Tenis de masă: Gloria 2018, în primele patru pe țară la feminin și masculin

Gloria a reușit o performanță remarcabilă la tenis de masă, calificându-se cu ambele echipe, atât la fete, cât și la băieți, în play-off-ul superligii, potrivit Sportul Bistrițean.

La București, s-a încheiat returul campionatului regulat. Au jucat între ele, pentru a doua oară în acest sezon, cele mai bune 8 echipe din România.

La fete, Gloria a început returul de pe locul 4 în clasament și a rămas acolo în clasamentul general, chiar dacă a terminat pe 6 în clasamentul returului.

Cu o echipă formată la CSM Bistrița, fostă vicecampioană națională, Gloria a bătut în retur pe CSM Constanța, CSM Moinești, CS Dumbrăvița, CSM Bistrița și a pierdut cu Steaua, CSM Carei și cu CSM Arad. Va juca în play-off cu Steaua, acolo unde Bernadette Szocs strălucește și e greu de învins.

Echipa Gloriei a fost formată din Ioana Sîngeorzan, Tania Plăian, Andreea Clapa și Orsolya Feher

CSM Bistrița, echipă coordonată de Emilian Bulbuc, Marian Filipaș, Daniel Răcilă și Mihai Briciu, și-a îndeplinit și ea obiectivul pentru acest an, rămânerea în superligă. S-a clasat pe 6, locurile 7 și 8 retrogradând în Divizia A.

Echipa de la CSM a fost formată din Cristina Sângeorzan, Evelyn Ungvari, Cezara Boeriu și ucraineanca Anastasia Dimitrenco.

La băieți, echipa Gloriei, formată din Darius Toma, Lucian Munteanu, Matei Dumitrescu, Mihai Nagy și Dan Daniel va juca și ea în play-off tot de pe locul 4 după tur și retur.

Bistrițenii au bătut pe Sepsi Sfântu Gheorghe, CSM Focșani, U Craiova și CSM Constanța, pierzând cu Steaua, CSS Odorheiu Secuiesc și CS Dumbrăvița.

Ambele echipe ale Gloriei sunt coordonate de antrenorii Mihaela Șteff și Alex Dincă.

 

După ce s-a tras linie iar fiecare punct obținut a contat în clasamentul final, situația arată astfel:

⚬În play-off-ul Superligii feminine vor juca: CSA Steaua București, CSM Constanța I, CSM Victoria Carei, CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud

⚬În play-off-ul Superligii masculine vor juca: CSA Steaua București, ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, CSS Odorheiu Secuiesc I, CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud

⚬Din Superliga feminină au retrogradat: CSM Moinești și CS Comunal Dumbrăvița

⚬Din Superliga masculină au retrogradat: CSM Focșani 2007, CSM Constanța

Gloria 2018 întâlnește Metz într-un meci complicat din Champions League

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud întâlnește la TeraPlast Arena echipa franceză Metz Handball în penultima rundă a Grupei A din EHF Champions League la handbal feminin.

Meciul din etapa a 13-a, care este ultimul acasă pentru Gloria în faza grupelor, se va disputa sâmbătă 15 februarie, de la ora 17.00, cu Marius Novanc.

Bilete

  • online – pe https://biletesmart.ro/bistrita/ de joi 13 februarie, ora 12.00
  • în format fizic – la casieria clubului din str. Păcii nr. 2A (joi 13 februarie între orele 12.00 – 16.00, vineri 14 februarie între orele 09.00 – 13.00) și, în limita stocului disponibil, la TeraPlast Arena (sâmbătă 15 februarie de la ora 15.30)

Transmisii TV

  • Prima Sport 4
  • Digi Sport 4

Arbitri din Cipru

  • Georgios Panayides
  • Marios Andreou
Meciuri de verificare pentru sportivii Gloriei 2018

Boxerii clubului nostru se află zilele acestea la sala Stadionului Municipal din Zalău pentru mai multe meciuri de verificare.

