Istoria zilei de 1 mai, Ziua Internațională a Muncii – Cum a apărut sărbătoarea?
Data de 1 mai, cunoscută și ca Ziua Internațională a Muncii este sărbătorită în multe țări, inclusiv în România. 1 mai este zi liberă pentru toți românii, fiind inclusă în categoria zilelor libere legale, iar în această zi obișnuiesc să meargă pe litoral sau să facă grătare în aer liber.
Istoria zilei de 1 mai
Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.
În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social-democrații afiliați la așa-numita Internațională a ll-a au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. La 1 mai 1890 au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pace universală”.
Tradiții de Ziua Internațională a Muncii
Data de 1 mai este cunoscută și sub numele de „Armindenul”, cuvânt care provine din cuvântul slav ierminden care însemnă „Ziua Sfântului Irimia”. Armindenul este considerat protectorul vegetaţiei, al animalelor, al holdelor semănate, viilor şi livezilor, precum și al oamenilor. Ziua de 1 mai are diferite denumiri în funcție de zona țării precum: Ziua Pelinului, Ziua Bețivului, Băui, Păui sau Maiul.
În dimineața acestei zilei, oamenii trebuie să se spele cu rouă pe față, lucru care simbolizează belșugul bogăția și sănătatea. În această zi nu se lucrează acasă sau la câmp, deoarece se spune că dacă nu lucrezi câmpul în această zi, recolta va fi ferită de furtuni și grindină.
În România, cel mai comun mod de a petrece Ziua Internațională a Muncii este să mergi pe litoral sau să faci grătare în aer liber.
Mesajul lui Marius Budăi, Ministrul Muncii
„Dacă în ultimii doi ani Ziua Internațională a Muncii a fost umbrită de restricțiile dure impuse din cauza pandemiei de Covid-19, în acest an, deși avem libertatea de a fi împreună, resimțim efectele războiului.
Asistăm cu toții la distrugerea a zeci, sute de mii de locuri de muncă, de întreprinderi și de vieți. La fel ca și criza generată de pandemie, criza din piața muncii cauzată de război va lovi cel mai puternic în persoanele cele mai vulnerabile.În aceste momente, mai mult ca oricând, trebuie să fim solidari și să rămânem centrați pe nevoile oamenilor afectați cel mai puternic de efectele pandemiei ori ale războiului.Deși traversăm o perioadă dificilă, ea aduce și noi posibilități pe care le putem și trebuie să le exploatăm.La mulți ani tuturor celor care muncesc și mă înclin în fața tuturor celor care au fost în prima linie pentru a-și ajuta semenii afectați de pandemie, iar acum își fac cu devotament meseriile și vin în sprijinul celor care fug din calea războiului!” – Marius Budăi, Ministrul Muncii.










