Gloria, victorie clară în deplasare la Iași. Urcă pe locul 3 și speră la podium

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a obținut o victorie categorică în deplasare împotriva CSM Iași, cu scorul de 37-20, într-un meci disputat duminică, 27 aprilie 2025, în cadrul etapei a 23-a din Liga Florilor.

Partida a fost dominată de la început până la sfârșit de echipa bistrițeană, care a demonstrat o formă excelentă atât în atac, cât și în apărare. Extrema dreaptă Asuka Fujita a fost cea mai bună marcatoare a meciului, reușind să înscrie 11 goluri. De asemenea, Nicoleta Dincă a contribuit cu 5 goluri la succesul echipei.

Această victorie consolidează poziția Gloriei Bistrița în clasamentul Ligii Florilor, menținând echipa în lupta pentru podium.

Următorul meci al Gloriei Bistrița este programat pentru 4 mai 2025, când echipa va întâlni CSM Slatina pe teren propriu.

Stă bine și pe stânga și pe dreapta! Campionul Național la Skandenberg e din Bistrița-Năsăud

„Acum 14 ani, sper sa nu greșesc mă uitam la Sport.ro. Maestrul Olimpiu vs Ioan „Ursu” Pușcașu. Mă uitam cu admirație și mă gândeam cum ar fi sa fiu și eu ca el, la fel de puternic, la fel de musculos.

După ce am descoperit YouTube-ul, am văzut că a fost singurul român care îl învinsese pe Ion Oncescu. In 2019, am postat un video într-un grup de skandenberg și multă lume m-a luat peste picior. El fiind singurul care s-au comportat frumos, mi-a dat numărul său și m-a invitat la un antrenament. El fiind în 2019 campion absolut in Romania. In 2019.

După al doilea meu concurs, am reușit o performanță modestă, a venit la mine și mi-a zis:”capul sus, eu m-am apucat de skandenberg la 26 de ani, tu ai mare potențial și tot viitorul în fața.” De atunci am format o relație foarte bună de prietenie. In 2021, m-am alăturat Club Sportiv Unirea Sisesti , după care am reușit să obțin 7 titluri de campion național, 3 titluri de vicecampion national, 2 medalii de bronz la campionatul european din 2022, 2 medalii de argint la Swiss Open, 2 medalii de bronz la cupa mondială din Budapesta.

Iar acum, după 14 ani in care am crescut, de la copilul de la copilul care privea de la televizor, am ajuns să mă lupt in finală cu maestrul Olimpiu Făt, cu care nu credeam că o să mă întâlnesc vreodată, dar sa am o finală la categoria grea cu el, nici în vis nu îmi imaginam! Credeți în visele voastre, orice vis poate fi îndeplinit daca crezi cu adevărat și lupți pentru el! Mulțumesc pentru tot, Maestre!”, a transmis Tiberius Buta pe contul său personal de Facebook.

Casă închisă la meciul România – Italia de la TeraPlast Arena! Sold Out din primele momente ale punerii biletelor la vânzare

Fetele noastre vor juca pe 13 aprilie cu inima plină, știind că în spatele lor stă o sală întreagă! Așadar, România va întâlni Italia cu casa închisă, iar fiecare loc din #TeraPlastArena e ocupat de speranță, pasiune și dragoste pentru handbal.

Bazi, Lorena, Sonia, Ștefan și întreaga echipă națională vor simți energia voastră în fiecare pas, în fiecare gol, în fiecare moment de luptă.

Vă mulțumim, pentru că ați transformat Bistrița într-o fortăreață a tricolorului.
Pe 13 aprilie, nu sunt doar 16 jucătoare pe foaia de joc, suntem ~2000 în Sală și nenumărate inimi în fața ecranelor, pe #ProArena.

Hai, România! Ne vedem la #TeraPlastArena!

Minifotbal: Extratereștrii, campioni și anul acesta

După un parcurs impecabil, campionii s-au impus sâmbătă seara categoric în finală, cu 4-0 în fața celor de la Amigos Bistrița și au cucerit trofeul.

Campionii în exercițiu și liderii autoritari in actualul sezon în Superliga de Minifotbal, fotbaliștii Extratereștrilor au ridicat cupa deasupra capului și se vor pregăti de acum, să reprezinte județul Bistrița-Năsăud în etapele naționale, cu încredere, determinare și spirit de echipă.

