LECHINȚA: ,,We are a big family”, un proiect unic. 11 cadre didactice, din 4 țări, în vizită la Liceul Tehnologic

Liceul Tehnologic Lechința, parte a unui proiect Erasmus+ inițiat de către Instituto Compresivo Don Roberto Angeli, din Livorno, Italia, este gazdă în această săptămână pentru o delegație de 11 cadre didactice, din 4 țări, participante în cadrul proiectului ”We are a big family” – Inclusive education in preschool institutions.

erasmus-2-225x300 LECHINȚA: ,,We are a big family”, un proiect unic. 11 cadre didactice, din 4 țări, în vizită la Liceul Tehnologic erasmus-3-300x200 LECHINȚA: ,,We are a big family”, un proiect unic. 11 cadre didactice, din 4 țări, în vizită la Liceul Tehnologic

Aceasta este ultima mobilitate din cadrul proiectului, ce se va finaliza în luna mai. Reprezentanți ai Liceului Tehnologic Lechința au participat la mobilitățile organizate în cadrul acestui proiect în Italia, Bulgaria, Turcia și Grecia, iar acum sunt gazde și le vor prezenta partenerilor sistemul românesc de învățământ și modul în care la noi se încurajează incluziunea categoriilor de copii aflați în situații dificile, sau de risc.

Scopul acestui proiect vizează incluziunea și diversitatea privind toate aspectele educaționale, crearea unui mediu favorabil în vederea integrării optime a copiilor și îmbunătățirea procesului educativ în instituțiile preșcolare de învățământ, schimbul de experiență și de bune practici dintre parteneri punând bazele dezvoltării profesionale a cadrelor didactice.

Fiecare țară și-a prezentat sistemele și metodele prin care se încearcă incluziunea copiilor cu nevoi speciale, sau aflați în situații dificile, fie din cauza unor dizabilități fizice sau mentale, fie a problemelor de ordin economic-social, etnic, sau familial.

În comunicatul trimis pe adresa redacției se arată:

Pe de altă parte fiecare țară și-a prezentat cultura, tradițiile, punctele forte, prin vizite, activități comune și prezentări, punându-se accent pe modernizarea și internaționalizarea instituțiilor, datorită acestor parteneriate și a conexiunilor profesionale stabilite. Partenerii proiectului sunt convinși că un mediu educațional profesional dinamic și responsabil, care abordează noi metode și strategii comune în domeniul incluziunii școlare a tuturor copiilor, care împărtășește bunele practici, va avea rezultate pe termen mediu și lung în beneficiul copiilor și al societății. Toate activitățile derulate în proiect au urmărit dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, dar au avut un impact direct și asupra preșcolarilor implicați, punându-se accent pe diversitate și multiculturalism, pe toleranță, acceptare și drepturi egale pentru toți copiii la educație.

Proiectul ,,Suntem o familie mare- educație incluzivă în instituțiile preșcolare”, în valoare de 60.000 de euro, finanțat prin Erasmus+, programul Uniunii Europene în domeniile educație, formare profesională, tineret și sport, a fost derulat de Instituto Compresivo Don Roberto Angeli, din Livorno- Italia, în colaborare cu partenerii Dora Gabe Kindergarden din Sandanski- Bulgaria, 2nd Kindergarden of Penia din Atena- Grecia, Mezitli Anaokulu din Mersin- Turcia și bineînțeles Liceul Tehnologic Lechința, care a reprezentat România.

Echipa de proiect a Liceului Tehnologic Lechința a avut 5 reprezentanți, coordonator de proiect fiind prof. Tincuța-Ionela Barar, alături de colegele profesoare Camelia Florian, director adjunct al Liceului Tehnologic Lechința, Oana Raluca Baciu, director al Liceului Tehnologic Lechința, Laura Maria Greab și Lavinia Gabriela Matei, educatoare în cadrul Grădiniței cu Program Prelungit ”Maria” din Lechința.

Delegația a fost foarte bine primită la Lechința, edilul Romeo Florian fiind și de aceată dată aproape de școală, astfel că prin buna colaborare dintre administrația locală a Comunei Lechința și Liceul Tehnologic Lechința oaspeții vor petrece câteva zile pline atât la noi  în județ, cât și în județele învecinate. Vor vizita diferite obiective, vor lua contact cu sistemul de învățământ, vor participa la ateliere de lucru și prezentări pregătite pentru această ultimă activitate din cadrul proiectului ”We are a big family” – Inclusive education in preschool institutions, transmit reprezentanții instituției.

