SALVA: Un bărbat de circa 50 de ani s-a electrocutat în stația CFR. A fost solicitată intervenția elicopterului SMURD
Un bărbat de 50 ani a fost găsit căzut între liniile de cale ferată, în gara Salva. S-a alocat un B2 din Substația Năsăud a SAJ Bistrița-Năsăud. La fața locului echipajul a constatat că electrocutarea se confirmă și că pacientul are arsuri de gradul I pe aproximativ 40% din suprafața corporală. După aplicare a primelor măsuri de stabilizare, echipajul a evacuat pacientul către C.P.U. Năsăud.
Pacientul va fi preluat de echipajul de salvare medicală din Jibou și va fi evacuat către Cluj-Napoca, informează dr. Annabella Muzsi, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistrița-Năsăud.