Raul Runcan, cu 8 goluri marcate, a fost desemnat golgheterul competiției, o performanță remarcabilă.

Prima ediție a Turneului de Handbal Mixt pentru amatori, un eveniment dedicat pasionaților acestui sport

În perioada 22-23 martie, sala de sport „Dorin Moruțan” a Liceului cu Program Sportiv din Bistrița va deveni centrul unui eveniment sportiv special: prima ediție a Turneului de Handbal Mixt pentru amatori. Această competiție se adresează tuturor iubitorilor de handbal, indiferent de vârstă sau nivel de experiență, oferindu-le ocazia de a se bucura de spiritul competitiv într-o atmosferă prietenoasă și energică.

Turneul reunește șapte echipe din Bistrița, Năsăud, Rodna, Cluj-Napoca și Timișoara, formate atât din foști sportivi de performanță, cât și din amatori pasionați de handbal. Meciurile se vor desfășura după sistemul Berger, ceea ce înseamnă că fiecare echipă va avea șansa de a juca împotriva celorlalte, urmând apoi fazele eliminatorii: semifinale și finale.

Programul competiției
Sâmbătă, 22 martie, turneul începe la ora 10:00, când echipele vor intra pe teren pentru meciurile din grupe.
Duminică, 23 martie, competiția continuă cu semifinalele și finala, programate tot de la ora 10:00.
Un turneu despre pasiune, echipă și tradiție
Dincolo de competiția propriu-zisă, acest turneu își propune să fie o adevărată sărbătoare a handbalului, promovând fair-play-ul, spiritul de echipă și bucuria de a face sport. Organizatorii își doresc ca această inițiativă să devină o tradiție în comunitatea locală, oferind în fiecare an oportunitatea de a reuni sportivi și susținători ai handbalului într-un cadru prietenos.

Evenimentul este deschis publicului, așa că te invităm să vii și să susții echipele, să te bucuri de meciuri spectaculoase și de atmosfera vibrantă a unui turneu unde pasiunea pentru handbal unește oameni din diferite orașe.

Fii parte din acest moment special și hai să celebrăm împreună frumusețea handbalului! 🏆🔥

Turul semifinalei Play Off-ului Campionatului Național pe echipe de seniori la tenis de masă are loc la TeraPlast Arena

𝗧𝘂𝗿𝘂𝗹 𝘀𝗲𝗺𝗶𝗳𝗶𝗻𝗮𝗹𝗲𝗶 𝗣𝗹𝗮𝘆 𝗢𝗳𝗳-𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗖𝗮𝗺𝗽𝗶𝗼𝗻𝗮𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗡𝗮𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹 𝗽𝗲 𝗲𝗰𝗵𝗶𝗽𝗲, 𝘀𝗲𝗻𝗶𝗼𝗿𝗶 𝘀𝗲 𝗷𝗼𝗮𝗰𝗮̆ 𝗶̂𝗻 𝗧𝗲𝗿𝗮𝗣𝗹𝗮𝘀𝘁 𝗔𝗿𝗲𝗻𝗮!

Echipa feminină care le are în componență pe 𝗜𝗼𝗮𝗻𝗮 𝗦𝗶̂𝗻𝗴𝗲𝗼𝗿𝘇𝗮𝗻, 𝗧𝗮𝗻𝗶𝗮 𝗣𝗹𝗮𝗶𝗮𝗻, 𝗔𝗻𝗱𝗿𝗲𝗲𝗮 𝗖𝗹𝗮𝗽𝗮 și 𝗢𝗿𝘀𝗼𝗹𝘆𝗮 𝗙𝗲𝗵𝗲𝗿 și cea masculină formată din 𝗗𝗮𝗿𝗶𝘂𝘀 𝗧𝗼𝗺𝗮, 𝗟𝘂𝗰𝗶𝗮𝗻 𝗠𝘂𝗻𝘁𝗲𝗮𝗻𝘂, 𝗠𝗮𝘁𝗲𝗶 𝗗𝘂𝗺𝗶𝘁𝗿𝗲𝘀𝗰𝘂, 𝗠𝗶𝗵𝗮𝗶 𝗡𝗮𝗴𝘆 și 𝗗𝗮𝗻 𝗗𝗮𝗻𝗶𝗲𝗹 vor servi pentru victorie și calificarea în finală, în fața suporterilor bistrițeni. Cu toții sunt antrenați de 𝗠𝗶𝗵𝗮𝗲𝗹𝗮 𝗦̦𝘁𝗲𝗳𝗳 și 𝗔𝗹𝗲𝘅 𝗗𝗶𝗻𝗰𝗮̆.