Concursul Naţional „Made for Europe” se desfășoară la Bistrița în perioada 25-29 aprilie

Participă în concurs 138 de elevi din 40 de județe și Municipiul București, calificați după susținerea etapei județene de la sfârșitul lunii martie 2023.  Deschiderea concursului va avea loc în data de 25 aprilie 2023, la Palatul Culturii Bistrița, începând cu orele 17, transmite Cristian Nicula, inspectorul școlar general.

Organizatori: Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud.

Parteneri: Primăria și Consiliul local al municipiului Bistrița și Agenția pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.

Colaboratori: Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, creator popular Virginia Linul.

Sindicatele din învăţământ se pregătesc de grevă generală

Sindicaliştii din Educaţie au demarat strângerea de semnături pentru declanşarea grevei generale. Decizia are loc după ce Guvernul a anunţat că plafonează cheltuielile de personal şi activităţile de formare profesională şi se accentuează deficitul de personal.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie «Spiru Haret» şi Federaţia Naţională Sindicală «Alma Mater» anunţă Guvernul României şi Parlamentul că au demarat referendumul pentru strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale. (…) Menţionăm că, până la momentul declanşării grevei generale, FSLI, FSE «Spiru Haret» şi FNS «Alma Mater»,  vor picheta, din nou,  sediul Guvernului în zilele de 25 şi 26 aprilie, iar în data de 10 mai vor organiza un marş de protest la care sunt aşteptaţi peste 15.000 de membri de sindicat”, se arată într-un comunicat de presă  semnat de cele trei sindicate.

Revendicările celor trei sindicate sunt:

a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariaţi din învăţământ, astfel încât să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege;

b) identificarea unor soluţii pentru creşterea veniturilor personalului din învăţământ;

c) adoptarea, în regim de urgenţă, a normativelor pentru personalul nedidactic şi personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;

d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă, întrucât salariaţii din învăţământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;

e) în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziţioneze personalul din învăţământ pe o treaptă net superioară celei actuale în ierarhia funcţiilor bugetare, în raport de importanţa socială a activităţii prestate;

f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce priveşte salarizarea celor care ocupă funcţii de conducere, îndrumare şi control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că sunt inferioare salariaţilor care ocupă funcţii de execuţie;

g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice cu rata inflaţiei;

h) plata suplimentară a personalului din unităţile/instituţiile de învăţământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;

i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.

foto: realitatea.net

 

BISTRIȚA: Concurs de cultură și educație financiar-contabilă

Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați, filiala Bistrița-Năsăud organizează Concursul de Cultură și Educație Financiar-Contabilă, etapa județeană, la Liceul Tehnologic Bistrița, în data de 28 aprilie, ora 14.

Concursul se adresează elevilor din clasa a XI-a, profil servicii, calificarea tehnician în activități economice.

BISTRIȚA: În aceste zile se desfășoară Olimpiada Națională de Limba Germană
Astăzi, elevii au susținut proba scrisă, în intervalul orar 9-12. Proba s-a desfășurat la Colegiul Național ,,Liviu Rebreanu” din Bistrița.
Programul care urmează este următorul:
19,20,21 aprilie
Activitate la Proiect  în sălile pregătite special în acest sens  la Colegiul Național ,,Liviu Rebreanu”.
22 aprilie
Prezentarea proiectelor  va avea loc în amfiteatrul Extensiei Bistrița a Universității Babeș-Bolyai.
23 aprilie – intervalul orar 9:00-12:00
Premierea va avea loc în Sala de Conferințe a Hotelului ,,Metropolis”
IMG_20230417_185557-300x225 BISTRIȚA: În aceste zile se desfășoară Olimpiada Națională de Limba Germană IMG_20230417_185536-225x300 BISTRIȚA: În aceste zile se desfășoară Olimpiada Națională de Limba Germană IMG_20230417_184716-225x300 BISTRIȚA: În aceste zile se desfășoară Olimpiada Națională de Limba Germană IMG_20230417_183650-225x300 BISTRIȚA: În aceste zile se desfășoară Olimpiada Națională de Limba Germană IMG_20230417_183033-225x300 BISTRIȚA: În aceste zile se desfășoară Olimpiada Națională de Limba Germană IMG_20230417_172805-300x225 BISTRIȚA: În aceste zile se desfășoară Olimpiada Națională de Limba Germană IMG_20230417_173607-225x300 BISTRIȚA: În aceste zile se desfășoară Olimpiada Națională de Limba Germană IMG_20230417_174940-300x225 BISTRIȚA: În aceste zile se desfășoară Olimpiada Națională de Limba Germană IMG_20230417_180140-225x300 BISTRIȚA: În aceste zile se desfășoară Olimpiada Națională de Limba Germană IMG_20230417_181333-225x300 BISTRIȚA: În aceste zile se desfășoară Olimpiada Națională de Limba Germană
Edupedu.ro: Profesorii și angajații din învățământ vor primi vouchere de vacanță și în următorii 4 ani
Biroul de presă al ministerului precizează că suma propusă pentru a fi primită în contul anului 2023 este de 1.450 de lei, identică cu cea primită anul trecut.

