Trei infracțiuni pentru furt și sancțiuni în valoare de peste 21.000 de lei, în acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii bistrițeni au desfășurat mai multe acțiuni punctuale, atât independent, cât și în colaborare cu Poliția, în cadrul cărora au acționat pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară impuse pentru această perioadă precum și prevenirea și combaterea altor fapte de natură contravențională sau penală.

Patru evenimente au fost întrerupte de către jandarmi și polițiști. Două botezuri și un majorat au fost organizate în cursul zilei de sâmbătă 15 ianuarie 2022, în municipiul Bistrița, chiar dacă în această perioadă petrecerile sunt interzise conform măsurilor dispuse de către autorități în actualul context epidemiologic. Jandarmii i-au sancționat pe organizatori cu amenzi în valoare totală de 9.000 de lei. (câte 3.000 de lei fiecare) Totodată, duminică 16 ianuarie, un alt agent economic a organizat un eveniment și ca urmare a fost sancționat de către jandarmi cu 3.000 de lei amendă.

La acest sfârșit de săptămână au fost verificate un număr de 111 societăți comerciale, gări, stații de alimentare cu carburant, autogări, operatori economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, spații comerciale aglomerate și 12 restaurante, fiind legitimate 299 de persoane.
În perioada de referință au fost aplicate 140 de sancțiuni în valoare totală de 21.500 lei. Acestea au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (lipsa măștii de protecție), cerșetorie și consumul de băuturi alcoolice în spațiul public neamenajat.

O amendă în valoare de 1.000 de lei, a fost aplicată unui operator economic licențiat în domeniul jocurilor de noroc, deoarece a permis accesul în incintă fără a verifica certificatul Covid al unor clienți.

Deși figura în carantină în localitatea Pintic –un bărbat a fost depistat de către jandarmi pe o stradă din Bistrița!

Sâmbătă 15 ianuarie a.c., pe o stradă din municipiul Bistrița a fost depistat un bărbat care a părăsit adresa de domiciliu deși se afla în carantină. Bărbatul trebuia să se afle în localitatea Pintic, dar acesta se afla de fapt la cumpărături motivând oamenilor legii că se află în căutarea unei farmacii.

Au sustras produse de pe rafturile unui hipermarket și s-au ales cu dosare penale!

La acest sfârșit de săptămână jandarmii bistrițeni au întocmit și actele de sesizare pentru infracțiunea de furt pe numele a trei persoane (din Bistrița, Argeș și Olt), care au sustras de pe rafturile unui hipermarket din municipiu mai multe produse alimentare și nealimentare pe care le-au ascuns în bagaj fără a le achita la casa de marcat.
Pe numele celor trei au fost întocmite actele de sesizare pentru infracțiunea de furt, acte care au fost predate polițiștilor pentru continuarea cercetărilor.

Multe dintre apelurile la 112 nu sunt urgente. Cum se folosește Serviciul de urgență 112?

Primăria Sîngeorz-Băi a transmis că potrivit statisticilor, zilnic, la numărul unic de urgență 112 se primesc mii de apeluri prin care sunt anunțate situații în care cetățenii au nevoie de ajutorul echipelor de intervenție.

Dintre acestea, un procent foarte ridicat îl reprezintă apelurile non-urgente în care nu este necesară intervenția de urgență a agențiilor specializate – Ambulanță, SMURD, Pompieri, Poliție, Jandarmerie sau Salvamont.
Pentru ca salvatorii să ajungă la cei care au nevoie de ajutor în cel mai scurt timp este important ca cetățenii să cunoască modul în care funcționează Serviciul de urgență 112, cazurile pentru care se apelează 112 și cum sunt gestionate apelurile de urgență.

Click aici pentru mai multe informații referitoare la Serviciul de urgență.

Meteo în Bistrița-Năsăud: Află cum va fi vremea săptămâna aceasta

Informații meteo oferite de Meteo.BN.