Sportivii noștri vor întâlni CSA Steaua – campioană en titre atât la feminin cât și la masculin. Vin să asigure ingredientele unui spectacol reușit Dragoș Bujor, Luca Oprea, Robert Istrate și Alexandru Iordan (masculin) și Bernadette Szocs, Andreea Dragoman, Andreea Baiasu și Andreea Jifcu (feminin).

Sportivii noștri vor da totul pentru victorie, au nevoie însă și de sprijinul nostru, al bistrițenilor!

Vă așteptăm să le fim aproape în 25 martie, începând cu ora 16.00 la TeraPlast Arena!

#

Numele clubului CS Gloria 2018 BN va fi modificat. Se revine la Gloria Bistrița

Clubul Sportiv Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud îşi va schimba denumirea în CS Gloria Bistriţa, ca urmare a unui parteneriat ce urmează să fie semnat între Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, în subordinea căruia funcţionează clubul, şi Primăria municipiului Bistriţa.

Clubul Sportiv Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud se va numi CS Gloria Bistrița, a anunțat Gabriel Lazany, primarul municipiului Bistrița. 

Consiliul Judeţean a aprobat miercuri, într-o şedinţă extraordinară, „Acordul de asociere în vederea stabilirii cadrului comun necesar pentru promovarea, sprijinirea şi dezvoltarea sportului de performanţă în Judeţul Bistriţa-Năsăud şi Municipiul Bistriţa, prin susţinerea şi finanţarea programelor sportive de utilitate publică derulate de către Clubul Sportiv „GLORIA 2018” Bistriţa-Năsăud„.

  • Acordul prevede ca administraţia judeţeană să iniţieze, împreună cu CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, demersurile legale în vederea schimbării denumirii în Club Sportiv Gloria Bistriţa.

De asemenea, municipiul Bistriţa ar urma să asigure o cofinanţare anuală de 50% din bugetul programelor sportive de utilitate publică, în baza contractului de finanţare încheiat cu clubul sportiv.

Pentru acest an, proiectul de buget pe care Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud l-a pus în dezbatere publică prevede alocarea sumei de 18,5 milioane de lei către clubul sportiv, în scădere cu 46% faţă de anul trecut, notează Agerpres.

Acordul de parteneriat, ce trebuie adoptat şi de Consiliul Local Bistriţa, ar urma să fie încheiat pe o perioadă de patru ani.

Clubul Sportiv Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud este cunoscut în principal pentru echipa sa de handbal feminin, care activează în Liga Naţională a României şi, în sezonul 2024/2025, a participat pentru prima dată în Liga Campionilor EHF.

De asemenea, clubul include o echipă de fotbal feminin ce evoluează în SuperLigă şi o echipă de fotbal masculin aflată pe primul loc în Grupa 7 a Ligii a treia, cu şanse de promovare în Liga 2.

Clubul are în administrare cea mai modernă şi dezvoltată bază materială sportivă din municipiul Bistriţa şi din judeţ, respectiv Complexul Sportiv Polivalent Teraplast Arena şi Baza Sportivă Gloria.

Bistrița va avea un stadion ”cum nu mai există în România”: 64 de milioane de euro

Formația aflată pe prima poziție în Grupa 7 din liga a treia va beneficia de un stadion modern. Noua arenă din Bistrița va avea 12.388 de locuri și va avea facilități complexe, inclusiv un hotel și mai multe zone de agrement, iar costurile se vor ridica la 64.000.000 de euro. La intrarea în viitorul complex sportiv ar urma să apară un bust al lui Jean Pădureanu, fostul conducător al Gloriei, decedat în 2016.

