N1TV

N1TV ești TU!

Advertisement

Două cabane mistuite de flăcări lângă lacul din Tonciu

 

Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață, în jurul orei 06:30, la două cabane situate în apropierea lacului de pescuit din localitatea Tonciu, județul Bistrița-Năsăud.

Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit pompierii militari din cadrul ISU Bistrița-Năsăud, care au mobilizat trei autospeciale de stingere, precum și un echipaj de prim ajutor SMURD. Accesul către zona de intervenție a fost îngreunat de drumul îngust și de condițiile specifice terenului, fiind necesare manevre suplimentare pentru poziționarea autospecialelor și asigurarea alimentării cu apă.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent și generalizat la o cabană cu regim de înălțime parter + etaj, precum și la nivelul acoperișului unei a doua cabane, de dimensiuni mai reduse. Cele două construcții erau interconectate prin camera centralei termice, aspect care a favorizat propagarea rapidă a focului de la un imobil la celălalt.

În momentul producerii incendiului, în cabana cu o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați se afla o persoană, proprietarul imobilului, care a reușit să se evacueze pe cont propriu, fără a necesita sprijinul echipajelor de intervenție și fără a avea nevoie de îngrijiri medicale.

În urma evenimentului, prima cabană a fost distrusă în totalitate, pe o suprafață de aproximativ 200 mp, incendiul fiind alimentat de cantitatea mare de materiale combustibile folosite la construcție. În cazul celei de-a doua cabane, cu o suprafață estimată între 120 și 140 mp, zona locuibilă a fost protejată, însă s-au înregistrat pagube materiale la nivelul acoperișului.

Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fără a se extinde la alte construcții din zonă.

Cauza probabilă a producerii incendiului urmează să fie stabilită, o comisie de specialitate din cadrul ISU Bistrița-Năsăud efectuând cercetările necesare pentru clarificarea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *