La Centrul Cultural Iustin Sohorca din Sîngeorz-Băi se vor aduna alimente și bunuri pentru refugiați
Primăria Sîngeorz-Băi a anunțat că la Centrul Cultural Iustin Sohorca se vor aduna alimente neperisabile, bunuri folositoare pentru refugiații din Ucraina și copiii lor ,,îmbrăcăminte, pături, lapte praf, apă îmbuteliată, produse de igienă, medicamente, orice credeți că i-ar ajuta să supraviețuiască”
Program colectare bunuri și alimente:
- Sâmbătă (26.02.2022)
- Duminică (27.02.2022) între orele 12:00-17:00
Acestea să fie preluate și transportate către aceștia, duminică după-masă.
,,Din păcate ne-am trezit într-o lume nouă, violentă, instabilă, înfricoșătoare, un coșmar devenit realitate, care se apropie de frontierele noastre.
Astăzi trebuie să fim solidari cu ucrainienii, cei care suferă cel mai mult în urma acestui război. Trebuie să reacționăm calm, să fim responsabili și să oferim siguranță celor aflați în nevoie.Mulți români și-au aratat compasiunea față de poporul ucrainean, astfel că am decis ca și noi, Primăria orașului Sângeorz-Băi să apelăm la toți locuitorii în a ajuta persoanele care au intrat și intră pe teritoriul țării noastre”, a transmis Primăria Sîngeorz-Băi.
Publică comentariul