Cinci reprezentanți ai Gloriei 2018, la naționala feminină de handbal

Este vorba de jucătoarele Bianca Bazaliu, ⁠Lorena Ostase, ⁠Daria Bucur, ⁠Seraficeanu Sonia, alături de preparatorul fizic Ștefan Ciuntu.

Calendarul meciurilor Lotului Național de handbal feminin al României:

1f4cd Cinci reprezentanți ai Gloriei 2018, la naționala feminină de handbalPloiești – 4 martie vs CSJ Prahova, de la ora 17:00

1f4f2 Cinci reprezentanți ai Gloriei 2018, la naționala feminină de handbal Live pe TVR Sport
1f39f Cinci reprezentanți ai Gloriei 2018, la naționala feminină de handbal Informații despre bilete vor fi anunțate în curând!
1f4cd Cinci reprezentanți ai Gloriei 2018, la naționala feminină de handbal Suedia • Nyköping – 6 martie 2025

Biletele pentru fiecare meci se achiziționează separat.

Cine a urcat pe podiumul Crosului Îndrăgostiților

O nouă ediție a concursului Crosul Îndrăgostiților de Alergare a avut loc sâmbătă, 22 februarie. Deși temperaturile nu au fost deloc prietenoase, mai mulți pasionați de sport, inclusiv copii, au ieșit la mișcare în Pădurea Schullervald.

Fătu Gavrilă-Domide, un tânăr de 26 de ani, a luat locui I la proba 5 km Open Masculin, probă pe care a cîșigat-o și în 2024, la același concurs.

De altfel, el a urcat pe podium, în ultimii ani, la cele mai importante concursuri de alergare din Bistrița-Năsăud:

2023
Loc 2 semi-maraton Invictus stafeta mixt (x4)
Loc 3 open masculin Semi-maratonul Mocăniței, cross 11km

2024
Loc 1-Crosul Îndrăgostiților de alergare- proba 5km, open masculin
Loc 2-Cros Rombat 5km, open masculin, plus categ. varsta
Loc 1-Nobember Run- 5km, open masculin

Piticii de la ACS Hebe Sângeorz-Băi, pe podium la Cupa Municipiului Reghin

În weekendul recent încheiat, grupa 2012 a clubului ACS Hebe Sângeorz-Băi a participat la Cupa Municipiului Reghin, un turneu fotbalistic de anvergură care a reunit echipe din întreaga Transilvanie. Cei mici au reușit să se situeze pe podium, ocupând locul al III-lea.

Competiția a fost o oportunitate excelentă pentru tinerii jucători ai clubului de a-și testa abilitățile și de a acumula experiență în fața unor adversari puternici.

Cătălin Flore, antrenorul echipei, a subliniat importanța acestui turneu pentru dezvoltarea sportivă a micilor fotbaliști: „A fost un eveniment deosebit, unde copiii noștri au avut ocazia să joace împotriva unor echipe bine pregătite. Astfel de competiții sunt esențiale pentru progresul lor, atât din punct de vedere tehnic, cât și mental.”

Turneul de la Reghin a reunit echipe de renume din regiune, oferind un cadru competitiv și motivant pentru toate formațiile participante. Reprezentanții ACS Hebe Sângeorz-Băi s-au remarcat prin dăruire și determinare, demonstrând că sunt pregătiți să facă față provocărilor viitoare.

Echipa celor mici a jucat împotriva omoloagelor de vârstă, Unirea Dej, Viitorul Gherla, CSS Reghin, CSS Sighișoara, LPS Târgu Mureș și Kinder Sîngeorzul de Mureș.

Clubul continuă să investească în formarea tinerilor sportivi, oferindu-le șansa de a participa la competiții de nivel înalt și de a-și dezvolta potențialul în fotbalul juvenil.

3ad7dffe-89ba-4172-9d4f-e5174221944c-768x1024 Piticii de la ACS Hebe Sângeorz-Băi, pe podium la Cupa Municipiului Reghin c2e92629-e8af-4dfa-bf35-2aa203f3ff46-1024x768 Piticii de la ACS Hebe Sângeorz-Băi, pe podium la Cupa Municipiului Reghin 28e60799-9c6b-44fd-a78e-fdf302e5bd51-768x1024 Piticii de la ACS Hebe Sângeorz-Băi, pe podium la Cupa Municipiului Reghin