𝗣𝗮𝘂𝗹 𝗟𝗮𝘇𝗮̆𝗿 62 kg, 𝗖𝗿𝗶𝘀𝘁𝗶𝗮𝗻 𝗧𝗮𝗺𝗯𝗮 54 kg și 𝗘𝗺𝗮𝗻𝘂𝗲𝗹 𝗧𝗶𝗺𝗯𝗮𝗰𝗮 60 kg au boxat cu mai mulți adversari de la cluburi din zona Transilvaniei.

𝗗𝗮𝗻𝗶𝗲𝗹 𝗠𝗮𝗲𝗿𝗮𝗻, antrenor: ”Sunt mulțumit de sportivi, s-au descurcat foarte bine. Ne dorim și alte meciuri de pregătire în perioada următoare, cu atât mai mult cu cât în luna aprilie participăm la Campionatul National de Tineret, unde ne dorim să avem evoluții foarte bune.”

Florentin Pera a fost demis de la Gloria 2018

“În urma analizei ultimelor rezultate ale echipei de handbal Gloria Bistrița-Năsăud, Consiliul de Administrație a Clubului s-a întrunit și a decis demiterea antrenorului principal Florentin Pera și preluarea funcției de antrenor principal interimar de către dnul Marius Novanc!

Mulțumim, Florentin Pera!
Un capitol memorabil din istoria echipei noastre se încheie, dar ceea ce am construit împreună rămâne pentru totdeauna.

Sub conducerea dumneavoastră, ca antrenor principal, echipa de handbal feminin Gloria Bistrița-Năsăud a atins performanțe de argint și bronz, care, odată, păreau doar vise îndrăznețe.
Am muncit, am luptat, am crezut și am demonstrat că ambiția, determinarea și spiritul de echipă pot duce orice vis la realitate.

Am reușit împreună să obținem:

• Bronzul în Cupa României 2023-2024
• Bronzul în Liga Națională 2023-2024
• Argintul în Supercupa României 2024

Am jucat finala EHF European League 2023-2024, numele județului a răsunat în Europa, iar argintul a ajuns la echipa de suflet, în Bistrița-Năsăud.

Aceste rezultate sunt simboluri ale pasiunii, performanței și muncii depuse de fiecare jucătoare, de întregul staff și de dumneavoastră.

Chiar dacă drumurile noastre se despart, moștenirea lăsată de dumneavoastră rămâne o parte esențială a ADN-ului Gloriei.

Continuăm lupta cu aceeași dorință de performanță, cu aceleași principii și cu determinarea că visurile devin realitate prin ambiție și multă muncă!

Domnule Profesor Florentin Pera, vă mulțumim pentru tot ce ați făcut pentru noi!
Mult succes în continuare!

Gloria merge mai departe și #LUPtă!”, a transmis clubul.

HANDBAL: Cât de mult îl costă înfrângerea? Florentin Pera, declarație după meciul pierdut la Craiova

Antrenorul Gloriei, Florentin Pera, a declarat după meciul pierdut la Craiova, scor 25-24, că este foarte supărat din cauza înfrângerii.

Deși, există informații neoficiale de o posibilă înlocuire a lui Pera, staff-ul de conducere al Gloriei 2018 BN nu a ieșit cu niciun comunicat oficial. Surse apropiate au confirmat pentru N1TV că administrația clubului va ieși cu un comunicat astăzi. Astfel sunt susținute informațiile neoficiale că Pera va fi schimbat.

HANDBAL: Urmează două meciuri tari și decisive pentru tinerele Gloriei

Echipa de tineret a Gloriei Bistrița-Năsăud participă la Turneul 3 din Campionatul Național de Handbal – Tineret Feminin, Seria A, unde va disputa două confruntări importante.