Suma de 1.450 de lei este impozabilă în luna în care beneficiul este acordat, iar potrivit Codului Fiscal, impozitul pe venit este de 10% în acest caz. Concret, angajații care primesc aceste vouchere trebuie să plătească 145 de lei impozit.

Voucherele vor fi emise și în acest an doar pe suport electronic, la fel ca anul trecut.

Conform unui proiect de ordin de ministru, consultat de Edupedu.ro, cu regulamentul de acordare a acestor vouchere pentru perioada 2023-2026, ordin care ar urma să fie discutat săptămâna viitoare cu partenerii sociali la ședința Consiliului pentru Dialog Social de la Ministerul Educației, „beneficiază de acestea persoanele care au desfășurat efectiv activitate în anul pentru care se acordă, iar valoarea voucherelor de vacanță este proporțională cu perioada lucrată”.

În anii trecuți, aceste beneficii s-au acordat în luna iunie, cu excepția anului 2021, când au fost suspendate pe fondul pandemiei. Potrivit documentului consultat, cei care nu vor să primească au 30 de zile la dispoziție să depună o cerere pentru asta, de la publicarea în Monitorul Oficial a ordinului de ministru. Asta ar însemna că în luna mai vor fi desfășurate aceste proceduri și cel mai probabil în iunie ar urma să fie făcute alimentările de carduri.
Foto: Pexels.com
BISTRIȚA: Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor la final

Ministerul Educației a organizat prin Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și Liceul de Arte Corneliu Baba, în aprilie 2023, Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor, la Bistrița.

Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc în 10 aprilie 2023, de la ora 18:00, la Centrul Cultural Municipal George Coșbuc în prezența Rectorului Universității de Artă și Design din Cluj Napoca dr. Eugen Savinescu, a reprezentantului Ministerului Educației, dr. Adrian Brăescu, a inspectorului școlar general, prof. Mircea Cristian Nicula, iar din partea autorităților locale au transmis un mesaj primarul Ioan Turc și subprefectul Ioan Zăgrean.

Competiția a debutat în 11 aprilie cu proba studiu după natură la care participanții și-au dovedit priceperea tehnică în desen. În 12 aprilie s-a desfășurat documentarea participanților, elevii au vizitat principalele obiective arhitecturale ale centrului istoric și au realizat o serie de schițe inspirate din atmosfera Bistriței. Ultima probă a competiției a fost o probă de creație în specialitate în care tehnica și suportul au fost alese de candidat.

La competiția de excelență au participat 413 elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la toate liceele și colegile vocaționale din țară. Pentru buna desfășurare a întregii Olimpiade Naționale s-au organizat activități în patru locații din oraș. Secțiunile arte plastice și arte decorative s-au desfășurat la sediul Liceului de Arte Corneliu Baba din strada Dornei, secțiunile arhitectură și design s-au desfășurat la Centrul pentru Tineret din strada Liviu Rebreanu, secținea conservare-restaurare bunuri culturale, patrimoniu cultural s-a organizat la Casa Argintarului, iar secțiunea istoria artei s-a desfășurat la sediul Universității Babeș-Bolyai Cluj Napoca – filiala Bistrița, transmit reprezentanții ISJ Bistrița-Năsăud.

Expoziția cu toate lucrările Olimpiadei Naționale a fost organizată în sălile Liceului de Arte Corneliu Baba în dimineața zilei de 14 aprilie, înainte de premiere. Lucrările din sala mare de expoziții a liceului rămân expuse până în 21 aprilie.

Mai multe informații despre eveniment se pot afla la adresa: http://www.licartebn.ro/olimpiada.html .

