru drumul expres Dej – Beclean – Bistrița, proiect care include și varianta ocolitoare a municipiului Bistrița.

Traseul agreat, începând din zona centurii Bistriței spre Dej, este următorul: Livezile – Ghinda – Jelna – Buduș – Simionești – Monariu – Sărata – Sigmir – Blăjenii de Sus – Șintereag – Beclean – Braniștea – Uriu – Reteag – Ciceu Mihăiești – Cuzdrioara – Dej.

Autoritățile locale mizează pe preluarea implementării proiectului la nivel județean și municipal pentru a accelera procedurile, astfel încât licitația de execuție să poată fi lansată în sezonul rece.

CarpMentor, ecosistem digital cu inteligență artificială pentru pescuitul la crap. Soluții integrate pentru pescari și organizatori de competiții

CarpMentor este o platformă digitală dezvoltată de Myon Baits, care integrează tehnologii de inteligență artificială pentru a optimiza atât experiența pescarilor de crap, cât și organizarea competițiilor de profil. Aplicația propune un ecosistem complet, orientat spre eficiență, automatizare și analiză în timp real.

Funcționalități pentru pescarul modern

Pentru pescarii individuali, platforma oferă instrumente menite să reducă incertitudinea și timpul consumat cu activități auxiliare.

AI Bait Consultant este un asistent inteligent care recomandă nada potrivită în funcție de condițiile meteo și specificul bălții. Sistemul utilizează date contextuale pentru a genera sugestii personalizate, cu scopul de a crește șansele de captură.

Social Media Autopilot permite generarea automată de postări și montaje video dinamice pornind de la capturile realizate, facilitând distribuirea rapidă a conținutului pe rețelele sociale.

Cost Splitter automatizează calculul cheltuielilor comune între partenerii de pescuit, eliminând calculele manuale și eventualele neclarități privind contribuțiile financiare.86dc9867-9b9d-41e4-9ab5-06b725647154-454x1024 CarpMentor, ecosistem digital cu inteligență artificială pentru pescuitul la crap. Soluții integrate pentru pescari și organizatori de competiții 73a5fd67-e9dc-4d2d-a64d-806159e4d1b5-1024x564 CarpMentor, ecosistem digital cu inteligență artificială pentru pescuitul la crap. Soluții integrate pentru pescari și organizatori de competiții 58caa090-03e0-481a-842e-b76adac6896d CarpMentor, ecosistem digital cu inteligență artificială pentru pescuitul la crap. Soluții integrate pentru pescari și organizatori de competiții

Instrumente avansate pentru organizatorii de competiții

CarpMentor include un set extins de funcționalități dedicate organizatorilor de concursuri, cu accent pe digitalizare și transparență.

AI Scan & Calcul permite extragerea automată a datelor dintr-o fotografie a fișei de arbitraj și generarea instantanee a clasamentului. Procesul reduce semnificativ riscul erorilor umane și timpul de procesare.

Live Ranking oferă un clasament actualizat în timp real, vizibil participanților, eliminând nevoia de actualizări manuale și solicitări constante de informații.

Dashboard Financiar asigură monitorizarea în timp real a plăților echipelor și a sumelor de încasat, facilitând managementul financiar al competiției.

Calcul Rapid al clasamentelor (de tip „Best 5” sau alte formule personalizate) este realizat automat, fără timpi de așteptare.

Platforma permite configurarea competițiilor (sectoare, număr de standuri, premii, reguli de includere a capturilor în clasament) într-un mediu digital centralizat.

Acces și integrare

Autentificarea se face rapid prin cont Google sau Facebook, iar interfața este structurată pentru utilizare intuitivă atât de pe desktop, cât și de pe dispozitive mobile.

Prin combinarea inteligenței artificiale cu funcționalități de management operațional și financiar, CarpMentor se poziționează ca o soluție tehnologică dedicată nișei pescuitului la crap, cu obiectivul de a standardiza procesele și de a aduce un nivel superior de eficiență în activitățile de agrement și competiționale.