Meteo.BN informează că urmează o săptămână de iarnă pură, în județul nostru, configurația sinoptică la nivel continental definind direcția generală a maselor de aer din sector nordic şi nord-vestic.
Astfel, o zonă de blocaj de presiune ridicată, care va avea mici fluctuații zonale, aceasta oscilând în zona Arhipelagului Britanic, va creea condițiile, prin cuplaj cu depresiuni scandinavice bine închegate, avansului de mase de aer rece umed de origine maritim-polar, spre teritoriul țării noastre, mai ales în zonele intracarpatice, unde, după cum spuneam, vremea va avea aspect hibernal.
1-27-300x226 Meteo în Bistrița-Năsăud: Află cum va fi vremea săptămâna aceasta

Luni

Va ninge în tot județul, slab în primele ore dar moderat în orele serii, când, se va depune un strat de zăpadă peste tot, chiar consistent la deal si la munte. Pentru că în zonele joase, t° va oscila în jurul a 0-+1°C, aici stratul va fi de maxim 5 – 7 cm dar dincolo de zonele de podiş sunt posibile depuneri de peste 10 cm generalizat, chiar 15 – 20 pe fațadele muntoase vestice.
2-16-300x202 Meteo în Bistrița-Năsăud: Află cum va fi vremea săptămâna aceasta 3-8-300x202 Meteo în Bistrița-Năsăud: Află cum va fi vremea săptămâna aceasta

Marți și miercuri

  • Temperaturi diurne sub 0°C
Aerul rece dinspre nord va fi cantonat în regiunile noastre, cerul va fi variabil dar şi cu perioade de înnorare, zile în care, minimele, pe unde vom prinde senin, se vor duce sub pragul de ger, spre -15°C, în depresiuni sau chiar si sub această valoare. La podiş posibile valori de -10°C, deci frig şi aici.
4-3-300x228 Meteo în Bistrița-Năsăud: Află cum va fi vremea săptămâna aceasta

Joi

O nouă depresiune scandinavică, în marşul său pe la nord-est de țara noastră, va aduce noi ninsori, care să fie, temporar moderate/abundente, astfel stratul de zăpadă se va clădi încet dar sigur.
Având în vedere că la deal și la munte deja avem peste 10 – 15 cm, că temperaturile vor rămâne negative pe tot parcursul săptămânii, că vom avea invazii succesive de fronturi reci umede, cu precipitare moderată, în aceste zone aşteptăm ca stratul de zăpadă să depăşească 25 – 30 cm generalizat la peste 600 m, cu valori chiar spre 50 cm în zonele expuse vestice, pe versanții aflați în „bătaia” ninsorilor.
Mai jos, mizăm si aici pe strat de zăpadă de 10 – 15 cm.
Și după această săptămână vremea rămâne în acelaşi tipar. A doua jumătate a lunii ianuarie se comportă aşa cum trebuie : aduce frig, zăpadă, iarnă.
5-3-300x279 Meteo în Bistrița-Năsăud: Află cum va fi vremea săptămâna aceasta
O mașină s-a răsturnat în șanț. Un bărbat a murit în urma accidentului (FOTO)

Accident rutier între localitățiile Cușma și Satu Nou, în cazul unei mașini răsturnate. La locul incidentului a intervenit Detașamentul de Pompieri Bistrița.

Echipajele medicale au găsit trei victime, bărbați, două victime erau cooperante, conștiente, dar a treia se afla în stop cardiorespirator. Acesteia i s-a aplicat protocolul de resuscitare, dar din nefericire nu a răspuns manevrelor aplicate.

Prin urmare, victima a fost declarată decedată la fața locului.

IMG-20220116-WA0005-146x300 O mașină s-a răsturnat în șanț. Un bărbat a murit în urma accidentului (FOTO) IMG-20220116-WA0006-300x146 O mașină s-a răsturnat în șanț. Un bărbat a murit în urma accidentului (FOTO)

(FOTO/VIDEO)Doi tineri au murit, după ce o mașină a fost lovită de un tren, în Miceștii de Câmpie

Un autoturism a fost lovit de un tren în localitatea Miceștii de Câmpie. În autoturism se aflau 3 persoane, 1 adult si 2 copii.