 

 

BECLEAN: 10 elevi și 4 cadre didactice au participat la mobilitatea Erasmus, fluxul 2, în Antalya, Turcia

În perioada 2-8 aprilie 2023, o echipă a Colegiului Național Petru Rareș Beclean, formată din 10 elevi din clasele a VII-a și a VIII-a și 4 cadre didactice (prof. Carmen Deneș-Botean, prof. Lavinia Mureșan, prof. Nelia Nicula, prof. Elisabeta Stanciu), a participat la mobilitatea Erasmus, fluxul 2, în localitatea Manavgat, provincia Antalya, Turcia. Delegația colegiului a desfășurat, timp de o săptămână, activități de predare (Limba engleză), respectiv asistare la ore, fie sub formă de job-shadowing, în cazul profesorilor, fie sub forma participării active la cursuri, în cazul elevilor.

Unitatea gazdă a fost o școală de fete, liceul tehnologic Şule&Muzaffer Büyük Mesleki Ve Teknik Andolu Lisesi. Elevii beclenari au avut astfel șansa de a participa la obișnuitele cursuri teoretice (Informatică, Matematică, Fizică, Limba și literatură turcă, Biologie ș.a.), dar și la ateliere practice (Machiaj, Gastronomie, Grafică și Fotografie etc.).

Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului Erasmus Plus, noul program al Uniunii Europene în domeniul educației, formării profesionale, tineretului și sportului, reprezentând al doilea flux mixt în cadrul Acreditării Erasmus+ , anul I, E-Digital Academy, nr: 2022-1-RO01-KA121-SCH-000053843, proiect derulat de Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean. Toate informaţiile pe care le furnizăm reprezintă responsabilitatea exclusivă a echipei de proiect, iar Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care este folosit conţinutul acestor informaţii.

 

beclean-5-300x169 BECLEAN: 10 elevi și 4 cadre didactice au participat la mobilitatea Erasmus, fluxul 2, în Antalya, Turcia beclean-4-300x205 BECLEAN: 10 elevi și 4 cadre didactice au participat la mobilitatea Erasmus, fluxul 2, în Antalya, Turcia beclean-3-300x195 BECLEAN: 10 elevi și 4 cadre didactice au participat la mobilitatea Erasmus, fluxul 2, în Antalya, Turcia b16-300x216 BECLEAN: 10 elevi și 4 cadre didactice au participat la mobilitatea Erasmus, fluxul 2, în Antalya, Turcia b15-300x223 BECLEAN: 10 elevi și 4 cadre didactice au participat la mobilitatea Erasmus, fluxul 2, în Antalya, Turcia b13-300x205 BECLEAN: 10 elevi și 4 cadre didactice au participat la mobilitatea Erasmus, fluxul 2, în Antalya, Turcia b1-300x223 BECLEAN: 10 elevi și 4 cadre didactice au participat la mobilitatea Erasmus, fluxul 2, în Antalya, Turcia b2-300x224 BECLEAN: 10 elevi și 4 cadre didactice au participat la mobilitatea Erasmus, fluxul 2, în Antalya, Turcia b6-300x200 BECLEAN: 10 elevi și 4 cadre didactice au participat la mobilitatea Erasmus, fluxul 2, în Antalya, Turcia b7-300x146 BECLEAN: 10 elevi și 4 cadre didactice au participat la mobilitatea Erasmus, fluxul 2, în Antalya, Turcia b8-300x216 BECLEAN: 10 elevi și 4 cadre didactice au participat la mobilitatea Erasmus, fluxul 2, în Antalya, Turcia b11-191x300 BECLEAN: 10 elevi și 4 cadre didactice au participat la mobilitatea Erasmus, fluxul 2, în Antalya, Turcia b-14-300x242 BECLEAN: 10 elevi și 4 cadre didactice au participat la mobilitatea Erasmus, fluxul 2, în Antalya, Turcia

Pe lângă activitățile școlare, cei 14 reprezentanți ai Colegiului Național Petru Rareș Beclean au beneficiat și de un bogat program cultural oferit de unitatea școlară ce i-a găzduit: vizitarea sitului Side (templul lui Apollo, vechiul amfiteatru grecesc), un popas la Aspendos, teatrul antic construit în timpul împăratului Marcus Aurelius, foarte bine conservat până astăzi, dar și un tur complex al orașului Antalya. Bineînțeles, beclenarii au explorat orașul Manavgat și pe cont propriu, bifând, printre altele, gastronomia locală, experiența bazarului turcesc autentic, o plimbare cu barca pe râul Manavgat sau atmosfera plină de reverență a moscheilor.

