Vremea va redeveni frumoasă, ca aspect, mâine, în tot judetul, anunță meteo.BN. Începând din orele după-amiezei, vremea va intra într-un proces de răcire care se va resimți până cel puțin la mijlocul săptămânii viitoare. Răspunzătoare fiind invazia de aer rece polar. Aer sosit din nord-estul continentului, care va coborî temperaturile minime până la valori cu 12 – 14 °C mai scăzute decât cele normale din a doua jumătate a lunii martie.
Mâine, cerul va deveni mai mult senin, însă în a doua parte a sa, vântul se va intensifica din sector nord-estic, accentuând progresiv, senzatia de frig. Maximele diurne, până la sosirea valului de aer rece, vor urca până la valori cuprinse între 4°C in zonele submontane si 8°C in cele de podiş. În noaptea următoare, însă, valorile termice vor fi in picaj, până chiar sub limita gerului spre munți, unde vor fi minime de -12 şi spre -7/-8°C în zonele joase de relief.
La Bistrita se înseninează, însă după o zi cât de cât plăcută, cu 7°C la amiază, în noaptea care va urma, temperaturile plonjează până spre -8 / -9°C . Vântul va sufla cu intensificări si aici, începând din orele serii, acentuând senzația de frig.
Similare
Publică comentariul