Intervin modulul SMURD și un echipaj de terapie intensiva mobila SMURD, un echipaj de prim ajutor de la Secția Sărmașu și SVSU Micestii de Câmpie.

UPDATE 1. În autoturism se aflau patru victime. Doi bărbați conștienți, cooperanți care s-au autoevacuat din autoturism, prezentau atac de panică și excoriatii la nivelul capului, aceștia sunt evacuați care UPU SMURD Bistrița. Doi minori în vârstă de aproximativ 13 și 15 ani care din nefericire prezentau leziuni incompatibilile cu viața.

Din cauza numărului mare de persoane aflate în tren (20), pentru optimizarea misiunii de răspuns la nivelul județului s-a activat Planul Roșu de Intervenție. Toate persoanele aflate în tren au fost evaluate din punct de vedere medical și din fericire niciuna nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. La această oră Planul Roșu este dezactivat.

Echipajele operative au intervenit cu 1 autospecială de stingere, cu modul de descarcerare, 1 autospecială de descarcerare, 2 ambulanțe SMURD, 1 ambulanță de terapie intensivă mobila și 1 ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță.

UPDATE 2. Un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din Sânpetru de Câmpi,e județul Mureș, în timp ce se deplasa pe Drumul Județean 162, la o trecere cu nivel de cale ferată simplă, fără bariere, a fost colizionat de un tren.

În urma impactului, atât soferul cât și un pasager de 41 de ani, din Tușinu, județul Mureș, au fost răniți. Totodată în urma impactului, doi minori de 13, respectiv 15 ani, din aceeași localitate, pasageri în autoturism, au fost răniți și ulterior declarați decedați datorită leziunilor suferite.

Atât șoferul autoturismului cât și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

1-26-300x146 (FOTO/VIDEO)Doi tineri au murit, după ce o mașină a fost lovită de un tren, în Miceștii de Câmpie 2-15-300x146 (FOTO/VIDEO)Doi tineri au murit, după ce o mașină a fost lovită de un tren, în Miceștii de Câmpie 3-7-300x146 (FOTO/VIDEO)Doi tineri au murit, după ce o mașină a fost lovită de un tren, în Miceștii de Câmpie

Strada Valea Budacului, străzile adiacente și Cartierul RAAL vor rămâne fără apă din această seară

Aquabis a anunțat că începând de astăzi de la ora 20:00 până mâine la ora 15:00, se va resimți lipsă presiune sau chiar lipsă apă pe str. Valea Budacului și străzile adiacente precum și în Cartierul RAAL.

În acest interval orar se vor executa unele lucrări de remediere a unei avarii apărute la Stația de pompare a apei potabile de pe str. V.Budacului.

,,În urma manevrelor executate pe reţeaua de distribuţie a apei potabile, s-ar putea produce deprecierea parametrilor calitativi ai apei (creşterea turbidităţii), fapt pentru care, înainte de consum, vă rugăm , lăsaţi să curgă apa câteva minute pentru limpezire

AQUABIS S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval.” , a transmis Aquabis.

COVID-19: 200 de cazuri noi. Rata de infectare în județ se apropie de 4

În ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost înregistrate 7.595 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.467 mai puțin decât în ziua anterioară. 724 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

La nivelul județului Bistrița-Năsăud, au fost raportate următoarele date referitoare la situația epidemiologică privind îmbolnăvirea cu COVID-19:

  • 20.964 cazuri confirmate de COVID-19;
  • 63 persoane izolate în spital, 1.198 izolate la domiciliu;
  • 1.036 decese înregistrate în Corona-Forms;
  • 1.356 persoane în carantină;
  • 575 teste efectuate (181 RT PCR și 394 rapide), dintre care 107 la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