Săptămâna petrecută în Turcia a fost, așadar, o călătorie complexă din multiple puncte de vedere (educativ, cultural, didactic, estetic), așa cum este, de fapt, orice experiență Erasmus.

prof. Carmen Deneș-Botean

prof. Elisabeta Stanciu

edupedu.ro: Soluții radicale pentru a stopa violența în școli, propuse de Asociația Vedem Just

Soluțiile propuse de Asociația Vedem Just:

1. „Psihologi, consilieri: În fiecare școală trebuie să existe psihologi și/sau consilieri școlari. Fără ore la catedră, doar cu atribuții și competențe clare în privința elevilor care trec prin dificultăți în familie, crize de identitate sau de adaptare la mediul școlar. Diriginții să semnaleze obligatoriu psihologului școlar suspiciunile în legătură cu elevul. Părinții să fie obligați să permită consilierea la școală sau în sistem privat, altfel urmând să își asume în întregime eventualele urmări. Elevii și profesorii să fie supuși unui control psihologic în fiecare an.
2. Sesizări: introducerea în Regulamentul școlar a următoarelor reglementări: a) proceduri disciplinare pentru elevi, inclusiv posibilitatea de a folosi ca probe înregistrări audio-video sau declarațiile de martori ale elevilor; b) proceduri exprese și obligatorii pentru profesori de semnalare către DGASPC a cazurilor de abuz sau neglijență asupra minorilor, precum și pe cele de violență comisă de minorii sub 14 ani; c) proceduri exprese și obligatorii pentru profesori de semnalare către Parchet a infracțiunilor comise de elevii cu vârsta peste 14 ani; d) proceduri interne de semnalare anonimă către conducerea școlii a actelor de indisciplină comise de elevi sau de profesori; e) proceduri interne de raportare către psihologul școlii a situațiilor care reclamă consiliere.
3. Sancțiuni: Să se reintroducă măsura disciplinară a exmatriculării elevilor pentru acte grave de indisciplină sau comiterea de infracțiuni, începând cu vârsta de 14 ani, indiferent de nivelul clasei frecventate, care să fie decisă cu avizul Inspectoratului. Introducerea măsurii de suspendare temporară de la cursuri, cu aplicabilitate imediată, care să fie decisă de director. Sancționarea elevilor să revină Consiliului de administrație al școlii. Sancționarea profesorilor să revină doar Inspectoratului Școlar Județean.
4. Ultraj: Jignirea, defăimarea, amenințarea și lovirea unui profesor de către un elev, un părinte sau de către un alt profesor trebuie să fie considerată infracțiunea de ultraj, indiferent că fapta se petrece în mediul fizic sau în online, în timpul programului școlar sau în afară, dar în legătură cu a sa calitate. Părintele trebuie obligat să plătească o sumă consistentă profesorului astfel umilit sau rănit.
5. Interdicție: cadrul didactic care este condamnat pentru orice infracțiune comisă cu intenție să nu mai poată profesa în sistemul de învățământ, până la reabilitarea sa. Cel condamnat pentru o infracțiune sexuală împotriva unui minor să nu mai poată profesa în sistemul de învățământ niciodată.
6. Control corporal: Regulamentul-cadru școlar să prevadă posibilitatea de control corporal al elevilor, prin sondaj sau în caz de suspiciune cu privire la deținerea de obiecte sau substanțe interzise: droguri, alcool, tutun, pastile, arme albe. Definirea cu precizie a „armelor albe”. Interzicerea brichetelor în incinta școlii. Interzicerea consumului de energizante. Regulamentul să prevadă obligativitatea părinților de a înștiința dirigintele cu privire la existența unui tratament medicamentos al elevului. Controlul să îl poată face un profesor de același sex cu elevul, de față cu cel puțin un martor sau de personalul special angajat de școală.
7. Dezintoxicare: Modificarea legislației ca judecătorul să poată dispune în mod obligatoriu tratament pentru dezintoxicarea cu alcool și/sau droguri. Înființarea de către stat a centrelor de dezintoxicare pentru copii și tineri în toate județele.

8. Personal: Mărirea numărului și profesionalizarea angajaților din cadrul Agenției Naționale Antidrog și CPECA județene. Mărirea numărului de psihologi școlari. Mărirea numărului de polițiști din departamentele de prevenție și din birourile de siguranță școlară. Dizolvarea funcției de Avocatul Copilului și transmiterea atribuțiilor sale către directorul ANPDCA.