Programul meciurilor:
• 8 februarie | Ora 10:00
CSU Universitatea de Vest Timișoara Tineret vs. CS Gloria 2018 BN Tineret
• 9 februarie | Ora 15:30
CS Gloria 2018 BN Tineret vs. CS Minaur Baia Mare Tineret

Locație: Zalău

foto: CS Gloria 2018

În Liga 3, dar pe barosăneală! Gloria își pregătește fotbaliștii în Antalya

Până în 15 februarie, fotbaliștii din Liga 3 se bucură de soare în Antalya, aflați în cantonament. Vor susține patru meciuri amicale cu echipe străine, din Orient.

Pentru cei 26 de jucători care au făcut deplasarea în cantonament nu urmează o perioadă ușoară dar cu toții sunt convinși că forma echipei din perioada următoare va depinde de randamentul pe care îl dau acum, în perioada de pregătire și acumulare.

Programul meciurilor amicale:

5.02 – CS Gloria 2018 BN (România) – FC Ilbirs (Kârgâzstan)

8.02 – CS Gloria 2018 BN (România) – FC Turan (Kazakhstan)

12.02 – CS Gloria 2018 BN (România) – FC Neftchi Kochkor ATA (Kârgâzstan)

14.02 – CS Gloria 2018 BN (România) – FC Iberia 1999 (2) (Georgia)

Derby in Liga Florilor astăzi! Gloria joacă cu Rapid

Astăzi, de la ora 17:30, handbalul spectacol revine la TeraPlast Arena, unde CS Gloria Bistrița-Năsăud va primi vizita celor de la CS Rapid într-un meci extrem de important din Liga Florilor MOL.

Duelul se anunță intens, cu două echipe motivate să își impună jocul și să ofere suporterilor o partidă plină de emoție.

Echipa bistrițeană va încerca să profite de avantajul terenului propriu și de sprijinul fanilor pentru a obține un rezultat pozitiv. Atmosfera din sală se anunță incendiară, iar iubitorii handbalului sunt invitați să-și susțină favoritele și să se bucure de un adevărat spectacol sportiv.

Sâmbătă e zi de meci pentru Gloria Bistrița vs Rapid București

Sâmbătă e zi de meci  pentru  Gloria Bistrița vs Rapid București!

Biletele se pune în vânzare după următorul program:
Online: Joi • 30.01.2025, începând cu ora 12:00 • https://biletesmart.ro/bistrita/
Fizic, la casieria clubului din strada Păcii nr 2A:
30.01.2025, în intervalul orar 12:00 -16:00
31.01.2025, în intervalul orar 09:00 -13:00
Fizic, la Complex Sportiv Polivalent”TeraPlast Arena”: 01.02.2025, începând cu ora 15.30.

Vezi meciul Live pe #ProArena.
Ne vedem la #TeraplastArena și susținem din , echipa ce #LUPtă! Haide Gloria Bistriţa-Năsăud!

O campioană mondială intră în lotul Gloriei 2018 Bistrița-Năsăud

Larissa Nusser (24 de ani), campioană mondială alături de naționala Olandei, este noua jucătoare a lui CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud. Nusser este a doua handbalistă de la Vipers Kristiansand care se transferă în România, după desființarea clubului norvegian.

În 2024, Nusser s-a transferat în Norvegia, la Vipers Kristiansand, club care a trecut prin numeroase probleme în ultimul an. Vipers s-a salvat în ultima clipă de la faliment, însă miracolul nu a durat prea mult și, în cele din urmă, formația nordică s-a desființat.Gloria Bistrița s-a mișcat rapid și a transferat-o pe Larissa Nusser, care este a doua handbalistă adusă de la Vipers Kristiansand. În urmă cu o săptămână, Paula Arcos Poveda (23 de ani), inter stânga/centru, a fost anunțată oficial la formația bistrițeană.Florentin Pera le-a mai transferat pe pivotul Lorena Ostase, pe interul dreapta Daria Bucur și pe portărița Ana Maria Măzăreanu.

În 2019, la Campionatul Mondial din Japonia, Larissa Nusser, componentă a naționalei Olandei, a câștigat medalia de aur. În finală, Olanda a trecut cu 30-29 de Spania, cea mai bună marcatoare fiind Estavana Polman (9 goluri).