Informații referitoare la campania de vaccinare din județul Bistrița-Năsăud:

  • Vaccin administrat până în prezent: 201.253 doze
  • 189 de persoane vaccinate ieri, 15.01.2022 (40 cu doza 1, 19 cu doza 2 și 130 cu doza 3)
  • Totalul numărului de persoane vaccinate cu cel puțin o doză este 106.187
  • Totalul numărului de persoane vaccinate cu schemă completă este 105.308
  • Totalul numărului de persoane vaccinate cu doza a treia este 26.104

FB_IMG_1642333557740-234x300 COVID-19: 200 de cazuri noi. Rata de infectare în județ se apropie de 4

Serviciul de Ambulanță a derulat 1.950 misiuni în ultimele 15 zile

În primele 15 zile ale noului an, echipajele SAJ-BN traverseazã o perioadă de foc. Activitatea atinge cote care încearcă întreg personalul, dar în special pe cei din dispecerat si din teren:

  • 2.396 apeluri gestionate (medie de cca.80 apeluri/tură)
  • 1.950 misiuni derulate (medie de cca.65 misiuni/tură)
  • 1.463 teste rapide antigen efectuate (medie de cca. 49 teste/tură)
  • 527 teste PCR recoltate (medie de cca.18 PCR/tură)

FB_IMG_1642332836416-259x300 Serviciul de Ambulanță a derulat 1.950 misiuni în ultimele 15 zile

Erupția vulcanului din Arhipelagul Tonga a fost resimțită și pe teritoriul țării noastre

Informații oferite de Meteo.BN

Unda de şoc a erupției vulcanului din Arhipelagul Tonga, erupție care a avut loc ieri dimineață, a fost resimțită și pe teritoriul țării noastre.
,,Chiar dacă fizic, aceasta a fost insesizabilă, a produs o dereglare în regimul de presiune al aerului, acesta suferind scurte oscilații la trecerea sa peste teritoriul țării noastre. Coloana de aer pur şi simplu a „țopăit”, deranjată de această undă, astfel, presiunea a oscilat, în jurul orei 21, sus-jos, cu 3 urcări / coborâri într-un timp foarte scurt”, a transmis Meteo.BN.
1-25-300x132 Erupția vulcanului din Arhipelagul Tonga a fost resimțită și pe teritoriul țării noastre 2-14-300x174 Erupția vulcanului din Arhipelagul Tonga a fost resimțită și pe teritoriul țării noastre
Situația epidemiologică în Bistrița-Năsăud: 209 cazuri noi, incidența pe județ a sărit de 3

În ultimele 24 de ore, la nivel național au fost înregistrate 10.062 cazuri noi de persoane infectate cu COVID–19, cu 178 mai mult decât în ziua anterioară. 952 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

La nivelul județului Bistrița-Năsăud, au fost raportate următoarele date referitoare la situația epidemiologică privind îmbolnăvirea cu COVID-19:
  • 20.766 cazuri confirmate de COVID-19;
  • 65 persoane izolate în spital, 1.138 izolate la domiciliu;
  • 1.035 decese înregistrate în Corona-Forms;
  • 1.312 persoane în carantină;
  • 920 teste efectuate (320 RT PCR și 600 rapide), dintre care 204 la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
Informații referitoare la campania de vaccinare din județul Bistrița-Năsăud:
  • Vaccin administrat până în prezent: 201.064 doze
  • 286 de persoane vaccinate ieri, 14.01.2022 (72 cu doza 1, 46 cu doza 2 și 168 cu doza 3)
  • Totalul numărului de persoane vaccinate cu cel puțin o doză este 106.148
  • Totalul numărului de persoane vaccinate cu schemă completă este 105.276
  • Totalul numărului de persoane vaccinate cu doza a treia este 25.974

12-253x300 Situația epidemiologică în Bistrița-Năsăud: 209 cazuri noi, incidența pe județ a sărit de 3