9. Camere video: Să se prevadă în mod clar în lege: a) obligativitatea de a instala camere video în toate sălile de clasă, holuri și curtea școlii; b) părinții să aibă dreptul de a vizualiza înregistrarea video în cazul în care este implicat copilul lor; c) părinții minorului și elevul cu vârsta peste 18 ani să aibă dreptul de a obține o copie a înregistrării, pentru a fi folosită exclusiv într-un demers judiciar.
10. Telefon mobil: Prin lege să se prevadă următoarele: a) proprietar al unui telefon deținut de copil este părintele, acesta fiind responsabil pentru mesajele trimise ori site-urile vizualizate de către minor; b) interdicția de a deține telefoane mobile la școală; c) interzicerea prin lege ca minorii sub 13 ani să fie în social media; d) interdicția de a publica în online imagini și filmulețe cu minori – fără acordul părinților pentru copiii până la 16 ani, respectiv fără acordul tinerilor care au împlinit vârsta de 16 ani.
11. Alcool si tutun: aplicarea fermă a legislației care interzice vânzarea alcoolului și a tutunului către minori; introducerea obligației pentru vânzători de a solicita actul de identitate pentru tinerii care solicită asemenea produse.
12. Abuz sexual: Modificarea Codul penal astfel încât: a) actul sexual cu un minor cu vârsta sub 16 ani să fie considerat viol; b) să fie eliminată diferența de vârstă dintre parteneri care este considerată cauză de nepedepsire pentru comiterea unui act sexual cu un minor (în prezent este de trei ani și se dorește a se mări la patru ani, fără nicio justificare juridică sau psihologică).
13. Absențe: Eliminarea posibilității părinților de a motiva în mod arbitrar lipsa copilului de la școală. Acordarea de atribuții pentru poliție si jandarmerie în privința identificării elevilor care în timpul orelor nu sunt la școală; poliția de frontieră să aibă atribuții de a interzice ca un minor să iasă din țară în scop recreativ, în timpul unui modul școlar.
14. Costuri suportate de părinți: în cazul unităților de învățământ public, obligarea părinților să plătească contravaloarea cheltuielilor făcute de stat pentru elevii exmatriculați, suspendați și care lipsesc fără motiv de la ore.
15. Răspunderea minorilor: Minorul să răspundă penal nu de la împlinirea vârstei de 14 ani, ci din momentul în care se constată medico-legal că are discernământ. Înființarea pentru cazurile grave a centrelor de corecție.
16. Educație juridică: instruire privind legislația aplicabilă minorilor, începând din clasele primare, cu noțiuni despre siguranța rutieră și cultura atingerilor, mergând în clasele gimnaziale la pregătirea anti-infracțională, cu accent pe cea antiviolență și antidrog și apoi la clasele liceale cu accent pe instruirea antitrafic de persoane și anticorupție”.

Apelul competitiv de proiecte pentru „Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementare” (PNRR)

Valoarea totală a proiectelor depuse de UAT-urile din județ în cadrul acestui apel este de 5.684.914 lei

Astăzi a fost ultima zi în care se mai puteau depune proiecte pentru apelul mai sus amintit

Proiectele depuse sunt următoarele:

 Liceul Teoretic “Constantin Romanu-Vivu” Teaca

Nume proiect: “Castelul Copiilor”

Valoare proiect:  709.000 lei

 Liceul Tehnologic Telciu

Nume proiect: „Lumea copiilor – Ludotecă și Grup de joacă”

Valoare proiect:  744.652 lei

 Scoala Gimnaziala Romuli

Nume proiect: “Trenuletul Veseliei”

Valoare proiect:  744.652 lei

 Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Maieru  

Nume proiect: Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementare în comuna Maieru, Județul Bistrița-Năsăud

Valoare proiect:   1.150.658 lei

Școală Profesională Târlișua

Nume proiect: “Ludotecă și Grup de Joacă în comuna Târlișua – serviciu complementar de educație timpurie incluzivă și de calitate.”

 Valoare proiect: 951.620 lei

 Scoala Gimnazială “Grigore Herinean” Galații Bistritei

Nume proiect: “Ludoteca si Grup de joacă

Valoare proiect: 711.788 lei

Școala Gimnazială Parva

Nume proiect: “Dumbrava minunată

Valoare proiect: 672.544 lei

https://www.edu.ro/comunicat_presa_07_2023_lansare_apel_servicii_complementare_educatie_timpurie